Salarizare în regie versus salarizare după performanță

1.1.1. Definirea termenului de salarizare şi a formelor sale

“Termenul de salariu provine din limba latină, salarium, care reprezenta suma de bani plătită soldatului roman pentru cumpărarea sării. S-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de venit al unei persoane care nu munceşte pentru sine, ci pentru altcineva, de care este dependent juridic sau economic.

Salariul poate fi definit ca fiind suma de bani pe care o primeşte posesorul forţei de muncă pentru contribuţia adusă la realizarea muncii ca factor de producţie. Deci, salariul reprezintă preţul muncii.

În teoria economică există mai multe definiţii date salariului:

- este un venit provenit din muncă;

- este o remuneraţie pentru activitatea depusă de posesorul muncii;

- este plată pentru închirierea serviciilor;

- reprezintă totalitatea veniturilor obţinute prin muncă;

- este preţul plătit pentru cumpărarea mărfii – forţa de muncă;

- este suma plătită celui ce îşi închiriază serviciile. “

“Prin forme de salarizare înţelegem acele mijloace şi procedee prin care se comensurează munca prestată în cadrul contractului individual de muncă, se exprimă cantitativ rezultatele ei şi, în raport cu acestea, se stabilesc drepturile salariale cuvenite persoanelor respective.

Totodată, într-o definiţie mai sintetică şi în acelaşi timp de referinţă pentru dreptul muncii, formele de salarizare au fost caracterizate drept modalităţi de evaluare şi de determinare cât mai corespunzătoare a muncii salariaţilor – fie a fiecăruia în parte, fie a unui colectiv de angajaţi. Prin urmare, ele permit să se stabilească salariul concret al fiecărei persoane în corelaţie atât cu salariul său de bază cât şi în funcţie de felul în care şi-a realizat sarcinile sale cantitative şi calitative în producţie.

Principalele forme de salarizare aplicate actualmente în majoritatea statelor sunt următoarele: salarizarea după timpul lucrat, salarizarea după rezultatele muncii şi salarizarea prin cote procentuale. “

1.1.2. Definirea conceptului de salarizare în regie

Salarizarea după timpul lucrat este cea mai veche şi cea mai simplă formă de salarizare, răspândită atât în statele cu economie concurenţială consolidată, cât şi în ţările aflate în momentul de faţă pe drumul implementării, respective al consolidării unui astfel de mechanism. Ea s-a practicat după apariţia monedei ca mijloc de plată. În cadrul unui astfel de system, salariul se calculează şi se plăteşte în raport cu timpul efectiv în care s-a prestat munca. Astfel, baza de calcul luată în consideraţie poate fi ora, ziua, săptămâna sau luna. Orele lucrate peste timpul normal de lucru sau în zilele nelucrătoare, adică orele suplimentare, sunt plătite cu majorare care poate ajunge până la 100% faţă de salariul de bază.

Deşi denumirea acestei forme de salarizare desemnează drept principal criteriu al acordării salariului doar timpul lucrat, în realitate se ţine seama şi de realizările cantitative şi calitative rezultate din munca ce s-a prestat în toată această perioadă de timp.

Sunt situaţii când simpla prezenţă la postul de lucru, fără o activitate cu totul deosebită, cum ar fi cea a paznicilor sau a pompierilor, justifică acordarea salariilor deoarece este în folosul întregului colectiv. Sarcinile, competenţele şi responsabilităţile persoanelor care au fost învestite în aceste funcţii sunt bine precizate în fişele posturilor respective.Acestea nu pot fi normate ca în cazul angajaţilor care transformă obiectele muncii. Numărul posturilor se stabileşte nu după volumul de muncă, ci după alte criterii, dintre care pot fi amintite: suprafaţa de supravegheat a curţilor, a depozitelor, numărul necesar de servanţi ai maşinilor de pompieri în caz de intervenţii. În aceste scopuri, există normative de personal specifice pe activităţi. Al doilea criteriu, după timpul lucrat, este realizarea integrală a atribuţiilor de serviciu stabilite prin norme tehnologice, sarcini de lucru, fişa postului. Acest criteriu, atât cantitativ, cât şi calitativ, a determinat apariţia unei denumiri speciale de salarizare în regie normată pentru cazurile când realizarea integrală a sarcinilor este considerată în raport cu anumite normative de prestaţii de serviciu sau normative de personal, de exemplu: întreţinerea şi reparaţiile curente ale unui anumit număr de maşini, ungerea unui anumit număr de puncte de ungere de către un ungător, întreţinerea curăţeniei pe o anumită suprafaţă din secţie, atelier sau local pentru servicii funcţionale. Pentru personalul de execuţie din secţii şi servicii, cu pregătire medie şi suprerioară, tehnică, economică şi de alte specialităţi, se foloseşte un instrument asemănător normativului de personal, denumit ştat de funcţiuni. Volumul total de muncă al fiecărui compartiment este divizat pe posturi, fiecărui post revenindu-i o parte posibil de realizat de către o persoană, având o pregătire de un anumit nivel şi de un anumit profil. Atribuţiile repartizate fiecărui post se înscriu în fişa postului. Îndeplinirea integrală a acestor atribuţii îl îndreptăţeşte pe ocupant să primească salariul prevăzut pentru postul respectiv.”

1.1.3. Definirea conceptului de salarizare după performanţă ( în acord )

“În acest sistem, salariul personalului este raportat direct la munca prestată, măsurată şi normată după reguli concrete cunoscute. Salarizarea în acord se practică în toate statele, putând apărea în variante multiple:

- după legătura salariului cu activitatea persoanei retribuite;

- după numărul de persoane avute în vedere;

- după forma de exprimare a tarifului.