Proiect IGSP - Alexandru Ioan Cuza - Principele

În acest eseu voi face o comparaţie între trăsăturile unui principe de tip machiavellian din secolul al XVI-lea şi trăsăturile lui Alexandru Ioan Cuza , domn al României în perioada 1858-1866. Pornesc de la ideea că acesta din urmă, deşi are o serie de calităţi comune, se diferenţiază foarte mult de primul. Astfel, voi încerca să arat că, deşi Cuza a fost un principe bun, el nu ar fi fost un exemplu de urmat din punctul de vedere al lui Machiavelli.

Alexandru Ioan Cuza nu a parcurs drumul de la simplu particular la principe. Provenit dintr-o familie de boieri moldoveni a deţinut funcţii oarecum neînsemnate în politică , participând totuşi la unele evenimente rămase în istorie ( în timpul Revoluţiei de la 1848 a fost prezent la Hotelul Petersburg din Iasi si la Adunarea de la Blaj). Ulterior a primit funcţia de director al Ministerului de Interne în 1851. Datorită personalităţii sale reuşeşte să se facă un om respectat şi să îi facă pe ceilalţi să dorească să-i fie pe plac.Astfel, Nicolae Vogoride încearcă să-l atragă de partea sa instituindu-l în postul de maior, apoi de colonel, la scurt timp încât în momentul alegerii sale ca domn, el era conducătorul armatei. Cuza devenise foarte popular, fără însă să iasă în evidenţă prea mult şi fără să dea dovadă de calităţi izbitoare.

Încă de la început el se diferenţiază de Principele machiavellian prin faptul că nu şi-a dorit sau cel puţin nu şi-a premeditat ascensiunea la putere. Cuza a fost ales în principal de masele populare căpătând astfel încă de la început o legitimitate pe care avea să o păstreze pe tot parcursul domniei sale : “nici Cuza , nici Kogălniceanu nu erau firi temătoare şi aveau , pe de altă parte , întreaga opinie publică alături de ei.”

Practic, dubla alegere a lui Cuza a fost un joc politic apărut ca rezultat al unei situaţii a cărei rezolvare părea să fie. Cuza nu şi-a premeditat urcarea pe tron, aceasta i-a fost pregătită, atât de oameni care doreau binele ţării cât şi de oameni care îşi urmăreau propriile interese. Aceşti oameni au apelat la mase pentru a-şi impune candidatul, dar în acelaşi timp pentru a-i conferi acestuia legitimitatea de care avea nevoie. A avut trăsăturile potrivite cât să nu atragă atenţia şi să pară omul potrivit la momentul potrivit.

Cei care credeau însă că îl vor putea manevra pe Cuza aşa cum şi-ar fi dorit s-au înşelat, deoarece acesta a dovedit un caracter foarte puternic si multă hotărâre în ceea ce priveşte menirea sa ca domn : “om de caracter , nu inţelegea să renunţe la convingerile sale unioniste de dragul unor avantaje materiale”

Cu toată această tărie de caracter, acţiunile lui Cuza par mai degrabă gândite de oamenii politici din jurul său. Unele momente de slăbicune se întrevăd când domnul, deşi nu este de acord cu anumite hotărâri, refuză să acţioneze. Un astfel de moment fiind conflictul cu Barbu Catargiu, a cărui controversată asasinare a aprins spiritele de la acea vreme.

În ceea ce priveşte alegerea apropiaţilor, Cuza respectă dar şi încalcă sfaturile lui Machiavelli. Astfel el îşi ia ca şi colaboratori oameni foarte competenţi precum Mihail Kogalniceanu, Costache Negri sau Vasile Alecsandri şi se înconjoară de prieteni loiali si apropiaţi precum Ludovic Steege, principele Obolenski, Cezar Librecht, Baligot de Beyne : “ prieteniile pe care le obţii cu bani şi nu cu un suflet înalt şi nobil , le cumperi, dar nu le ai în realitate şi nu te poţi folosi de ele la momentul potrivit”

Această camarilă însă nu a fost tocmai bine aleasă, deoarece unii dintre apropiaţii domnului nu împărtăşeau aceleaşi principii ca acesta, mulţi dintre ei îmbogăţindu-se de pe urma funcţiilor pe care le-au deţinut. Faptul că a acţionat prin intermediul consulilor şi a delegaţilor în raporturile externe este un fapt demn de laudă, dar de asemenea acest gest îi poate atribui lui Cuza o serie de calităţi machiavellice neaşteptate. Astfel el a trimis cei mai abili oameni politici peste hotare, la Paris, Belgrad sau Constantinopol pentru a se asigura că relaţiile externe sunt pe mâini bune sau pentru a fi sigur că locul său nu va fi luat de unul dintre aceştia ? Observând mai în detaliu trăsăturile domnitorului şi modul său de a acţiona tind să cred că într-adevăr Cuza i-a trimis peste hotare spre binele ţării sale.