Tipuri de Structurări Organizaționale

Există mai multe forme de structurare a organizaţiilor. Formele de organizare timpurii sunt structura simplă, birocraţiile şi structura matriceală. Formele recente includ organizaţia structurată pe proiecte / echipe, structura organică (o reţea de legături superficiale) şi organizaţia ca reţea de schimb. La sfârşitul anilor 90, au fost avansate n oi forme de structurare organizaţională, precum organizaţia virtuală, organizaţia fără graniţe şi organizaţia reconfigurabilă.

Structura simplă poate fi caracterizată, mai degrabă, prin ceea ce nu este, decât prin ceea ce este. Astfel, structura simplă nu este elaborată. Are un nivel redus de departamente, intervale largi de control, autoritate centralizată la nivelul unei singure persoane şi un nivel scăzut de formalizare. Structura simplă generează organizaţii plate, care au, de obicei, două trei niveluri ierarhice. Deşi am putea fi tentaţi să considerăm că acest tip de structură caracterizează organizările de mici dimensiuni (mici firme, proiecte antreprenoriale, etc), sunt numeroase exemple de mari corporaţii care, în momente de criză şi pentru o scurtă perioadă, adoptă structura simplă. Cum ar fi cazul restructurării IBM la începutul anilor 1990 de către Louis Gerstner, care angajat ca CEO în 1993 pentru a reduce cheltuieli de 9 miliarde de dolari anual, a transformat corporaţia IBM într -o organizaţie puternic centralizată, caracterizată de o conducere personală (o dictatură luminată) (Robbins, 2005, p.460). Avantajele structurii simple sunt viteza, flexibilitatea, sunt ieftin de întreţinut iar responsabilitatea este clar precizată. Pe măsură ce creşte în mărime, luarea deciziei este încetinită, iar organizaţia trebuie să se structureze, dependenţa de o singură persoană putând fi riscantă.

Birocraţia, în sens weberian, este acea organizaţie în care funcţionează un sistem de autoritate raţional-legal. "Precizia, rapiditatea, claritatea, cunoaşterea dosarelor, continuitatea, discernământul, unitatea, subordonarea strictă, reducerea fricţiunii şi costurilor materiale şi personale - toate acestea sunt aduse la un nivel optim într -o administraţie birocratică tip ică" (Weber, 1970).

Standardizarea este conceptul cheie al birocraţiei. Principalul avantaj adus de birocraţie

constă în abilitatea acesteia de a realiza eficient sarcini standardizate.

Există mai multe tipuri de organizări birocratice, conform lui Mo rgan (1989): Structura birocratică rigidă înfăţişează birocraţia weberiană. Organizaţia operează într -un mediu stabil. Structura este piramidală şi este controlată de un singur şef. Principalele principii sunt codificate, situaţiile fiind anticipate şi înţ elese de membrii organizaţiei, astfel încât întâlnirile dintre conducere şi ceilalţi membri sunt rare.

Structura birocratică cu o echipă de conducere apare datorită faptului că în mediu apar noi probleme care nu pot fi anticipate. Şeful central orga nizează echipa de conducere alcătuită din şefii de departamente care se întâlnesc regulat pentru a rezolva probleme deosebite, aceştia având autoritate în zona pentru care sunt responsabili.

Structura birocratică cu echipe inter -funcţionale. Pentru probl eme care necesită o

perspectivă interdepartamentală sunt construite echipe alcătuite din angajaţi din diferite

departamente rezultând o structură birocratică cu echipe inter -departamentale. Membrii

echipelor participă la discuţii ca reprezentanţi ai depar tamentelor şi raportează şefilor de departamente progresele, transmit problemele şi informaţiile şefului de departament şi aşteaptă decizia acestuia. Problemele birocraţiilor nu apar la nivel de principiu, ci la nivelul funcţionării organizaţiilor.Astfel, la nivelul funcţionării organizaţiilor birocratizate, principalele disfuncţii sunt:

a) Disfuncţii legate de specializare Birocratizarea organizaţiilor a dus la o specializare din ce în ce mai înaltă a departamentelor, fapt ce a crescut, până la urmă, eter ogenitatea organizaţiilor şi potenţialitatea conflictuală. În plus, specializarea crescută, generează o anumită solidarizare a specialiştilor, mai ales că ei au un limbaj comun, principii şi valori comune, solidarizare care determină etichetarea altora ca fiind "outsideri".

b) Disfuncţii legate de ierarhie Ierarhia birocratizată presupune menţinerea unităţii de comandă, coordonarea activităţilor şi personalului, creşterea şi întărirea autorităţii, şi formalizarea comunicării. In practică, cele mai multe probleme le ridică proiectarea implementarea şi menţinerea unui sistem informaţional formal eficient, deoarece, deseori comunicarea între nivelele ierarhiei este scurtcircuitată, atât de persoane de la nivele superioare cât şi de persoane de la nivele inferi oare.

c) Disfuncţii legate de reguli Birocraţii pot adopta credinţa că regulile procedurale sunt instrumentele moralităţii, dar de fapt regulile procedurale nu pot determina ceea ce este bun sau rău. O a doua eroare constă în credinţa că regulile se subst ituie judecăţii raţionale (raţionamentului). A treia eroare se referă la faptul birocraţii văd în reguli mijloace de control punitiv.