Terapia cognitiv-comportamentală a unui client cu dependență

Diferentele dintre terapie si consiliere pareau foarte clare, cel putin in urma cu 20 de ani. In 1978 M. Tayler considera ca , in timp ce psihoterapia este o reflexive a dominarii conceptelor neconditionate a pshianalizei si are drept ambitie schimbarea personalitatii.

Consilierea are drept scop utilizarea mai buna a resurselor persoanei. In timp ce pshihoterapia s-ar baza mai mult pe dezvaluire si autointelegere, ca fundament al schimbarii, fiind destinata in principiul persoanelor bolnave, consilierea se sprijina pe relatia psihoteraputica si este destinata in celor sanatosi sau mai putin perturbati psihic.

Abia la jumătatea secolului al XlX-lea, odată cu introducerea hipnozei şi procedurilor sugestive (Charchot la Salpetriere, Bernheim la Nancy) şi a „tratamentului moral" (Pinel la Bicetre, Reil la Halte) în clinica psihiatrică, psihoterapia devine o metodă de bază în tratamentul tulburărilor psihotice şi nevrotice. Sub influenţa lui Pierre Janet şi mai ales a lui Freud, după 1900 psihoterapia a cunoscut o dezvoltare înfloritoare. Astăzi sub această denumire sînt reunite metode şi proceduri foarte diverse de intervenţie psihică asupra psihismului, bazate pe recunoaşterea originii psihice sau psihosociale a nebuniei sau a altor manifestări psihice deviate de la axa normalităţii.

Dintre numeroasele accepţiuni ale termenului reţinem:

-ansamblu de metode de tratament ale tulburărilor psiho-comportamentale şi adaptative, utilizînd , mijloace elaborate în scopul exercitării unei influenţe favorabile, sistematice şi metodice asupra unui individ sau a unui grup. Este accepţiunea „tradiţională" a termenului, conform căreia psihoterapia este concepută prin analogie cu modelul clasic al consultaţiei medicale al cărei ţel este „vindecarea", înlăturarea „durerii", ameliorarea „suferinţei";

-aspect major al relaţiei medic-bolnav, vizînd calitatea actului medical, prescripţiile terapeutice, modalităţile de comunicare etc. ce conferă sau nu eficacitatea demersului terapeutic. Se vorbeşte în acest sens de boli iatrogene sau induse prin atitudinile alarmiste, de suspiciune, neîncredere, abandon ale medicului faţă de bolnav;

-terapie pentru „normali". Este accepţiunea cea mai recentă a termenului în cadrul căreia psihoterapia este înţeleasă ca instrument de dezvoltare a personalităţii în direcţia maturităţii, competenţei şi autorealizării. Obiectivele operaţionale sînt, în acest caz, mărirea insight-ului, mărirea auto-acceptării, strategii mai eficiente pentru înfrîngerea dificultăţilor, amplificarea forţei eu-lui, consolidare generală. Protagoniştii actului terapeutic, în această ultimă accepţiune, nu mai sînt „medicul" şi „pacientul", ci specialistul psihoterapeut şi „subiectul". În centrul oricărei psihoterapii, indiferent de variantele sale particulare (hipnoză, persuasiune, susţinere, explorare, raţionalizare etc.), se află comunicarea interumană, trăită în relaţia duală sau în grup, prin intermediul căreia se realizează influenţarea subiectului în raport cu intenţia terapeutică a metodei (suprimarea, modificarea, sau atenuarea simptomelor psihopatologice, învăţarea unor noi „patternuri" adaptive, înflorirea personalităţii etc.).

Studiul de caz: model de terapie cognitiv-comportamentala

Cosmin a fost trimis la cabinetul de psihoterapie de fratele sau mai mare dupa ce politia l-a prins conducand masina beat sub influenta alcoolului. Clientul are 27 de ani, lucreaza intr-un bar si este student la sociologie la ID.

Din interviul clinic rezulta faptul ca subiectul este un singuratic, avand dificultatii in stabilirea contactelor sociale. Aceasta afirma ca obisnuieste sa bea prea mult pentru ca ii era teama de oameni, considerand ca acestia il vor evalua negative.

El este de parere ca si-a irostit viata nereusind sa deprinda o meserie pana la aceasta varsta. Isi doreste sa termine facultatea si sa se ocupe se studii sociologice in problemele tineretului.

Cosmin locuieste singur si are putini prieteni. In adolescenta a obisnuit sa consume droguri, inca ma fumeaza marijuana din cand in cand dar acum consuma alcool, de cele mai multe ori singur. La inceput bautura/ drogurile il faceau sa se simta bine, mai plin de curaj, dar apoi devine depresiv.

Clientul se simte blocat mai ales in preajma femeilor tinere si atragatoare (este incordat, se inroseste, transpira abundant) fiind de parere ca acestea isi vor da seama de faptul ca nu este ‘suficient de barbat’. Anxietatea subiectului este mai accentuate noaptea cand uneori apar atacuri de panica cand isi imagineaza ca se sinucide si ca familiei sale nu ii pasa de acest lucru. In familia de origine au fost in permanenta certuri violente dar cu toate acestea parinti nu au divortat niciodata.