Extras din referat
Rezumat: Scopul principal al acestui articol este să precizeze în ce măsură în România sunt aplicate şi respectate principiile de guvernanţă corporativă formulate de către O.E.C.D.
În prima parte a articolului se prezintă importanţa şi contextul care a dus la apariţia acestor principii de guvernanţă corporativă, evoluţia principiilor şi acestea sunt enunţate.
A doua parte a articolului urmăreşte modul şi măsura în care se respectă principiile guvernanţei corporative, informaţii care sunt obţinute din rapoarte şi documente emise de către Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Mondială şi alte articole. Astfel, se observă îmbunătăţiri în ceea ce priveşte cadrul legal al guvernanţei corporative, puţine îmbunătăţiri în reglementarea drepturilor acţionarilor şi deficienţe majore în punerea în aplicare a organului de drept.
Cuvinte cheie: principii, OECD, România, guvernanţă corporativă.
1 PRINCIPIILE O.E.C.D DE GUVERNANŢĂ CORPORATIVĂ
1.1 Contextul apariţiei şi importanţa principiilor
Criza financiară din Asia din 1997 şi din alte părţi a făcut clar ţarilor lumii de ce problemele legate de transparenţă şi responsabilitate în guvernanţă corporativă sunt atât de importante pentru încrederea investitorilor şi pentru performanţa naţională globală.
O bună guvernanţă corporativă ajută la asigurarea faptului că societăţile utilizează capitalul lor în mod eficient. O bună guvernanţă corporativă ajută, de asemenea, pentru a se asigura că corporaţiile ţin seama de interesele unei game largi de participanţi, precum şi de comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea şi ca bordul lor este răspunzător în faţa societăţii şi a acţionarilor.
Principiile O.E.C.D reprezintă prima iniţiativă a unei organizaţii inter-guvernamentale pentru a dezvolta elementele esenţiale ale unui regim de bună guvernare corporativă. Ca atare, principiile pot fi folosite ca reper pentru guverne pentru ca acestea sa-şi îmbunătăţească legile şi reglementările.
O.E.C.D specifică că nu există un model unic de bună guvernanţă corporativă. Deşi principiile sunt fără caracter obligatoriu, este o chestiune de auto-interes pentru ţari şi corporaţii să îşi evalueze propriile regimuri de guvernanţă corporativă şi să adopte aceste principii. Într-o lume caracterizată printr-un capital mobil, aşteptările investitorilor privind practici de guvernanţă corporativă mai sensibile sunt ceva ce guvernele şi societăţile nu îşi permit să ignore. Aceasta nu este o chestiune relevantă doar pentru investitorii străini. Consolidarea încrederii investitorilor interni în corporaţiile locale contează în mare măsură pentru competitivitatea pe termen lung a societăţilor.
Deoarece o bună guvernare corporativă este o responsabilitate comună, O.E.C.D încurajează utilizarea pe scară largă a principiilor de către guverne, asociaţii private, companii, investitori şi alte părţi angajate să îmbunătăţească practicile de guvernare corporativă. Principiile O.E.C.D fac parte dintr-un efort internaţional pentru promovarea creşterii transparenţei.
1.2 Formularea principiilor de către O.E.C.D.
Consiliul O.E.C.D s-a reunit în aprilie 1998 pentru a dezvolta, împreună cu guvernele naţionale, alte organizaţii internaţionale relevante şi sectorul privat, un set de standarde de guvernare corporativă. Pentru a atinge acest obiectiv, O.E.C.D a stabilit „Ad-Hoc Task Force on Corporate Governance” pentru a dezvolta principii non-obligatorii care întruchipează punctele de vedere ale ţărilor membre în acest domeniu. Principiile au fost construite pe experienţa dobândită de către ţările membre şi lucrările efectuate anterior în cadrul O.E.C.D şi, în pregătirea lor, au fost implicate o serie de comitete ale O.E.C.D.
Principiile au fost aprobate la reuniunea Consiliului O.E.C.D la nivel ministerial în 26-27 mai 1999. După emitere, aceste principii au devenit un standard general acceptat în acest domeniu. Ele au fost adoptate de către Banca Mondială în activitatea sa şi au fost aprobate de către Forumul pentru Stabilitate Financiară ca fiind unul din cele 12 standarde cheie pentru stabilitatea financiară. De asemenea, ele s-au bucurat de o largă răspândire şi în ţările care nu sunt membre O.E.C.D.
Ca urmare a preocupărilor privind menţinerea integrităţii pieţei financiare, miniştrii O.E.C.D au solicitat în 2002 o evaluare a principiilor O.E.C.D de guvernanţă corporativă până în 2004. Principiile revizuite sunt rezultatul unui proces de consultare pe scară largă a oficialilor din ţările membre ale O.E.C.D şi ţările non-membre, precum şi a organismelor profesionale, sindicatelor, organizaţilor ale societăţii civile şi organismelor internaţionale de standardizare. Experţi din Asia, America Latină, Eurasia, Europa de Sud-Est şi Rusia au contribuit, de asemenea, la principii, împărtăşind experienţele lor dintr-o serie de mese rotunde regionale în 2002 şi 2003. Un proiect al principilor a fost, de asemenea, pus pe internet pentru comentarii publice şi au fost primite mai mult de 70 observaţii din partea organizaţiilor naţionale şi internaţionale, inclusiv Federaţia Internaţională a Contabililor.
Revizuirea principilor a fost condusă şi încheiată de către Grupul de Coordonare privind Guvernanţa corporativă al O.E.C.D , care cuprinde reprezentanţi ale celor 30 ţări membre împreună cu observatori de la Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Banca pentru Reglementări Internaţionale, Forumul Financiar pentru Stabilitate şi Comitetul de la Basel.
1.3 Enunţarea principiilor
Principiile O.E.C.D sunt prezentate într-un document de pe site-ul organizaţiei şi visează 6 aspecte (http://www.oecd.org/document/49/0,3746,en_2649_34813_31530865_1_1_1_1,00.html):
1. Asigurarea bazei pentru un cadru/context eficient al guvernării corporative;
Cadrul guvernării corporative trebuie să promoveze pieţe eficiente şi transparente, să fie în conformitate cu legislaţia în vigoare şi să articuleze clar modul de distribuire a responsabilităţilor între persoanele cu autoritate pentru îndeplinirea sarcinilor într-o manieră obiectivă şi profesională.
2. Drepturile şi rolul acţionarilor în cadrul companiei;
Structura guvernării corporative trebuie să protejeze şi să faciliteze exercitarea drepturilor acţionarilor.
3. Tratamentul echitabil al acţionarilor;
Cadrul de desfăşurare al guvernanţei corporative trebuie să asigure tratamentul echitabil al tuturor acţionarilor, inclusiv acţionarii minoritari şi cei străini. Toţi acţionarii trebuie să aibă oportunitatea de a obţine redresarea efectivă pentru violarea drepturilor lor.
4. Rolul acţionarilor în guvernanţa corporativă;
Cadrul de desfăşurare al guvernanţei corporative trebuie să recunoască drepturile acţionarilor, aşa cum sunt ele stabilite prin lege sau prin înţelegeri mutuale şi încurajează cooperarea activă între companii în crearea de bogăţie, locuri de muncă şi susţinerea companiilor viabile din punct de vedere financiar.
5. Transparenţă şi raportare;
Cadrul de desfăşurare al guvernanţei corporative trebuie să asigure diseminarea corectă şi în timp util a tuturor aspectelor materiale legate de companie, inclusiv situaţia financiară, performanţa, dreptul de proprietate şi managementul companiei.
6. Obligaţiile Consiliului de Administraţie;
Preview document
Conținut arhivă zip
- Respectarea Principiilor de Guvernanta Corporativa in Romania.docx