Strategia de Diversificare

Folosit pentru prima dată de grecii antici pentru a desemna arta şi ştiinţa conducerii forţelor în timpul războiului

În management, strategia arată măsurile sau acţinile principale pe care managerii planifică să le întreprindă pentru a îndeplini unul sau mai multe obiective pe termen lung

Diversificarea presupune prezenţa în cadrul unei firme a două sau mai multor activităţi, fiecare dintre acestea putând constitui activităţi unice ale unor firme specializate.

O firmă este diversificată atunci când, fără a părăsi în întregime activităţile sale productive vechi, se angajează în fabricarea unor noi produse suficient de diferite prin existenţa unor diferenţe semnificative în activitatea de producţie sau distribuţie.

Anii’60- Strategia de diversificare a fost aplicată în anii ’60 în vederea asigurării dezvoltării multor firme. În conceperea ei s-a pornit de la ipoteza că un bun manager poate conduce mai multe afaceri chiar dacă între acestea nu exista legături.

Anii’70 - realizarea diversificării a avut în vedere fluxul de numerar produs de fiecare activitate, urmărindu-se asigurarea echilibrului financiar al firmei.

Anii ’80- au fost marcaţi de restructurarea corporaţiilor renunţându-se la activităţile fără legătură cu celelalte, eforturile fiind focalizate asupra unui număr mai restrâns de activităţi.

Anii’90- au fost marcaţi de un nou interes pentru diversificare, pentru a asigura dezvoltarea, dar de aceasta dată în activităţi relaţionate.

Atunci când diversificarea se referă la suplimentarea portofoliului firmei cu produse şi unităţi strategice legate de activitatea curentă printr-o tehnologie comună, competenţe manageriale similare sau produse de acelaşi tip avem de-a face cu o diversificare concentrică.

Dacă diversificarea completează portofoliul corporaţiei cu activităţi nerelaţionale pentru maximizarea rentabilităţii a investiţiilor, a profitabilităţii, dar şi a „potrivirii strategice” oriunde este posibil atunci putem vorbi de o diversificare prin conglomerare.