Extras din referat
Profesorul este persoana care învaţă elevii săi cunoştinţe noi, dar şi primele atitudini faţă de şcoală, faţă de oameni şi lumea înconjurătoare.
Unele calitaţi ale profesorului sunt de apreciat, pentru că nu oricine se poate inarma cu atât de multă rabdare, înţelepciune, încredere în sine , şi puterea de a lucra cu copii, şi mai ales de a încerca să-i înveţe pe toţi, indiferent de capacitatea lor de concentrare şi memorare.
Există şi profesori care îşi pierd răbdarea, profesori care nu pot să îşi lase problemele personale deoparte în momentul când intră la ore şi recurg la violenţă verbală sau fizică.
Violenţa este una dintre cele mai urâte mijloace la care poate recurge un profesor, de cele mai multe ori aceasta provoacă ură şi respingere din partea elevilor faţă de profesor.
Alte defecte care trebuie să le corectam în aceasta profesie dar şi în viaţa socială sunt rasismul şi invidia care duc la diferenţierea dintre elevi, astfel favorizând sau defavorizând pe unii dintre ei.
Relaţia dintre profesor-elev dar şi cea dintre elev-profesor trebuie să fie una profesională dar în acelaşi timp şi prietenoasă, pentru ca elevul să îşi exprime ideile fară reţineri (inhibaţii).
De aceea un bun profesor trebuie să îşi actualizeze mereu cunoştiinţele, pentru a putea să răspundă mereu la toate întrebările puse de elevi.
Dacă mai mulţi elevi nu au înţeles lecţia atunci profesorul trebuie să îşi facă o autoevaluarea şi să verifice dacă acest lucru s-a întâmplat din vina lui, şi dacă acest lucru este adevarat să ia masuri pentru corectarea acestei probleme pe viiitor.
Un profesor ideal trebuie să facă tot posibilul ca să nu descurajeze elevii mai slabi la învăţătură,deoarece ei se vor teme să răspundă, chiar dacă vor şti răspunsul corect. Elevii trbuie sa fie încurajaţi, să primească sfaturi utile, şi să li se vorbească cu blândete.
Profesorul ideal este acela care poate să explice în cuvinte simple noţiuni complicate, el tebuie să fie înţelegător, bun, să se mândrească cu meseria pe care o practică , şi să fie apropiat de elevi săi, poate chiar un prieten mai mare.
Un profesor bun trebuie să ajute elevi să depăşească greutaţile întalnite ,iar înţelepciunea pe care o are să o transmită elevilor săi.
Pe langa aceste calităţi trebui să aibă şi simţul umorului. Nu trebui să arate ură faţă de cineva, niciodată să nu-i dea unui elev sarcini pe care, ştie bine, că nu le va putea îndeplini.
Un profesor bun este acela care poate comunica cu orice elev, şi capabil, şi dificil, şi neascultător, obţinând în final rezultate bune.
Temelia pe care se pun toate aceste calităţi ale unui bun profesor este iubirea pentru copii.
Din iubire el se va pregăti permanent pentru fiecare lecţie în aşa fel încât să nu-i dezamagească; iar dacă se va întampla ca unul dintre copii să ştie un amanunt care lui i-a scăpat,va privi cu bunavoinţă şi îşi va aprecia elevul pentru conoştinţele sale; nu se va limita la orele desfaşurate efectiv în clasă ci îi va conduce în diferite activităţi educative extraşcolare; va fi procupat să-şi perfecţioneze metoda de predare ; relaţia cu elevii va fi una de respect reciproc; va trata pe fiecare copil ca pe o personalitate unică şi se va strădui să-l facă pe fiecare să se simtă bine între colegii săi; va fi autoritar fără excese şi un bun amic totodată; acestea şi multe altele fac din profesor un model pentru elevii săi.
În zilele noastre profesori sunt din ce în ce mai dezinteresaţi, mai plictisiţi, fără să aibă un scop precis şi fără a le păsa dacă elevi au înţeles sau nu ceva din lecţia pe care tocmai au predat-o, mai rau, mulţi dintre profesori nu sunt pregatiţi corespunzător pentru a putea pregăti elevi, nici măcar ei nu îşi stăpânesc materia.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Calitatile Necesare unui bun Profesor.doc