Copii talentați

1. Definirea notiunilor de supradotare si talent

Definitiile supradotarii si a talentului sunt variabile in functie de contextul cultural, social, profesional sau geografic, in functie de programul care este orientat spre scopuri bine determinate sau de orizontul de profesionalism dorit. Pentru fiecare situatie de acest fel sint selectate anumite tipuri de abilitati ce sint masurate valoric la niveluri diferite.

In general, pe referentialul social comun, definitia supradotarii cuprinde capacitati psiho-fizico-intelectuale deosebite, orientate stiintific sau artistic, spre leadership ori management, spre mediu, sau kinestetice, etc. De asemenea, se mai include ca o alta variabila independenta fata de capacitatile mentionate si creativitatea, iar a treia caracteristica de baza inclusa in definitie este data de aptitudinile academice.

Pe de alta parte, pentru a defini talentul trebuie sa stim sa definim aptitudinea. Aptitudinea este un complex de însușiri psihice și fizice strict individuale, relativ stabile ale persoanei, care condiționează realizarea cu randament a unei anumite activități. Termenul aptitudine provine din limba latină, din cuvântul aptus care însemna ,,bun pentru,, ,,capabil de ,,. Termenul are ca sinonime ,,capacitate,, și ,,abilitate,,. În ordinea devenirii personale la baza aptitudinilor stau predispozițiile pentru anumite activități.Predispozițiile sunt înnăscute.Concursul unor factori biologici, psihologici, sociali și culturali ducând în același sens pot transforma predispozițiile în aptitudini și aptitudinile în capacități personale.O acțiune negativă a condițiilor și cauzelor biologice, psihologice, de grup uman și culturale pot stopa devenirea benefică a predispozițiilor sau chiar pot cauza destructurarea acestora. Aptitudinile sunt parțial determinate de natură și parțial determinate de umanitate.

Experiența arată că în funcție de gradul de dezvoltare și de complexitate aptitudinea poate trece în forme superioare. Prima formă superioară pe care o îmbracă aptitudinea este talentul. Talentul este acea combinație a unor aptitudini care dă individului posibilitatea de realiza o activitate într-un mod nou, original, creator. Persoana talentată face ușor ceea ce alții fac greu. Nivelul extrem al formelor de dezvoltare aptitudinală este geniul. Geniul este o complexă sinteză de aptitudini ce realizează saltul de la condiția normalității la condiția anormalității în activitate realizând ceea ce predecesorii nu putuseră realiza, adică noul absolut.

Criteriul aptitudinal este esenţial în aprecierea dotării pentru unul sau mai multe domenii (sport, arte, discipline tehnic-aplicative). Aptitudinea pentru o activitate anume nu este sinonimă cu talentul, dar îi conferă individului avantaje certe în raport cu alţi competitori. Aptitudinea nu se transformă în capacitate decât prin exerciţiu şi devine

talent prin continuă inovaţie şi explorare a limitelor.

2. Scurt istoric al preocupărilor legate de copiii dotaţi şi talentaţi

Sunt evidenţiate şi cultivate acele trăsături considerate ca fiind valoroase pentru o

societate anume, la un moment istoric dat.

- Antichitate şi ev mediu:

Aptitudinea militară şi cea de conducere (la tinerii provenind din familiile nobile).

- Renaştere:

Concepţia umanistă privind dezvoltarea umană a pus accentul pe latura culturală

şi artistică.

- Epoca modernă:

Fenomenul „copiilor-minune”: muzicieni precoce (Mozart, Chopin); scriitori

(Goethe, Byron); filosofi (Stuart Mill, Leibniz)

Francis Galton (1822-1911): Hereditary Genius (1869) – observaţii ce dovedeau

natura ereditară a inteligenţei (aptitudine indispensabilă supravieţuirii, conform teoriei

evoluţioniste a lui Darwin); studii făcute pe subiecţi din „lumea bună”.

Alfred Binet (ajutat de T. Simon): elaborarea unui test care să departajeze elevii în

funcţie de dezvoltarea lor mintală; a introdus conceptul de vârstă mintală (înlocuit mai

târziu cu cel de coeficient de inteligenţă); rămâne criteriul esenţial al identificării copiilor

supradotaţi intelectual (în definiţiile psihometrice).

Lewis Terman: studiu longitudinal pe un lot de 1500 de copii supradotaţi, dintre

care 800 de băieţi şi 700 de fete (din 1921 până azi). A infirmat multe mituri cu privire la

evoluţia supradotaţilor cum ar fi incidenţa crescută a afecţiunilor psihice ori epuizarea

rapidă a resurselor intelectuale sau artistice în anii tinereţii.

Leta S. Hollingworth: (1926) Gifted Children: Their Nature and Nurture. Prima

carte ştiinţifică dedicată copiilor supradotaţi, devenită clasică în domeniu. Recunoştea

rolul mediului familial şi şcolar în dezvoltarea inteligenţei, dincolo de dotarea ereditară,

şi sublinia importanţa identificării timpurii, exersării zilnice şi grupării celor supradotaţi

cu cei având abilităţi asemănătoare.