Bazele Contabilității

CURSUL 1

I. Definiţia contabilităţii

Prima definiţie a contabilităţii a fost dată de italianul Luca Paciolo în lucrarea sa,

„Summa de l’aritmetica, geometria, proporzioni et proporzionalita”, în cartea a IX-a a

acestei lucrări, intitulată „Tratatus de computis et scripturis”, apărută la Veneţia în anul

1494. În concepţia sa contabilitatea reprezenta „un ansamblu de principii şi tehnici

privind înregistrarea în partidă dublă a averii unui negustor, precum şi toate afacerile

acestuia, în ordinea desfăşurării lor”. În lucrarea sa, el a definit partida dublă prin

prisma ecuaţiei de schimb dintre avere şi capital, respectiv, ce posed şi cui datorez.

În anul 1941, Institutul American al Contabililor Publici Autorizaţi a definit

contabilitatea ca „o artă a înregistrării, clasificării, a rezumării într-o manieră

semnificativă şi în expresie bănească a tranzacţiilor şi evenimentelor, precum şi

interpretarea rezultatelor acestei acţiuni.”

Conform Legii contabilităţii din România (Legea 82/1991 – republicată),

contabilitatea este definită la Art. 2 astfel: „este activitatea specializată în măsurarea,

evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor

proprii, precum şi rezultatelor obţinute …”

II. Istoricul şi evoluţia contabilităţii

În anul 1494, la Veneţia, Luca Paciolo, considerat părintele contabilităţii actuale

în partidă dublă, a publicat cea mai de seamă lucrare a sa, sub titlul „Summa de

arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita”. Această vastă lucrare de

matematică, în Cartea a - IX - a, denumită „Tratat de contabilitate în partidă dublă”

descrie pentru prima dată partida dublă (scrittura doppi), care şi astăzi reprezintă unul

dintre principiile de bază ale contabilităţii.

Aplicarea metodei contabilităţii în partidă dublă începe să se generalizeze între

secolele XVI-XVIII, cu deosebire în Europa Occidetală, etapă caracterizată şi prin

conturarea unei literaturi contabile şi a profesiei de contabil.

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se dezvoltă societăţile pe

acţiuni a căror conducere se separă de proprietarii acestora; a apărut astfel contabilitatea

generală şi de gestiune (dualism contabil).

În primele decenii ale secolului al XX-lea contabilitatea de întreprindere începe să

fie supusă procesului de normalizare, adică stabilirea de reguli şi norme privind modul de

ţinere a contabilităţii.

Începând cu al doilea război mondial, cele care au rânduit contabilitatea au fost

instituţiile naţionale şi internaţionale. Unul dintre instrumentele lor cele mai eficace a fost

planul contabil. Planul, ca document organic care serveşte normalizării şi structurării

contabilităţilor este o invenţie sovietică a anilor 1920.

În anul 1973 a fost creat Comitetul Standardelor Internaţionale de

Contabilitate - International Accounting Standards Committee - (IASC), organism ce

viza normalizarea contabilităţii la nivel internaţional şi care a elaborat timp de aproape 3

decenii, 41 de norme internaţionale (IAS) şi câteva zeci de interpretări (SIC). În anul

2001, această organizaţie a devenit Consiliul Standardelor Internaţionale de

Contabilitate - International Accounting Standards Bord (IASB), al cărui rol este de a

emite Standarde Internaţionale de Raportare Financiară Internaţională - International

Financial Reporting Standards (IFRS-uri). Standardele contabile reprezintă norme ce

trebuie aplicate de anumite categorii de entităţi contabile, în vederea existenţei unor

informaţii comparabile la nivel internaţional.

Evoluţia contabilităţii în România

Până în decembrie 1989, contabilitatea românească a fost puternic influenţată de

experienţa şi influenţa unor ţări europene mai mult sau mai puţin dezvoltate.

În perioada de după cel de-al doilea război mondial sistemul contabil românesc „a

urmat subordonarea necondiţionată a intereselor statului totalitar şi susţinerea economiei

centralizate”.

După decembrie 1989, tranziţia la economia de piaţă a implicat reforme în toate

domeniile de activitate, inclusiv în cel al contabilităţii, astfel:

- Perioada 1991 – 1993 este caracterizată prin controversele pe plan doctrinar

dintre adepţii unei reforme contabile în România. Atunci au fost emise planuri de conturi

ale „momentului”, prin care din planul de conturi vechi au fost eliminate unele conturi, sau

introdus altele, s-a modificat simbolul şi elementele câtorva conturi.

În anul 1991 a fost adoptată Legea Contabilităţii, care reglementează organizarea

şi conducerea contabilităţii în România

- Perioada 1994-1999 a fost perioada în care s-a implementat un sistem contabil

dualist inspirat din sistemul latino – american, pentru care s-a asigurat o consultanţă de

specialitate din partea Franţei

- În anul 1999 a început o nouă etapă a evoluţiei contabilităţii româneşti marcată

de armonizarea contabilităţii naţionale cu Directivele Europene de profil şi Standardele

Internaţionale de Contabilitate.

Astfel apare OMFP nr. 94 / 2001, prin care au fost aprobate Reglementările

contabile armonizate cu Directiva a IV-a C.E.E. şi cu Standardele Internaţionale de

Contabilitate.