Deontologie

Modulul I

MODELAREA EXERCIŢIULUI FUNCŢIEI

PUBLICE

1. Cuprins

2. Obiectiv general

3. Obiective operaţionale

4. Timpul necesar studiului capitolului

5. Dezvoltarea temei

6. Bibliografie selectivă

Cuprins

U.I.1 Demersuri ideologice, Şcoala subiectivistă, Şcoala obiectivistă

,Doctrina individualistă, Doctrina solidarist,ă Doctrina comunistă,

Demersuri postecembriste

= 3 ore

– Obiectiv general: Cunoaşterea demersurilor ideologice care au stat

la baza fundamentării conceptului de funcţie publică

– Obiective operaţionale: Însuşirea principalelor enunţuri ale

curentelor ideologice care compun valenţele noţiunii de functie

publică

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1

1.Demersuri ideologice

Pentru a putea stabili principiul de bază al unei instituţii juridice-deci şi a

serviciului public- cu elementele sale componente, este necesar a avea în vedere

o anumită conceptie a dreptului, a originii şi a caracterului său. Astfel, de-a lungul

timpului s-au identificat două mari şcoli care înfăţişează dreptul în mod cu totul

diferit.Este şcoala subiectivistă şi obiectivistă.

1.1.Şcoala subiectivistă1

1 A se vedea Erast Diti Tarangul, Tratat de drept administrativ roman,Tiapritura Glasul

Bucovinei,Cernauti,1944,pag.

F

Şcoala subiectivistă

Această orientare de idei cuprinde marea majoritate a juristilor şi este cea

mai veche.Ea pune originea dreptului în individ, în voinţa [Windscheid,

Rousseau] sau interesele [Ihering] individului.

In concepţia individualistă, individul are o sferă de libertate care trebuie

aparată împotriva statului.Individul este considerat ca putere motrică în ordinea de

drept..Expresia juridică pentru sfera sa de libertate garantată împotriva statutului

cum şi pentru puterea sa de voinţă de a crea drept este noţiunea dreptului

subiectiv.

1.2.Şcoala obiectivistă2

În acest curent de idei putem considera pe următorii doctrinari:Duguit,

Bonnard, Kelssen, Stammler, Kaufmann ,Geny şi Rennard. Aceştia concep

dreptul în afara individului. Acest drept se impune individului în mod obiectiv.

Fiecare autor găseşte o alta origine a dreptului.Toţi sunt însă de acord că originea

dreptului este în afara de individ.

Deosebirea dintre subiectivism şi obiectivism nu constă decât în forma de

a concepe normele de drept şi de a le da o explicaţie logică. Calificările date de

aceste şcoli normelor juridice se raportează numai la originea şi substanţa lor, şi

nicidecum cu privire la conţinutul lor.

1.3.Doctrina individualistă3

Marea Revoluţie Franceză din 1789 pune capăt monarhiei absolute şi în

locul ei instaurează democraţia individualistă care are la bază principiul

suvernităţii naţionale şi principiul drepturilor şi libertăţilor individuale. Ele au fost

determinate de concepţia individualistă care a dominat întreaga gândire din acea

epocă şi au avut menirea să înlăture stările sociale insuportabile din acea vreme.

Doctrina individualistă cu principiul că individul este măsura lucrurilor, că

aprecierea valorilor materiale şi spirituale se poate face numai pornind de la

individ, că orice bun are valoare numai dacă serveşte individul etc. a stabilit şi

cadrele istorice ale ordinei politice instaurate de Revoluţia franceză.

Istituţiile de drept sunt tributare următoarelor principii:

- principiul separaţiei puterilor;

- principiul neintervenţiei statului;

- principiul legalităţii;

- contenciosul administrativ;

- principiul neresponsabilităţii statului suveran;

- exproprierea pentru cauza de utilitate publică;

- principiul drepturilor câştigate;

- recrutarea organelor administraţiei publice prin alegeri;

- administraţia colegială.

1.4.Doctrina solidaristă4.

Ideea solidaristă cu principiul solidarităţii sociale pleacă în concepţiile sale

de la societate. Măsura tuturor valorilor nu este individul, ci societatea. Individul

îşi capătă întreaga sa valoare abia de la societate, în calitatea sa de membru al

societăţii, în care poate să trăiască şi să-şi găsească satisfacerea tuturor

aspiraţiilor, idealurilor, intereselor şi nevoilor sale. Societatea este aceea care

reprezintă toate valorile sociale, fapt pentru care interesele şi aspiraţiile

individuale trebuie subordonate intereselor şi aspiraţiilor societăţii.

Individul este absorbit de societate. El nu reprezintă nimic în afară de

societate, fiind fără nici o valoare socială.

2 Idem,pag

3 Idem,pag

4 Idem,pag

F

Şcoala

obiectivistă

F

Doctrina

individualistă

F

Doctrina

solidaristă

In societate însă, integrat alături de ceilalţi, individul este puternic şi

reprezintă o valoare socială ,anume aportul ce-l aduce el societăţii prin activitatea

sa, prin calităţile şi aptitudinile sale.

Prin această concepţie însă doctrina solidaristă nu-l nesocoteşte pe individ,

jertfindu-l cu totul societăţii, aşa precum o face doctrina bolşevică. Individul nu

este subjugat de societate, ci este integrat în societate. El nu devine sclavul ei, ci

parte integrantă şi utilă societăţii, deoarece numai în cadrul acesteia poate să

trăiască şi să-şi găsească satisfacerea tuturor intereselor şi aspiraţiilor sale. În

consecinţă, solidariştii în contradicţie cu individualiştii nu-l opun pe individ

statului, respectiv societăţii. În concepţia solidaristă nu mai există acel antagonism

între individ şi stat, între suveranitatea naţiunilor şi drepturile şi libertăţile

individuale.

Doctrina solidaristă constată, cu multă dreptate, că individul nu poate trăi

decât în societate. Individul este un element al societăţii şi ca atare prezintă o

valoare şi o importanţă mare pentru societate. Societatea se alcătuieşte din indivizi

însă pentru toţi indivizii în calitatea lor de membrii ai societăţii, şi nu pentru

fiecare în parte. De aceea, pe de o parte drepturile şi interesele tuturor nu pot fi

periclitate sau îngrădite prin drepturile şi interesele unora, iar pe de altă parte nu

mai poate să existe o opoziţie între drepturile şi interesele societăţii şi interesele

membrilor ei. Înca de timpuriu s-a putut observa că sistemul dreptului

administrativ individualist nu poate să ţină pasul cu evoluţia societăţii şi cu noua

concepţie despre individ şi stat. În diferite ţări s-a putut observa de mult o

tendinţă de reorganizare administrativă, bazată pe noile principii solidariste şi de

abandonare a principiilor individualiste de la baza dreptului administrativ.