Participarea societăților multinaționale

Delimitări conceptuale

A evalua trimite la multe alte verbe, cu care nu există totuşi o sinonimie perfectă: a aprecia, a considera, a constata, a estima, a examina, a cântări, a judeca, a măsura, a nota, a observa, a valida (sau a invalida), a valoriza sau a devaloriza, a expertiza. Acest cuvânt seduce prin uşurinţa folosirii, prin substanţa lui istorică, prin puterea evocatoare. Termenul provine din limba latină, iar rădăcina sa – cuvântul valoare – îi conferă din start o forţă sugestivă considerabilă.

Întrucât a evalua corespunde unei estimări a valorii, iar valoarea este luată drept sistem de referinţă absolut, trebuie să avem în vedere faptul că nu există precizie nici în privinţa valorii însăşi.

De fapt, avem de a face întotdeauna cu o valoare relativă, conjuncturală, eventual intersubiectivă, şi în nici un caz cu Valoarea, adică cu referenţialul atemporal, suprem, perfect şi absolut. Prin urmare, nu vom ignora faptul că evaluarea este o acţiune a omului, iar practica fiecărei evaluări (în cazul nostru – a evaluării şcolare) cuprinde o doză variabilă de subiectiv(ism), de proiecţie personală a evaluatorului.

A valoriza trimite, în mod aproape direct, la două acţiuni complementare: măsurarea şi aprecierea. La limită, aceşti doi termeni coincid, se suprapun semantic;

Suprapunerea sau echivalarea celor două acţiuni se produce şi din cauza faptului că, adesea, prima acţiune îmbracă un caracter implicit, semiautomat.

Dar cum se realizează, de fapt, măsurarea „explicită”? Un fenomen este pus în corespondenţă cu o anumită valoare, într-o mulţime de valori ierarhizate pe care le pot lua toate fenomenele similare. De pildă, un răspuns oral al unui elev este un fenomen; el este relaţionat, pus în corespondenţă, echivalat etc. cu o valoare: un număr, un calificativ etc., aşadar pe o scară pe care se pot distribui răspunsurile elevilor. Nota este o plasare pe respectiva scară a răspunsului concret dat de elev.

Sfera semantică a problemei evaluării şcolare este foarte cuprinzătoare şi cuprinde şi alţi termeni ca: docimologie, docimastică, doxologie, măsurare, apreciere, verificare, control etc.

Termenul docimologie este de origine greacă:

dokime însemna probă, încercare;

dokimastes - examinator;

dokimastikos - apt pentru a examina.

V. Pavelcu menţionează existenţa unei forme de verificare şi selectare a candidaţilor aleşi prin vot sau sorţi pentru a ocupa anumite demnităţi, în Atena sec. al V-lea î. Ch., numită dokimasia.

Tot el defineşte docimologia ca “studiul sistematic al examenelor, analiza ştiinţifică a modurilor de notare, a variabilităţii notării la examinatori diferiţi şi la acelaşi examinator, a factorilor subiectivi ai notării, precum şi a mijloacelor menite să contribuie la asigurarea obiectivităţii examenului” (1968, p. 9). Anul naşterii docimologiei este considerată a fi 1922, când psihologul francez H. Piéron începe primele cercetări ştiinţifice asupra examenului.

G .de Landsheere distinge, întâi de toate, între:

docimologie, definită mai sus ca ştiinţă a examenelor,

docimastică sau tehnica examenelor şi

doxologie sau studiul sistematic al rolului şi al efectelor pe care le are aprecierea în procesul didactic

Alţi teoreticieni disting între control şi evaluare; J. M. Barbier consideră

controlul un set de operaţii care conduc la obţinerea de informaţii asupra funcţionării corecte a unei activităţi educative, iar

evaluarea, ansamblul operaţiilor care au ca scop elaborarea unei judecăţi de valoare asupra activităţii educative

Propunem următoarea definiţie generală a evaluării şcolare: o activitate derulată pe căi specifice, exercitată asupra unui obiect, cu scopul determinării unor parametri semnificativi ai acestuia, prin raportare la un cadru de referinţă implicit sau explicit.

Se poate considera că există un ansamblu de probleme care formează nucleul evaluării didactice:

1. determinarea obiectelor evaluării, altfel spus a aspectelor acţiunii didactice şi a interacţiunilor lor reciproce , ce constituie obiectul evaluării. Se înţelege că această delimitare trebuie să se focalizeze pe o analiză a acţiunii didactice; altfel spus, ne interesează să ştim CE se evaluează;

2. elaborarea metodelor de evaluare, cu alte cuvinte a tehnicilor care permit culegerea, într-o manieră obiectivă, adecvată, a datelor descriptive despre variabilele didactice; acest demers îşi propune să răspundă la întrebarea CUM se evaluează;

3. determinarea criteriilor de evaluare, deci a referinţelor prin care se poate judeca valoarea şi eficacitatea variabilelor didactice; ne vom întreba: PE CE BAZĂ se evaluează?