Opinia Publicului

1. Mitul opiniei publice ( sau a publicului )

Ideea ca opinia publicului este o importanta forta politica servind ca baza si sursa a puterii de stat sau ca mijloc de limitare acesteia, ca forma de influentare si de participare a cetatenilor la conducerea treburilor publice, ramâne orientarea de baza a stiintelor politico-juridice. De asemenea, ea continua sa ocupe un loc important în conceptia multor reprezentanti ai sociologiei politice sau juridice.

Trebuie sa ne ferim de o serie de mituri ale „opiniei publice" care sânt preluate adesea necritic. Iata mai întâi mitul clasic – vox populi, vox dei — care îi con¬fera vocii poporului un fel de autoritate si întelepciune ultima. Echivalentul lui modern este credinta în infailibilitatea bazata pe bunul simt omenesc a figurii mitice a „omului de pe strada" - a alegatorului, a „omului simplu" si a votului sau. În ambele cazuri este caracteristica evitarea pluralului. Dar poporul vorbes¬te din fericire foarte rar cu o singura voce; iar diferitii „oameni simpli" de pe diferitele strazi sânt la fel de diferiti ca diferitii liberali într-o sala de conferinta. Si chiar daca ocazional ei ar fi o data de aceeasi parere, ceea ce ei hotarasc în unanimitate nu este întotdeauna întelept. Ei pot avea dreptate sau pot gresi. „Votul" - „vocea" -, se poate exprima cu cea mai mare sigu¬ranta de sine despre chestiuni extrem de îndoielnice. Si ea se poate exprima cu ezitare si incerti¬tudine în chestiuni despre care, în realitate, nu are nici un fel de îndoieli. (Exemplu: problema de a ne împaca sau nu cu santajul politic si cu genocidul politic.) „Votul" - „vocea" -, poate fi ghidat de buna intentie si poate actiona totodata nechib¬zuit. Sau poate sa tradeze o intentie mai putin buna, fiind în schimb prudent, chiar daca nu si întelept.

Cu toate acestea, în vox populi se afla un sâmbure de adevar. Ar putea fi exprimat astfel: desi fapte importante le sânt accesibile numai în masura redusa, oamenii simpli sânt totusi adesea mai întelepti decât guvernele, si daca nu sânt mai întelepti, atunci sânt totusi ghidati de intentii mai bune si mai generoase.

În aceasta perspectiva „opinia publica” apare ca o comunitate de valori recunoscute social. Sondarea si masurarea opiniilor pot fi relevante pentru valorile la care sunt atasati oamenii, permitând sa diferentieze, într-o societate, domeniile de valori acceptate, stratificarea aderentei diferitelor categorii de populatie la aceste valori.

2. Natura psihosociala a opiniei publicului

Notiunea oscileaza intre doua conceptii diferite si una e aceea a unei unanimitati, a unei întelegeri depline intre oameni, pe care ne putem sprijini cu certitudine, caci ea nu este ascunsa, cealalta exprima confuzie, fragilitate §i discutie, optiune pentru o tendinta si, în consecinta, respingerea celeilalte.

Important este însa înainte de toate sa risipim confuzia si indeterminarea acestei notiuni, înteleasa într-un sens trivial si nesistematic. Unii autori au relevat utilizari ilegitime ale termenului de opinie pu¬blica, a caror prezentare rezumativa a fost data de Childs.

Acceptiile ilegitime constau anume în personificarea fie a opiniei publice, fie a publicului, care mai este denumit popor sau mase, ori în reificarea complexelor de emotii, dorinte, vointe, considerate a repre¬zenta spiritul public si deduse din evenimente ce se explica, dupa cum se pretinde, tocmai prin aceasta presupusa opinie. O alta eroare, pe care F.H. Allport a numit-o „confuzie jurnalistica", consta în iden¬tificarea opiniei publice cu pozitiile adoptate de editorialistii si comen¬tatorii informatiei colective, în numele unui public inaccesibil.