Reprezentanți ai școlii clasice și contribuții majore ale acestora în dezvoltarea științei managementului

Cercetarea sistematica a problemelor fundamentale ale structurii si teoriei managementului a inceput in secolul al XX-lea. Primele incercari de analiza a managementului si de dezvoltare a teoriei sale in vederea aplicatiilor practice apartin unor practicieni ai managementului, cu multi ani de experienta in domeniu. In acest sens, o sistematizare a conceptelor si curentelor de gandire in domeniul managementului, elaborate pana in prezent, cuprinde urmatoarele scoli:

Scoala clasica;

Scoala relatiilor umane (sociologica);

Scoala cantitativa (matematica );

Scoala sistemica; conceptul managementului contextual (situational).

Scoala clasica este cea mai veche, avand doua parti, ”managementul

stiintific” si cel “administrativ”. “Managementul stiintific“ are printre reprezentanti pe F.W. Taylor, H. Gantt, F. si L. Gilbreth, iar conceptul “administrativ” pe H. Fayol si C. Barnard. Cei mai de seama reprezentanti ai scolii clasice au fost americanul Frederik Taylor, francezul H.Fayol, germanul M.Weber. Ei aveau sa creeze si cele trei curente de baza ale conceptiei clasice: managementul stiintific, managementul administrativ si managementul biocratic. Reprezentantii managementului stiintific au fost preocupati de imbunatatirea productiei prin cresterea eficientei muncii, a productivitatii lucratorilor O contribuie substantiala la intemeierea stiintei manageriale a avut-o in special H.Fayol si F. Taylor care au analizat pentru prima data in maniera stiintifica procesul de management si componentele sale , precum si o parte din principalele elemente ale sistemului de marnagement – structura organizatorica, elaborand o serie de reguli, principii si metode de conducere stiintifica. Scoala clasica promovata de F.Taylor si H Fayol are drept caracteristici esentiale urmatoarele:

- Utilizarea cu predilectie a conceptelor, metodologiilor si instrumentarului economic;

- Evidentierea si accentuarea importantei functiei de organizare, drept consecinta a tratarii in ansamblu a relatiilor de management;

- Acordarea unei atentii prioritare functiei de productie in cadrul unei societati comerciale.

Teoria clasica s-a dezvoltat spre sfarsitul secolului trecut si inceputul celui actual, exercitand si astazi o mare influenta asupra cercetarilor moderne. R.Waterman, coautor la „ Pretul excelentei ” considera ca, chiar in anii ’90 numerosi manageri practicau taylorismul fara sa stie.Teoria clasica nu dispunea de un suport teoretic, ci avea mai mult o fundamentare empirica (de aceea este supranumita si scoala empirica) deoarece punctul sau de pornire l-au constituit experientele si observatiile desprinse din activitatea unor firme. Importanta scolii clasice de management consta in constituirea pentru prima data a stiintei managementului si imprimarea unei tente economice a acesteia

F.W. Taylor, numit parintele managementului stiintific, a formulat, de exemplu, o serie de principii ale conducerii si organizarii muncii, afirmand pentru prima oara ca managementul intreprinderii trebuie asezat pe baze stiintifice, necesitand metode, tehnici si masuri special elaborate si verificate. Principiile preconizate de Taylor au fost: inlocuirea regulei folosirii ,, aratatorului” cu stiinta; armonie in loc de discordie in actiunile grupului; cooperare in loc de individualism haotic; productivitate maxima in loc de una limitata; antrenarea muncitorilor pana la nivelul maxim posibil pentru a avea cea mai inalta prosperitate, atat ei cat si compania. In conceptia sa, nu numai tehnica de productie trebuie proiectata, normata si standardizata, ci si munca, organizarea si conducerea ei.

Cunoasterea stiintifica si activitatea conducerii intreprinderilor din cele mai dezvoltate tari, in special SUA, au condus, odata cu lansarea in 1911 a cartii lui F.W. Taylor "Principiile conducerii stiintifice", la aparitia scolii clasice de conducere.

Cei mai de seama reprezentanti ai acestei scoli pe langa F.W. Taylor si H. Fayol - creatorii acesteia - sunt considerati: H. Towne, F. Gilbreth, H. Koontz, L. Urwick, O. Gelenier, M. Follet, L. Gulick, L. Allen, H. Gantt, M. Weber.

Toti reprezentantii si-au orientat cercetarea, in principal, asupra structurii organizatorice si, in mod deosebit, au elaborat principii la nivelul functiei de productie.

Taylor intelege prin conducere: "arta de a sti precis ce trebuie facut cat mai bine si mai ieftin," iar caracteristica stilului sau a fost aceea ca s-a bazat pe investigatii facute incepand de la atelierele de productie, cele mai simple compartimente ale unei intreprinderi. Sistemul elaborat a vizat, in principal, aspecte privind conducerea activitatii muncitorilor si organizarea si conducerea stiintifica a intreprinderii.

El a situat in centrul preocuparilor sale necesitatea organizarii mai judicioase a productiei si a acordat o mare atentie "studiului muncii". Cercetarea activitatii celor mai destoinici muncitori (procesele lor de munca fiind, in acest scop, descompuse in cele mai simple operatiuni) pe care ulterior le-a recompus din cele mai reusite “componente”, identificate la diferiti muncitori, a dus la elaborarea unor "metode ideale de munca".Utilizarea de catre F.W.Taylor a acestora era insotita, printre altele, de aplicarea urmatoarele principii ale conducerii stiintifice a activitatii muncitorilor: selectia stiintifica a muncitorilor si perfectionarea calitatilor si cunostintelor lor; aplicarea metodelor stiintifice de munca de catre muncitori stiintific antrenati.