Motivația

MOTIVATIE

În management, sensul acţiunilor şi al comportamentului angajaţilor nu poate fi descoperit fără cunoaşterea motivelor care le-au generat. Cunoaşterea motivelor nu duce doar la mărirea eficienţei acţiunilor, ci şi la posibilitatea de explicare şi predicţie a comportamentului oamenilor.

Datorită importanţei pe care resursele umane o ocupă în cadrul unei organizaţii, un management eficient va trebui sa ia în considerare factorul motivaţiei, factor determinant în activitatea oamenilor. Un manager bun îşi va evalua permenent personalul şi va şti că pentru a obţine profit trebuie ca în primul rând să asigure o implicare totală a angajaţilor în cadrul firmei.

Motivaţia reprezintă suma energiilor interne şi externe care iniţiază şi dirijează comportamentul uman spre un scop care odată atins va determina satisfacerea unei necesităţi. Fiecare individ are un mod diferit de a acţiona, dar numitorul comun este existenţa unor nevoi active, adică nesatisfăcute. Individul are tendinţa de a-şi canaliza eforturile spre satisfacerea nevoii sale , scop care îi va mobiliza toate resursele la un moment dat. Luând în considerare teoria lui Maslow, a piramidei nevoilor, există 5 categorii de nevoi. Primele 3 (fiziologice, de securitate şi cele sociale) sunt nevoi de rang inferior iar cele de stimă şi respect şi cele de autoperfecţionare sunt de rang superior. Acestea din urma devin operante doar în măsura în care nevoile de bază sunt satisfăcute. Variaţiile modului de satisfacere sunt destul de reduse. Fiecare om are nevoie de hrană, îmbrăcăminte, securitate, aparteneţă la un grup social. În privinţa nevoilor superioare însă diversificarea este mult mai mare şi intensitatea lor variază foarte mult de la individ la individ. Un manager bun va trebui să ştie ce îi motivează pe angajaţii săi, vor fi suficiente compensaţiile băneşti sau sunt mai importante realizarea, aprecierea, perfecţionarea.

De regulă, în cadrul unei firme, organizaţii, instituţii, oamenii au un grad de pregătire destul de ridicat ceea ce duce la o preponderenţă mai mare a nevoilor de rang superior. Pe lângă factorul “bani”, cu o importanţă foarte mare, de cele mai multe ori vor fi eficiente aprecierea reuşitei anganjaţilor, concurenţa, încurajarea iniţiativei sau stabilirea unui climat creativ de muncă.

Din păcate, în cadrul managementului românesc există disfuncţionalităţi destul de mari, în mare parte din cauza necunoaşterii suficiente a factorilor motivatori. În primul rând, reuşita care este prin excelenţă o motivaţie puternică. Cu cât individul va simţi mai mult că prin activitatea sa contribuie la succesul firmei şi că eforturile sale sunt apreciate şi răsplatite, cu atât va fi mai implicat în activitate. Uneori chiar mai mult decât banii, reuşita confera o satisfacţie personală, mândria unei realizări proprii şi un mobil suficient de puternic pentru continuarea eforturilor. De asemenea e foarte important ca la locul de muncă să existe o comunicare eficientă. Existenţa acestui factor contribuie la crearea unei atmosfere destinse, iar o comunicare bazată pe respect duce la evitarea sau rezolvarea amiabilă a conflictelor şi angajaţii vor avea sentimentul implicării efective în activitatea instituţiei. În ultimul rând, achziţia de inteligenţă şi talent constituie un factor cu o importanţă în continuă creştere. Instituţia, favorizând achiziţiile intelectuale pentru salariaţii săi, stimulează interesul acestora pentru productivitatea ridicată a organizaţiei. De fapt, concretizarea acestui factor constă în aplicarea programelor de formare profesională cu accent pe dezvoltarea carierei.

Pentru o firmă, resursele umane sunt mai mult decât o sursă de costuri sau de consum. Ele pot asigura atât excelenţa cât şi dezastrul organizaţiei de aceea eficienţa lor depinde de felul în care managerul înţelege munca cu oamenii şi de felul motivaţiei induse. De cele mai multe ori managerii, spunând că îşi motivează angajaţii de fapt le impun acestora obiectivele care trebuie atinse fără a ţine cont de nevoile acestora. (adică productivitate ridicată, absenteism scăzut, acţiune corectă , dar fără a pătrunde în profunzimea comportamentului angajaţilor).

Pe lânga rolul ei de principal stimulent al eficienţei organizaţiei, motivarea are mai multe funcţii. Un prim rol este cel managerial, care în esenţă constă în determinarea conţinutului şi eficacităţii funcţiei de antrenare, condiţionând şi celelalte funcţii manageriale: previziunea, organizarea, coordonarea şi evaluarea.. Rolul organizaţional se referă tot la impactul major pe care motivarea îl are direct şi prin intermediul elementelor manageriale asupra modului în care funcţionează organizaţia. Rolul individual vizează dependenţa satisfacţilor şi insatisfacţiilor fiecărui salariat, a evoluţiei sale de motivarea solicitată în organizaţie. Cu cât motivarea este mai intensă, adică se iau în considerare necesităţile, aspiraţile, potenţialul şi aptitudinile, cu atât personalul e mai satisfăcut şi se dezvoltă mai rapid. Un alt rol este cel economic, se referă la condiţionarea indirectă a performanţelor economice ale fiecărei ţări de motivarea ce predomină în fiecare firmă de pe teritoriul său. Spre exemplu prăbuşirea economiilor fostelor ţări comuniste a avut cauză principală imposibilitatea unei motivări eficace datorită restricţiilor obiective impuse de natura proprietăţii socialiste. In final, rolul social se referă la efectul sinergetic în planul elementelor psiho-sociologice ce caracterizează populaţia unei ţări (relaţiile sociale în cadrul organizaţiilor, firmelor, regiilor autonome).

Abordările în înţelegerea motivaţiei sunt multiple şi variate datorită multitudinii teoreticienilor şi opiniilor în acest sens. Ei au studiat motivaţia pornind de la puncte de vedere diferite ţinând cont şi de realităţile si necesităţile sociale existente în acea perioada. În general nu se poate vorbi despre teorii “bune” şi “rele”. Fiecare are specificul ei şi importanţa proprie în înţelegerea unei anumite laturi a comportamentului uman. O clasificare a teoriilor motivaţionale le împarte astfel:

Teorii de conţinut Vizează factorii care incită sau iniţiază comportamentul motivat - ierarhia nevoilor

- X-Y

- Factori duali

- Achiziţia succeselor Motivaţia prin bani, status social şi realizări

Teorii de proces Vizează factorii care direcţionează comportamentul - performanţe aşteptate

- echitate Motivaţia prin pornirea interioară a individului spre recunoaştere, performanţă şi muncă

Teorii de întâlnire Vizează factorii care determină repetarea unui comportament -condiţionare operante Motivaţia prin recompensarea comportamentului

Printre cele mai importante teorii se numără cea a ierarhiei nevoilor, teoria X-Y, teoria factorilor duali, a achiziţiei succeselor, a echităţii şi a performanţelor aşteptate.

• Teoria ierarhiei nevoilor (teoria lui Maslow)

În esenţă această teorie constă în stabilirea unei ierarhii a necesităţilor umane şi în evidenţierea unui dinamism al motivării generat de satisfacerea respectivelor categorii de nevoi. Această piramidă arată astfel:

Nevoi de autoperfecţionare

Nevoi de stima şi respect

Nevoi sociale

Nevoi de securitate

Nevoi fiziologice

Specificitatea constă în faptul că un individ nu va trece la satisfacerea nevoilor superioare decât în măsura în care cele inferioare au fost realizate. Nevoile primare (fiziologice) condiţionează toate celelalte trepte. Nevoile de securitate prezintă o importanţă ridicată pentru un manager sub aspectul condiţiilor de securitate a muncii, pentru concordanţa salariilor cu necesităţile economice şi pentru siguranţa unei pensii. De asemenea, locul de muncă oferă posibilitatea unor noi contacte sociale, satisfacerea nevoilor de prietenie, afiliere, nevoia de a lucra într-un colectiv cooperant. În privinţa nevoilor de stimă şi respect, este necesară recunoaşterea performanţelor individului, nevoia de a fi stimat şi respectat de ceilalţi sau promovarea în diferite funcţii în organizaţie. Pe locul cel mai înalt se află nevoile de autoperfecţionare. Sunt cele mai variate şi cuprind nevoi de perfecţionare a talentelor sau nevoia de achiziţii profesionale excepţionale. Maslow, promotorul acestei teorii susţinea că doar în măsura în care primele 3 trepte de nevoi sunt satisfăcute individul va trece la necesităţile de ordin superior, care oferă o motivare cu adevărat constructivă şi eficientă.

Această teorie este eficientă sub aspectul explicării comportamentului uman, dar lasă totuşi neclarităţi . nu explică funcţionarea în ambele sensuri, adică dacă e posibil ca după activarea unor nevoi superioare, motivarea să se realizeze din nou pe baza unor nevoi de rang inferior, determinate în special de condiţiile externe.