Paza Gândurilor

Paza gândurilor

Introducere

Am ales această temă deoarece consider că paza gândurilor reprezintă primul pas în tentativa noastră de despătimire, de curățire a inimii. Printr-o atentă supraveghere a gândurilor care se ivesc în mintea noastră, ori de la diavol, ori de la noi înșine, putem avea o perspectivă bună asupra vieții noastre duhovnicești. Fără o întâmpinare a gândurilor și o partajare a acestora, consider că viața noastră ar fi reprezentată de haos interior, de o confuzie permanentă în ceea ce privește alegerea binelui și a răului. Orice acțiune a noastră are la temelia ei gândul, iar ca acțiunea să capete o latură pozitivă, consider că cercetarea gândului care a generat acțiunea este absolut necesară, reprezentând o etapă esențială în câștigarea unei virtuți. Gândurile curățite aduc cu sine o minte curățită, o minte trează care poate lupta împotriva patimilor, căci atunci când mintea s-a eliberat desăvârşit de patimi înaintează fără să se întoarcă înapoi, în contemplarea lucrurilor, făcându-şi călătoria spre cunoştinţa Sfintei Treimi . Așadar observăm cât este de importantă curățirea gândurilor pentru a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu, la cunoașterea Sfintei Treimi sugerată de părintele Stăniloae. Consider această etapă deosebit de importantă și datorită faptului că întreaga literatură patristică are în componența ei o bogată operă legată de lupta cu gândurile pătimașe, gândurile rele, mai ales că majoritatea sfinților Părinți pun această luptă cu gândurile pe primul plan în ceea ce privește desăvârșirea omului în plan duhovnicesc.

Un alt aspect pe care doresc să-l accentuez în lucrare este legat de mijloacele folosite în lupta cu gândurile, precum rugăciunea, vigilența, contemplația sau reflecția. Toate aceste mijloace consider că trebuie să ne însoțească permanent în această viață spre câștigarea mântuirii și a bunăstării veșnice. Rugăciunea este, cu siguranță, arma principală împotriva gândurilor rele, însă ea trebuie însoțită de o contemplație continuă, de un exercițiu continuu de reflecție asupra gândurilor care pot apărea chiar în decursul ei sau în orice moment al vieții.

Lipsa unei paze a minții consider că duce la moartea sufletească, ceea ce reduce structura psiho-somatică a omului doar la statutul de trupesc, fără a-i da o valoare veșnică. Iar paza minții poate fi realizată, din punctul meu de vedere, doar prin asocierea tuturor gândurilor bune între ele în persoana lui Hristos și înlocuirea tuturor gândurilor rele cu gânduri despre Hristos, căci numai cu ajutorul Lui putem avea biruință împotriva gândurilor pătimașe. În plus, părintele Stăniloae face o asociere minunată între minte și inimă, asociere legată de această pază a minții: „Stând de strajă la poarta inimii, mintea nu face decât să se păzească pe sine nerătăcită, căci inima nu e la urma urmelor decât adâncul minții” . Astfel, curățirea inimii, despătimirea, este strict legată de adunarea gândurilor, „căci nu poate să nu se ostenească cu inima cel ce ia aminte la împrăștierea gândurilor și la plăcerile trupești, având să stea mereu închis între anumite hotare, nu numai în cele din afară, ci și în cele dinăuntru” . Iar această adunare a gândurilor ține și de o actualizare a acestora, prin faptul că „ducând gândurile bune la inimă, nu se actualizează numai inima, ci se întăresc și gândurile respective în bine” . Înseamnă că conlucrarea între minte și inimă creează, de fapt, starea necesară purificării, despătimirii propusă de întreaga literatură patristică. Rugăciunea minții nu este altceva decât rugăciunea inimii, iar rugăciunea inimii nu este altceva decât rugăciunea minții, căci toate rugăciunile, ca să fie curate, trebuie să treacă atât prin minte, cât și să coboare în inimă, care am amintit că este, de fapt, adâncul minții.

Stucturarea, adunarea gândurilor nu reprezintă nimic altceva decât organizarea vieții noastre. Omul se vădește din ceea ce gândește, aflăm scris la părinții filocalici, ceea ce înseamnă că structura interioară a omului, compusă între altele din minte și inimă, se reflectă în exterior prin purtarea sa, prin personalitatea sa dobândită în urma luptei cu gândurile. Omul se comportă în funcție de trăirile sale interioare, trăiri care au cu siguranță implicații atât la nivel conștient, cât și la nivel subconștient. Cu alte cuvinte, comportamentul uman este subordonat structurii sale interioare, confruntării sale dinlăuntru care iese afră sub formă de acțiuni voluntare cu diferite consecințe, ori bune, ori rele. De multe ori, însă și acțiunile „involuntare” au un substrat în subconștient datorită nepăzirii cu trezvie a gândurilor care în așa fel persistă în mintea noastră și realizează un fel de consimțire. Este necesară în acest caz foarte multă rugăciune, foarte multă reflecție asupra celor ce ni se întâmplă în întreg spectrul uman și care implică în viața noastră o oarecare consecință. Chiar și imperativul moral, care ar trebui să aducă întotdeauna un rezultat pozitiv, este activat de un gând bun sau de asocierea mai multpr gânduri bune pentru crearea unui cadru propice unui rezultat benefic.

Un alt imbold care m-a determinat să aleg această temă este dorința mea ca să se efectueze un liant între psihologie și spiritualitate. Acest aspect este, desigur, determinat și de activitatea pastorală a preoților, care cred că ar trebui să fie foarte buni cunoscători de spiritualitate pentru a deveni ei, la rândul lor, buni doctori sufletești ai omului, cum sunt catalogați și psihologii. În lucrare nu voi aborda acest subiect neapărat, însă mi-aș dori ca fiecare lucrare de spiritualitate să aibă ca țintă crearea unei rețete psihologice în favoarea omului. Nu doresc prin asta eliminarea psihologiei sau postarea spovedaniei în frunte, ci doresc crearea unei simbioze între spovedanie, care este mijlocul principal de curățire a patimilor, a păcatelor, și psihologie, care este mijlocul principal de vindecare a rațiunii. Însă sunt total convins că psihologie fără spovedanie nu se poate, deoarece existența lui Dumnezeu nu este demonstrată de psihologie, ci este revelată de Biserică care, prin spovedanie, creează traseul curățirii omului și a unirii lui cu Hristos prin Sfânta Euharistie.