Modelare cartografică

Toata viaţa noastră se desfăşoară într-un spaţiu definit, dar puţina lume este interesată să cunoască, să înţeleagă ce este spaţiul. Intuitiv, oricine gândeşte ştie că lumea materială e făcută din obiecte vii sau neînsufleţite, de compoziţii diferite, în stări diferite (solide, lichide, gazoase ), cu duritatea deosebită, toate având câte o formă, un anume volum. Toate sunt aşezate unele lângă altele ca piesele unui "puzzle" şi în felul acesta construiesc spaţiul. Dar, fără suportul progreselor recente ale ştiinţelor exacte, omul a perceput zeci de mii de ani lumea drept un spaţiu limitat (finit) cuprins între Pământ şi Cer fără a intui relativitatea poziţionării pe care Blaise Pascal a sintetizat-o astfel: “Lumea este ca o sfera al cărei centru e pretutindeni şi ale cărei margini nu se afla nicăieri”.

E limpede pentru oricine că spaţiul este un produs sau un atribut al lumii materiale, iar specia umană a simţit nevoia să caute modalităţi de reprezentare adecvate, care să permită stocarea informaţiei într-o formă inteligibilă pe care semenii să o poată utiliza, sau chiar perfecţiona

Mintea omeneasca a simţit nevoia să facă ordine in acest spaţiu şi de aceea a trebuit sa descrie formele obiectelor din Univers, sa le măsoare, să stabilească direcţii şi să precizeze distanţe.

Prima reprezentare cartografică (6200 î.c) descoperită la Catal Hyuc (Anatolia)

Astfel, de mii de ani omul a început să schiţeze limitele universului său de cunoaştere din nevoia de a preciza frontierele teritoriului său, deprindere pe care o păstrează şi astăzi Ulterior, motivaţii de ordin teoretic dar mai ales de ordin pragmatic, au dus la inventarea şi dezvoltarea geometriei pe o bază, de asta data ştiinţifică, axiomatica (pornind de la postulatele lui Euclid), geometrie care formaliza ceea ce omul a descoperit pe cale intuitivă.

Tăbliţă de lut pe care este figurat planul cetăţii Nippur din Mesopotamia ) sec.XIII î.c.

De fapt, doar necesitatea a impus harta ca mijloc de delimitare, aceasta devenind ceva mai târziu un instrument de neînlocuit - obligatoriu în actul decizional - şi de acţiune concretă în vederea amenajării de la nivel de detaliu până la nivel de regiune.

Intuitiv, omul a inventat un spaţiu topologic, metric (pe care se poate defini o distanta) cu o organizare tridimensionala şi cu proprietăţile care ulterior vor caracteriza spaţiile euclidiene. De asemenea a stabilit, tot intuitiv, că proprietăţile metrice sunt aceleaşi in orice punct al spaţiului (spaţiul metric izomorf).

Reprezentarea precisă a realităţii, atât cât civilizaţia tehnică aprecia că o cunoaşte, harta a fost mult timp tributară imaginarului şi inovaţiei, bineînţeles cu gradul de subiectivism asociat. Odată cu apariţia baloanelor, apoi a avioanelor şi, astăzi, a sateliţilor, sarcina de analiză a cartografiei s-a simplificat prin posibilitatea de viziune globală asupra fenomenelor. Practic, cartografia se regăseşte modificată în substanţa sa, fără a putea preciza care sunt limitele sale de dezvoltare viitoare.

Prima hartă egipteană pe papirus obţinută prin mijloace topografice (1160 î.c.)

Definiţii ale hărţii

Harta, oricare ar fi conţinutul său, elaborată în trecut pe baza unor mari eforturi, a fost şi a rămas un instrument de analiză şi de inventariere a mediului. Precizia sa tehnică a sporit progresiv de-a lungul secolelor, iar pe măsura includerii mai multor obiecte şi date în conţinut s-a întărit şi a fost acceptat şi caracterul său foarte sintetic. O definiţie sugestivă a hărţii poate fi următoarea :