Eutanasia în viziunea mitropolitului Ierotheos Vlahos

Motto: Problema eutanasiei trebuie abordată nu doar în latura ei exterioară, de suprafață, ci și în profunzime - nu trebuie, să vorbim despre chipul morții fără a vorbi și despre cel al vieții. O viață care nu are sens sfârșește într-o moarte lipsită de sens. (Mitropolitul Ierotheos Vlahos - Bioetică și bioteologie)

Introducere

Mitropolitul Ierotheos Vlahos (în greacă Ιερόθεoς Bλάχoς), născut Gheworghios Vlahos ( în greacă Γεώργιoς Bλάχoς) este un teolog și ierarh grec, mitropolit de Nafpaktos și Agios Vlasios al Bisericii Greciei din anul 1995. Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos s-a născut în Ioannina în 1945 și a studiat la Facultatea de Teologie din Tesalonic, remarcându-se ca student eminent, ucenic al cunoscutului patrolog Panaghiotis Xristou. A ales viața monahală, iar în 1971 a fost hirotonit diacon, în 1972, preot, slujind în cadrul mitropoliilor Edesei, Peli și Almopia, Thiva și Levadia și în Arhiepiscopia Atenei ca predicator și îndrumător al tinerilor. În 1995 devine Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie .

„De timpuriu caută cu ardoare să înțeleagă taina suferinței și a morții și cum se ajunge efectiv la înviere, la sfințire. Ani la rând peregrinează pe la cei mai vestiți Părinți duhovnicești din Sfântul Munte, la Părintele Sofronie de la Essex, cercetează fără odihnă să afle ce este rugăciunea minții, cum se poate ajunge la vederea harului necreat. Citește cu multă râvnă, dintr-o profundă nevoie lăuntrică, scrierile Părinților Bisericii, se apleacă cu mare atenție asupra textelor liturgice, ca să înțeleagă, în calitate de creștin și mai ales ca păstor de suflete, această lucrare de îndumnezeire a omului. Scrie mult despre crizele și bolile omului contemporan din perspectiva învățăturii Părinților: 67 de cărți voluminoase cu conținut teologic, ecleziologic și social; dintre acestea, 54 au fost traduse în 17 limbi” .

Înaltpreasfințitul Ierotheos Vlahos, analizează cu o claritate duhovnicească deosebită, numeroase teme, printre acestea se numără și eutanasia o problemă importantă de bioetică. Referitor la termenul de bioetică, se poate remarca că este compus din două elemente: bios - care desemnează dimensiunea biologică a vieții umane - și etică, prin care se înțelege abilitatea cuiva de a evalua conduita persoanelor, ca și disciplina care are ca obiect studiul și evaluarea actelor umane. Luat ca întreg, termenul de bioetică exprimă ,,respectul față de om, respectul față de cunoaștere, renunțarea la scopul profitului și simțământul responsabilității față de om și față de generațiile viitoare, prin prisma echității sociale și a solidarității” .

I. Diferite întrebări și răspunsuri despre ce sunt viața și moartea

Întrebarea despre viață și moarte l-a preocupat dintotdeauna pe om. De această temă au fost preocupați și filosofii, atât cei ai perioadei clasice, cât și cei ai altor epoci. Cunoscutul filosof Martin Heidegger, în cartea sa intitulată Introducere în metafizică, preocupat de metafizica filosofilor antici, observă că principala întrebare a metafizicii este De ce să existe ființa și nu nimicul?. De asemenea, filosofii au studiat problema morții. Dar și în vremurile moderne, în special filosofii existențialiști au fost preocupați de tema vieții și a morții. Într-adevăr, este dificil să se dea un răspuns mulțumitor la această întrebare, atunci când ne întemeiem pe raționamentul uman limitat .

Teologia revelată a Bisericii Ortodoxe a dat răspunsuri limpezi, arătând că viața este un dar al lui Dumnezeu pentru om, este rezultatul energiei-lucrării de viață făcătoare a lui Dumnezeu, iar moartea este parazitul, este o stare împotriva firii, consecință a căderii lui Adam și a Evei. Dumnezeu nu l-a creat pe om ca să moară, ci moartea a intrat în om și în toată zidirea din pricina păcatului celor întâi zidiți. Hristos, prin întruparea Sa, a luat ceea ce este zidit, muritor și stricăcios în firea umană și a biruit moartea în trupul Său. Astfel, cu puterea lui Hristos Cel Înviat, omul poate să trăiască depășirea morții, chiar și trecând prin moartea naturală .

Dincolo de aceasta, cineva care încearcă să răspundă la întrebarea despre viață și despre moarte, cum începe viața și cum se sfârșește, este pus în încurcătură. Un posibil răspuns ar fi că viața se deduce (se dovedește) din cele două aspecte importante cu care se asociază - adică, un organism viu este activ și relaționează. Ceea ce are viață are energie-lucrare și, desigur, creează relații. Când unui bolnav nu îi bate inima și nu are tensiune, când nici un organ al corpului nu funcționează, și prin urmare nu relaționează, spunem că nu are viață, este mort.

Întrebările despre viață și moarte se află în strânsă legătură cu problemele existențiale ale omului. Din momentul în care dobândește conștiință de sine, omul este pus în fața unor întrebări - ce este viața, ce este moartea, care este sensul vieții și al morții, de ce trebuie ca omul să moară, ce este înainte de viață, ce se află dincolo de moarte. Dacă, însă, cineva ar reflecta asupra faptului că frica de moarte, greșit percepută, dezvoltă iubirea de sine și egoismul și cultivă patimile iubirii de avere, iubirii de slavă și iubirii de plăcere, atunci ar putea să înțeleagă că moartea, pe care o purtăm înlăuntrul nostru din momentul zămislirii și până la sfârșitul viețuirii noastre biologice, dă naștere foarte multor probleme la toate vârstele, adică, deopotrivă, la cei aflați la vârsta copilăriei, a adolescenței, la persoanele între două vârste și la cei înaintați în vârstă.