Extras din seminar
Voi încerca să tratez în lucrarea de fată un subiect foarte sensibil referitor la marile comori ale societătii noastre, cei care reprezintă viitorul nostru, și anume copii. Acest subiect este deosebit de delicat întrucât copii, pe cât sunt de simpli în gândire (aparent), pe atât sunt de complecși odată ce începem să le studiem comportamentul si să pătrundem în tainele gândirii lor puerile.
Pentru o mai bună întelegere voi împărti această lucrare în două părti la fel de importante dar relativ si aparent opuse: drepturile copilului si obligatiile copilului. Voi trata aceste două subiecte pe două planuri si anume familia, celula de bază a societătii, si societatea ca un tot unitar.
Drepturile copilului
La 20 noiembrie 1989 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia Drepturilor Copilului. Convenţia privind Drepturile Copilului incorporează, mai mult decât oricare alt document, întreg spectrul drepturilor omului – civile, politice, economice, sociale si culturale si prevede o dezvoltare completă a potenţialului copilului într-o atmosferă de libertate, demnitate si justiţie. În România autorităţile publice, organismele private autorizate, precum si persoanele fizice si persoanele juridice responsabile de protecţia copilului sunt obligate să respecte si să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie si lege, în concordantă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr.18/1990, republicată, si ale celorlalte acte internaţionale în materie, la care România este parte. Iată care sunt aceste drepturi conform acestei conventii:
a) Copiii au dreptul de a primi o educaţie care să le permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii lor (art. 47);
b) Copiii au dreptul să crească alături de părinţii lor (art. 30). Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor (art.31);
c) Copiii au dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o pot atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept (art. 43);
d) Copiii au dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să le permită dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală şi socială (art. 44).
e) Copiii au dreptul de a beneficia de asistenţă socială şi de asigurări sociale (art. 45);
f) Copiii au dreptul la odihnă şi vacanţă (art. 49).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Drepturile si Responsabilitatile Copiilor in Familie si Societate.doc