Comportamentul antisocial și violența

COMPORTAMENTUL ANTISOCIAL SI VIOLENTA

Fiecare dintre noi stie foarte bine ce este violenta. Ea ne evoca in minte moarte, tortura, masacre, razboi, oprimare, criminalitate sau terorism, epurare si genocid. Intr-un registru mai putin dramatic, ne gandim la « lipsa de civilizatie », insulte si injurii, nepolitete si atitudini nerespectuoase. Cu toate ca e un fenomen atat de cunoscut, nu e usor sa ajungem la o definitie satisfacatoare si in acelasi timp consensuala. Unii evoca in mod spontan folosirea fortei si se focalizeaza asupra vatamarilor fizice. . Lucrarile bine cunoscute ale lui Georges Sorel, Hannah Arendt sau, mai aproape de noi, cele ale lui Charles Tilly sau Julien Freund, ne permit sa mergem mai departe si ne atrag atentia asupra urmatoarelor aspecte privind violenta : extinderea fenomenului si relativitatea sa, modalitatile de abordare si evolutia sa, uzajul si finalitatile sale, caracteristicile fenomenului si factorii sai explicativi, politicile duse pentru medierea si prevenirea fenomenului si eficacitatea lor.

Dictionarul enciclopedic roman defineste violenta ca fiind “un viciu de consintamant, care consta in constrangerea exercitata pe cale psihica asupra unei persoane spre a o determina sa faca un anumit act juridic“. Pe langa aceasta se aminteste si de o Teorie a violentei -teorie sociologica a violentei- potrivit careia inegalitatea sociala isi are izvorul in folosirea, pe o anumita treapta a dezvoltarii sociale, a violentei de catre unii oameni impotriva altora. De exemplu, E.Duhring afirma despre clasele sociale ca isi au originea in supunerea prin violenta a unei parti a societatii de catre cealalta (violenta interna). Alti sociologi burghezi, ca de pilda L.Gumplowicz, au considerat ca la originea claselor si a statutului se afla supunerea unor triburi sau popoare de catre altele .

Marxismul recunoaste rolul violentei in istorie, inclusiv rolul ei pozitiv in imprejurarile revolutionare,cand ea devine necesara datorita impotrivirii armate a fortelor reactionare, dar arata ca atat scopul in vederea caruia e pusa in actiune violenta, cat si mijloacele prin care se realizeaza (armatele, tehnica militara) sunt determinate in ultima analiza de conditiile economice. Desi violenta domestica e un fenomen care a insotit dintotdeauna construirea si dinamica familiei, intrarea ei in atentia stiintelor juridice si sociale este de data recenta.

Doar in ultimii 20 de ani, stiintele sociale si reglementarile legale internationale fac referinta la violenta domestica. Abordarea fenomenului de violenta domestica s-a petrecut,ulterior generalizarii, in randurile profesionistilor si ale comunitatilor, a interesului privind prevenirea maltratarii copilului. Este interesant de remarcat faptul ca majoritatea femeilor implicate intr-o relatie violenta constientizeaza amploarea pericolului violentei pe care o suporta, abia in momentul in care manifestarile copiilor le trezesc sentimentul responsabilitatii parentale. Principala functie a familiei si a parintelui izolat –protejarea copiilor- este cel mai adesea neglijata in cazul familiilor violente. Cu toate acestea, unul dintre cele mai frecvente argumente ale femeilor care raman in relatie cu un partener violent e :‘ in momentele bune, el stie sa fie un tata bun, iar copiii au nevoie de amandoi parintii..’. Ideea ca familia reprezinta celula de baza a societatii apare in mod implicit in dezvoltarea masurilor de protectie in cazul violentei in familie.

Agresivitatea in cuplu conduce la stabilirea unui raport de forte. Cand avem de-a face cu niste cupluri egalitare, in care puterea de decizie apartine ambilor parteneri, dandu-le sentimentul de satisfactie, riscul de violenta domestica e foarte scazut. In raporturile de dominare-supunere, violenta ia o forma punitiva. Cel care domina se bucura de o judecata morala, imatura. In majoritatea cazurilor, raportul de putere il desemneaza pe barbat ca fiind pe pozitia dominanta, iar femeia supusa. Limitele comportamentului social uman sunt impuse de regulile moralei.

Familia, ca grup social cu existenta privata, e guvernata de valorile, normele si tiparele comportamentale ale adultilor formand cuplul. Acest corp de judecati morale vor fi apoi, in procesul educatiei directe si indirecte, prin imitatie, inculcate copiilor. Regulile morale pe care individul le achizitioneaza in familie in primul rand si care fac parte din procesul numit “nasterea psihica“ a copilului, sunt actul de identitate al individului in lume, in societate. Kant cristaliza conditiile necesare unei existente implinite ca fiind cerul instelat deasupra capului si legea morala in inima. Daca privim familia ca spatiu al satisfacerii nevoilor existentiale ale tuturor membrilor ei, e evidenta nevoia unei morale bazate pe cunoastere si dragoste care sa regleze relatiile intre membrii familiei. In absenta acestei morale, cei mai slabi membrii ai familiei vor fi la bunul plac al celor puternici, al unor sentimente perisabile ce pot determina incredibile oscilatii comportamentale.