Psihologie Educațională

MOTTO: Fiecare comunicare este o şansă de a împuternici pe cineva. Învaţă când să fii tăios, când să fii agreabil şi când să menţii o poziţie echivocă.

(BRUCE HYLAND)

REZUMAT

Comunicarea este o modalitate fundamentală de interacţiune psihosocială, un schimb de mesaje între indivizi,menit să realizeze relaţii interpersonale durabile prin care se poate influenţa menţinerea sau modificarea comportamentului individual sau de grup. Profesorul realizează cu elevii săi o comunicare didactică şi în acelaşi timp o comunicare educaţională.

Pe de altă parte, nu orice formă de comunicare educaţională este şi o formă de comunicare didactică.Sfera conceptului de comunicare educaţională este mult mai largă decât sfera conceptului de comunicare didactică:suntem supuşi în permanenţă intervenţiilor discursive de tip educaţional, dar suntem supuşi intervenţiilor didactice doar în anumite perioade ale formării personalităţii.

Concepte cheie:comunicarea,comunicarea didactică, tipuri de comunicare umană.

CONCEPTUL DE COMUNICARE

COMUNICAREA DIDACTICĂ

1. CONCEPTUL DE COMUNICARE

Encyclopaedia Britannica ( 1972,p.203) evidenţiază că termenul de comunicare derivă de la latinescul comunnicare, ce trimite la înţelesul de ‘‘a pune în comun’’, de “a transmite” şi consider că “în acest articol interpretarea că a face în comun sau a împărţii ceva între câteva persoane sau grupuri este preferată”.

Comunicarea este un proces de transmitere a unui sens de la cineva către altcineva şi se face cu ajutorul unui sistem de semne. Sensul este codat în semnele utilizate pentru transmiterea lui.A recepta şi a înţelege sensul înseamnă a asuma semnele ( a le auzi, ale vedea) şi a proceda la decodificarea lor, în conformitate cu ceea ce am putea numi regulile semnelor.Nu suntem în faţa unui proces de comunicare dacă:

nu există mijloace prin care un sens să fie transmis(semnele);

nu există reguli de introducere şi combinare a semnelor;

nu există posibilitatea de a recepta semnele(nu sunt auzite, nu sunt văzute);

nu există posibilitatea de a descifra conţinutul semnelor, care este depozitarul sensului;

nu există posibilitatea conştientizării sensului, transformării lui în conştiinţă.

Pentru a înţelege mai bine complexitatea procesului comunicării au fost propuse mai multe modele de analiză a acestui fenomen.

a)modelele liniare situate pe linia analitică, mecanicistă,tehnicistă;

Modele liniare au ca model –sursă modelul matematic al comunicării (C. Shanon, W.Weaver).Acest model interpretează comunicarea ca un proces material de transmitere a unui mesaj de la emiţător la receptor.

Mesaj semnal semnal mesaj

Sursă de informare transmiţător canal receptor destinaţie

↑

Sursa de zgomot

Sursa este văzută ca reprezentând persoana care ia decizia să transmită un mesaj şi care selectează mesajul din mai multe posibile.Acest mesaj este transformat codificat de un transmiţător sub forma unor semnale;mesajul este transmis prin intermediul canalului către receptor.Receptorul decodifică semnalele, restituind mesajului forma iniţiala şi încredin ţându l astfel destinatarului.

b)modele interacţioniste,caracterizate în general, prin privilegierea relaţiilor dintre elemente.

1.1. Axiomele comunicarii

1) Comunicarea este inevitabilă poate fi considerată formula slogan Şcolii de la Palo Alto.Într o situaţie de interacţiune, ea exprimă faptul că orice comportament are valoarea unui mesaj, deci este o comunicare.Gesturile,mimica, poziţia corporală, chiar şi tăcerea sunt acte de comunicare ce vehiculează o semnificaţie.Comunicăm constant prin mai multe moduri. Variaţiile de ton , de ritm, accentuarea unor cuvinte, expresia feţei, gesturile sunt componente ale comportamentului de comunicare .

2) Comunicarea este un proces ce se desfăşoară la doua niveluri, informaţional şi relaţional.Orice comunicare presupune vehicularea unui conţinut informaţional, dar ea implică o relaţie între persoanele care comunică.Relaţia poate fi exprimată verbal (de exemplu atunci cănd spunem “Acesta e un ordin”), dar mai ales nonverbal şi paraverbal(prin mimică, gesturi, postură, vetimentaţie, ton, accent, ritm).

3) Comunicarea este un proces continuu trebuie înţeleasă ca un flux neîntrerupt de schimbări informaţionale între parteneri.Ceea ce noi consideram drept cauză a unui comportament nu poate fi decât efectul unui eveniment precedent.Partenerii introduc întotdeauna în comunicare punctarea secvenţei faptelor.

4) Fiinţele umane folosesc două moduri de comunicare :digital şi analog. Comunicarea analogă – o comunicare nonverbal mai exact “postura gestualitatea, mimica, inflexsiunea vocii , succesiunea , ritmul şi intonaţia cuvintelor şi orice altă manifestare nonverbal, pe care o poate avea organismul, precum şi indicia cu valoare de comunicare ce nu lipsesc niciodată dintr un context ce reprezintă teatrul unei interacţiuni”. Limbajul digital are o sintaxă logică foarte complex, dar e lipsit de o semantică adecvată relaţiei.