Evaluarea Educațională

Adrian Stoica este profesor universitar la Catedra de Ştiinţe Socio-Umane a „Universităţii Tehnice de Construcţii” din Bucureşti şi director al „Serviciului Naţional de Evaluare şi Examinare”. Principalele domenii în care lucrează sunt teoria şi practica evaluării, design-ul şi implementarea proiectelor de reformă a învăţământului, politicile educaţionale şi cercetarea ştiinţifică în educaţie.

Roxana Mihail este „Şef al Departamentului de Cercetare” din cadrul „Serviciului Naţional de Evaluare şi Examinare” şi expert pentru evaluare/certificare al „Centrului Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic”.

Nevoia de învăţare/achiziţii de calitate pentru formarea şi dezvoltarea de competenţe este din ce în ce mai necesară astăzi, în vederea competiţiei pe piaţa muncii şi a integrării europene.

Lucrarea „Evaluarea educaţională. Inovaţii şi perspective” face un pas înainte către tendinţele internaţionale actuale din domeniul evaluării, accentuând acele elemente care, în acest moment al dezvoltării culturii evaluării în România, joacă rolul de inovaţii şi de viitoare opţiuni ale factorilor de decizie. Convingerea autorilor este ca aceste elemente, care astăzi par poate dificil de pus în practică la noi, vor deveni mâine alternative viabile pentru învăţământul românesc aflat în confruntarea cu provocările societăţii cunoaşterii. Tema centrală a cărţii - inovaţie în evaluare - contribuie la relansarea unei dezbateri publice complexe cu privire la perspectivele educaţiei româneşti odată cu aderarea ţării la Uniunea Europeană."

„Evaluarea educaţională. Inovaţii şi perspectivă” pune câteva întrebări foarte interesante în legătură cu evaluarea: De ce este important domeniul în raport cu celelalte componente ale educaţiei? Putem prezenta evaluarea într-o concepţie sistemică şi nu doar ca o colecţie de metode şi tehnici care conduc la obţinerea unor date despre elevi? Ce legătură există între feedback-ul furnizat de evaluare şi asumarea responsabilităţii la toate nivelurile educaţionale? De ce nu încurajăm mai mult implicarea elevilor şi a familiei în planificarea evaluării, în aşa fel încât aceştia să nu o perceapă ca "un rău necesar"? Autorul încearcă să explice într-un limbaj accesibil teoria evaluării şi, mai ales, să pună în evidenţă modalităţile sale de aplicare practică. Impactul evaluării este foarte important pentru părinţi, care sunt interesaţi ca elevii să acumuleze cunoştinţe şi să posede capacităţile şi abilităţile necesare pentru continuarea studiilor sau pentru ocuparea unui loc de muncă.

Într-un sistem educaţional aflat în schimbare, evaluarea şi examinarea reprezintă un adevărat loc geometric al variatelor tendinţe, decizii, idei-forţă, mişcări de suprafaţă sau de adâncime. Evaluarea în şcoală, secondată de examinare în anumite momente ale parcursului educaţional, are o miză are cărei costuri şi al cărei impact au devenit din ce în ce mai vizibile şi mai importante odată cu luarea deciziilor de politică educaţională specifice reformei reale, în desfăşurare în România.

Evaluarea, privită generic, îndeplineşte un set de funcţii şi roluri, necesar a fi cunoscute şi asumate, fiind în acelaşi timp: mijloc de relaţionare eficientă a formării elevilor cu necesităţile societăţii aflate într-un anumit moment al evoluţiei sale; subsistemul educaţional creditat cu rolul major de activare şi de punere în practică a relaţiilor complexe dintre directorii-manageri de şcoală, profesori, părinţi şi elevi.

Evaluarea educaţională este o formă de evaluare întemeiată pe specificarea unui set de obiective. În baza atingerii acestor obiective, părţile interesate pot face judecăţi de caracter obiectiv care se întemeiază pe interpretarea datelor reale, colectate pe parcursul procesului. Judecăţile de valoare elaborate pot fi folosite la optimizarea continuă a procesului.

Acest proces are mai multe dimensiuni sau faţete:

• dimensiunea tehnică este vizibilă în măsurare, ca apreciere a unei trăsături, a unei caracteristici sau a unui comportament prin raportarea la o scală de măsurare clar definită;

• dimensiunea teleologică este esenţială pentru orice proces de evaluare, care îşi capătă dreptul de existenţă doar în momentul în care îi este formulat cu claritate scopul, în funcţie de aceasta fiind proiectate apoi obiectivele, selectate procedurile şi tehnicile cele mai adecvate, constituirea instrumentelor etc.;

• dimensiunea axiologică este operantă în structura de adâncime a procesului: aceasta este în acelaşi timp creare şi atribuire de valori, contribuind atât etic, cât şi deontologic la plasarea într-un sistem general uman la care cltura evaluării îşi aduce o contribuţie specifică.