Dezvoltarea limbajului la copiii

Limbajul constituie cel mai important instrument de comunicare a gândurilor și, mai mult decât atât, este un instrument universal: orice societate umană posedă un limbaj și orice om cu nivel intelectual normal achiziționează și folosește fără efort limba maternă.

Această naturalețe aduce uneori la convingerea că folosirea limbajului nu necesită nici o explicație specială. Însă, nu este așa. Unii oameni sunt capabili să citească, alții nu; unii joacă șah, alții nu. Virtual, orice om poate achiziționa și folosi un impresionant sistem lingvistic, iar acest fenomen este una dintre chestiunile fundamentale de care este preocupată psihologia umană.

Nivelurile limbajului

Folosirea limbajului presupune atât producerea, cât și înțelegerea lui. Producerea limbajului începe cu un gând propozițional, transpus într-un fel sau altul într-o frază, și se finalizează cu sunetele care exprimă respectiva frază. Înțelegerea limbajului începe cu auzirea sunetelor, atașarea semnificației la sunetele auzite sub formă de cuvinte, combinarea sunetelor pentru a forma fraze, și se finalizează cu extragerea unei propoziții logice. Deci folosirea limbajului presupune activități desfășurate la diferite niveluri.

În primul nivel, se găsesc unitățile propoziționale, adică expresiile și propozițiile. Următorul nivel este cel al cuvintelor, precum și al acelor particule lingvistice care sunt purtătoare de semnificație. Nivelul inferior conține fenomenele (sunetele vorbirii).

Limbajul este deci un sistem cu mai multe niveluri, sistem care leagă gândirea de vorbire prin intermediul cuvântului și al unităților propoziționale (Chomsky,1995).

Repere psihogenetice în dobândirea limbajului

Limbajul verbal are la bază dezvoltarea prealabilă a funcției semiotice. Această funcție a cărei infrastructură e constituită de indici perceptivi, conferă subiectului uman capacitatea de a utiliza simbolurile, apoi semnele în locul lucrurilor. Dacă simbolurile mai păstrează ceva din asemănarea fizică cu obiectul semnificat, semnele marchează o etapă superioară a funcției semiotice.

Comunicarea fiind un fenomen social conferă și semnelor un caracter colectiv (social), iar relațiile dintre semnificanți sunt arbitrare. Funcția semiotică nu se estompează total în limbajul verbal. Imagistica, halucinațiile, ca și alte manifestăriale ei vor coexista alături de expresia verbală, în stadiile ulterioare ale dezvoltării.

Sub aspectul lexicului, învățarea limbajului urmează o creștere exponențială începând cu vârsta de 2 ani. Dacă în jurul acestei vârste copilul abia posedă aproximativ 100 de cuvinte, la 6 ani lexicul său va subîntinde un număr de circa 2500 de cuvinte, ceea ce îl face apt pentru implicarea activă în comunicarea socială.

Sub aspect morfo-sintactic, dezvoltarea competenței lingvistice e marcată prin trecerea de la exprimarea unei propoziții printr-un singur cuvânt la asertarea unor propoziții cu două apoi cu mai multe cuvinte, într-o gramatică tot mai corectă. La 4 ani copilul utilizează propoziții mult mai lungi și mai complexe atunci când comunică cu un adult decât în comunicarea cu un alt copil de vârstă mai mică.