Reforma Sistemului Instituțional Comunitar în Contextul Extinderii Uniunii Europene

Sistemul instituţional comunitar a cunoscut numeroase modificări în urma extinderii Uniunii Europene.

Parlamentul European

Parlamentul European îşi are originile din Tratatul de la Roma din anul 1957, însă atunci avea denumirea de Adunare şi avea să aibă de atunci mult timp în continuare rol consultativ. Actul Unic European a adus modificări la Tratatele de instituire a Comunităţilor Europene şi a stabilit cooperarea politică europeană. Odată cu intrarea în vigoare a Actului Unic European - Tratatul de la Maastricht, denumirea de „Parlament European” (pe care Adunarea o utilizase din 1962) a devenit oficială.

Prin Tratatul de la Maastricht (1992) şi cel de la Amsterdam (1997), Parlamentul începe să capete din ce în ce mai multă putere şi rolul pur consultativ avea să se transforme în rol legislativ, prin introducerea procedurilor de cooperare şi aviz conform.

Prin Proiectul de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţilor Europene, apar câteva modificări în componenţa Parlamentului, astfel numărul parlamentarilor nu poate depăşi 750, plus preşedintele –, fiecare stat având minim 6 membri şi maxim 96. Competenţele actuale ale Parlamentului sunt legate de legislativ, controlul democratic (în special asupra Comisiei Europene) şi totodată şi de buget, faţă de Tratatul de instituire când deţinea doar rol consultativ.

Consiliul European

Denumirea oficială de Consiliul European este realizată prin Actul Unic European (1986), unde este prevăzută doar componenţa sa, urmând ca rolul şi atribuţiile sale să fie prezente în Tratatul de la Maastricht (februarie 1992). Proiectul de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene aduce câteva modificări importante asupra locului şi rolului acestei instituţii şi mai ales asupra modului de funcţionare.

Consiliul Uniunii Europene

Până la adoptarea tratatului de la Maastricht (1992), Consiliul deţinea puterea decizională (legislativă), urmând ca după intrarea în vigoare să i se confere această putere Parlamentului. Consiliul a apărut pe cale convenţională, având originile în tratatele de instituire a comunităţilor europene . Conform Tratatului de modificare a tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind Comunitatea Europeană, semnat la Lisabona, pe 13 decembrie 2007, Preşedinţia Consiliului va fi asigurată de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate. Un organ auxiliar al Consiliului care a fost înfiinţat prin Tratatul asupra Uniunii Europene, cu scopul coordonării şi promovării politicilor din domeniul monetar este Comitetul Economic Financiar, alături de Comitetul Politic.

Comisia Europeană

În urma Tratatului de la Paris de instituire a CEDO (1951), a fost înfiinţat ca organ executiv al Comunităţii, Comisia Europeană, aflată şi sub denumirea de Înalta Autoritate. La început era compusă din 9 membri, urmând ca apoi odată cu extinderea Uniunii, să îşi mărească componenţa. Principalele atribuţii, în acea perioadă erau consultative. Prin Tratatul de fuziune, adoptat la Bruxelles (1967), cele trei comunităţi se unesc, iar noua instituţie avea să se numească Comisia Comunităţilor Europene.

În prezent ca executiv al Uniunii Europene, Comisia este instituţia independentă care apără şi reprezintă interesele Uniunii în ansamblu, după cum spune şi doctrina, ea reprezintă „inima” mecanismului instituţional al Uniuni

Potrivit Tratatului de modificare, Ministrului de externe al Uniunii avea să i se atribuie numele de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate cu importante atribuţii.