La forza del destino

I. Opera La forza del destino, este o opera in 4 acte, compusă de Giuseppe Verdi, după un libret de Francesco Maria Piave. Premiera a avut loc la data de 10 noiembrie 1862, la Teatrul Imperial din Sankt Petersburg.

Acțiunea operei se petrece la Sevilla și în apropiere de Roma, în secolul al XVIII-lea.

Aria Pace, pace din actul IV, scena II, reprezintă rugăciunea Leonorei , dorința ei compleșitoare de a obține pacea sufletească, însă știind că nu o va dobândi pe Pământ, își dorește totodată moartea Oh Dio, Dio, fa ch'io muoia, Che la calma può darmi morte sol. Puține arii reușesc să exprime această stare extremă de disperare, ca urmare conferă și interpretului posibilitatea de a captiva publicul, iar de aceasta rolul ar fi ideal pentru o soprană dramatică.

O soprană dramatică este un tip de soprană cu voce puternică și care poate cânta impunându-se unei orchestre complete. Coardele vocale ale vocilor dramatice au de obicei (dar nu totdeauna) mai puțină agilitate decât cele ale vocilor mai ușoare, dar și un sunet mai susținut și intens, cu un timbru mai întunecat. Ele sunt utilizate în interpretarea rolurilor feminine tragice.

Rolul Leonorei este potrivit pentru o astfel de soprană, însă pentru a reuși o bună interpretare a acestuia este nevoie de timp ca tehnica să se așeze , de o anumită maturitate a vocii. Totodată, soprana necesită rezistență pentru a duce la bun sfârșit rolul.

Aria începe într-o nuanță redusă, textul îl reprezintă chiar titlul ariei, iar muzical această octavă se interpreteză într-un mod tânguitor. Sunetul trebuie produs astfel încât va suna cald, dar totodată trebuie să emane încă de la început disperarea personajului. Indicațiile din partitură specifică deasupra textului dentro la grotta, ceea ce tradus vine în interiorul peșterii, iar faptul că vocea nu este acompaniată în acest moment, iar personajul Leonora este singură în acest decor, ne induce deja starea de detașare.

Pic 1

Chiar după aceasta, este pătrunsă de o stare de autocompătimire Cruda sventura, își consideră soarta tragică.

Pic 2

Gândul la dragostea pe care i-o poartă lui Alvaro reușește să o anime puțin, aici este acompaniată de instrumente de suflat si harpă pentru a reproduce starea respectivă.

Pic 3

Curând totuși revine la gândurie legate de moarte. Din cauza soartei sale aceștia au fost despărțiți, de aceea cântă de trei ori Fatalita (destin fatal), iar de fiecare data acest cuvânt trebuie interpretat printr-o altă culoare. Primul este dramatic, greoi, reprezintă primul punct culminant al ariei, mai ales prin folosirea mediului acut. Acest sol, din punct de vedere tehnic-vocal, trebuie atacat direct, laringele este pozitionat deja jos, prin senzația de căscat, iar gura trebuie deschisă chiar înainte de a respira pentru a facilita procesul. Litera f, fiind consoană, o putem gândi ca o bază a sunetului, trebuie gândită jos, iar vocala a este proiectată sus, dacă separăm astfel literele, scăpăm de teama sunetelor din mediul acut. Intensitatea cu care vom reproduce pasajul este contrastantă și plină de expresivitate. Trecerea de la f la p, se face cu o bună dozare a aerului, iar trecerea la octavă, în registrul mediu, va necesita implicarea vocii de piepit, însă sunetele tot trebuie acoperite, senzația de căscat fiind indispensabilă. Dacă primele au denotat disperare, respectiv precipitare, ultimul fatalita, prin folosirea alterației prinde expresivitate, personajul Leonorei devine resemnat.