Relația de Cauzalitate dintre Patrimoniul Cultural și Problemele Sociale ale Ruralului Românesc

Lucrarea de fata zaboveste asupra lumii spatiului românesc, din perspectiva patrimoniului cultural, a relatiei de cauzalitate dintre acesta si problemele sociale existente în mediul rural. Într-un viitor nu foarte îndepartat, indivizii se vor întoarce la sate, si nu numai pentru agricultura, ci si pentru alte activitati si oportunitati complementare celor agricole.

Din perspective acestui proces, comunitatea rurala trebuie integrata în sistemul civilizatiei moderne, dar fara a-si pierde structurile traditionale pozitive si, mai ales, specificitatea culturala.

Concomitent cu reabilitarea conditiilor materiale ale satului, trebuie sa avem în vedere printre prioritati si revitalizarea institutiilor care îi consacra spiritualitatea. Emanciparea culturala este preeminenta în raport cu orice alt tip de constructie, bunurile culturale fiind singurele „baze durabile” ale vietii sociale.

Ca în orice lucrare teoretica voi incepe cu identificarea, definirea si plasarea conceptelor într-un context teoretic si practic, bineînteles, în limita materialelor gasite. Trebuie precizat faptul ca problematica patrimoniului cultural nu a fost abordata de foarte multi teoreticieni, numarul lucrarilor si cercetarilor pe aceasta tema fiind redus. Conform titlului lucrarii avem doua clase de concepte. O prima clasa este legata de patrimoniul cultural si implicit de problematica culturii, si o a doua clasa legata de problemele sociale ale mediului rural.

Vom începe cu definirea conceptului de cultura. Termen ce a avut, initial, un sens sinonim cu „agricultura" si a fost utilizat cu acest înteles, pîna în secolul al XlX-lea, paralel cu acceptiunea stabilita în mediul umanistilor Renasterii. Într-o lucrare celebra a unuia dintre elevii Scolii Le Play, E. Demolins (Comment la route cree le type social), termenul este utilizat pentru a desemna trecerea de la arta pastoritului la „cultura" adica la cultura pamîntului (cultivarea lui). Sensul termenului este, deci, cel initial. Într-o formulare celebra care-i apartine lui Voltaire -cultivons notre jardin - apare regimul semantic de tranzitie al termenului, fiindca topica participa la vechea paradigma (cultura + pamînt), dar sensul vizat de Voltaire se refera la cultivarea mintii, a judecatii si a însusirilor. Cu acest înteles a circulat termenul în epoca moderna cînd a fost creat contextul rupturii dintre datul accesibil stiintei -generalul, logicul etc. - si datul „obisnuit", „derizoriul", „comunul", „fenomenul" etc.

Cu asemenea scindare a „spiritului modern" s-a pierdut si întelesul prim al termenului de cultura, care subîntelegea „cultivarea întregului", a „facultatii sinteticului". Aceasta divizare a adîncit si separatia dintre stiintele naturii si stiintele culturii, astfel ca în vreme ce fizica a redescoperit întregul, iar chimia, printr-un termen ca cel de izotopie (topos = loc, izo = egal) reintroduce ideea „realelor" plurale, stiintele culturii n-au reusit înca sa depaseasca ideea de separatie. Vechiul imperativ voltairian - cultivons notre jardin - este asociat regiunii fenomenale, regimului „vietii obisnuite", care este perceputa sub semnul „minoratului", al zonei nesemnificative. Cu aceasta mutatie regresiva se va dezvolta o noua atitudine, aceea de „dispret al cotidianului" -asimilat regimului banal al existentei (din aceasta zona semantica a termenului de cultura s-a ivit întreaga tema a bovarismului, ca stare de exasperare în cotidian si ca nevoie de evadare din banalul cotidianului). Într-un atare mediu apare nevoia de extraordinar, de exotic, de lucru neobisnuit si întreaga mito-poetica a eroicului si a eroului.

Pentru Malraux, realizarea personalitatii cere „împrejurari de exceptie, aventura, fapta istorica de importanta covîrsitoare". Viata obisnuita este privita ca zona incapabila sa cultive în om trasaturile deosebite. La acelasi Malraux este fixata criza întelesului traditional al termenului. Lumea aceasta, pentru a se cultiva la niveluri înalte, are nevoie de o supralicitare a destinului, de unde caracterul cosmopolit al personajelor sale, care se nasc în Franta, fac revolutii în China etc. Literatura a fost sensibila mai ales la aceasta mutatie semantica a termenului, care da seama de întreaga distantare a spiritualitatii moderne de vechiul înteles despre valentele cultivatoare ale locului, ale obisnuitului, ale comunului. Omul cosmopolit al epocii moderne atribuie valoare cultivatoare numai mediilor neobisnuite, starilor de exceptie, faptelor istorice de importanta covîrsitoare etc, întelegem astfel de ce Malraux, bunaoara, îsi „duce" personajele - oameni occidentali - acolo unde se afla scena revolutiei (în China, de exemplu).