Contabilitate

În România după anul 1990 şi mai ales după 1 ianuarie 1994 când a fost publicat Regulamentul de aplicare al Legii contabilităţii nr.82/1991, aprobat prin H.G. nr.704/14 decembrie 1993 se constată o stagnare atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic în ceea ce priveşte problematica costurilor şi contabilităţii de gestiune. Cauzele acestei stagnări sunt, în principal două :

1. fenomenul tranziţiei la economia de piaţă, ale cărei inerente necunoscute şi-au pus amprenta şi asupra domeniului costurilor ;

2. introducerea noului sistem de contabilitate al agenţilor economici, însoţit de un alt cortegiu de necunoscute, care accentuează încetinirea progresului privitor la sistemul informaţional al costurilor.

Prima cauză a dus în primul rând la negarea planificării centralizate specifice perioadei anterevoluţionare, planificare utilizată ca instrument unic de dirijare şi control centralizat ce se manifesta în economia comunistă, inclusiv a planificării costurilor, plan care se întocmea de sus în jos. Aceste negări, precum şi insuficienta cunoaştere a mecanismelor economiei de piaţă au dus implicit la negarea totală a oricărei planificări economice. Ori se ştie că în economia de piaţă, orice activitate porneşte de jos în sus, adică de la necesităţile concrete care stau la baza planificării şi organizării producţiei şi muncii în orice întreprindere, indiferent de domeniul de activitate, inclusiv planificarea costurilor.

În aceste condiţii, în lipsa unei planificări a costurilor în activitatea agenţilor economici au apărut diverse probleme mai ales legate de :

- nu mai exista o verigă importantă din circuitul informaţional al unităţii, costul, care trebuia să fie precedat de o analiză riguroasă şi complexă a activităţii desfăşurate, a resurselor reale de care dispunea unitatea ;

- lipsa antecalculaţiilor a însemnat lipsa etalonului de măsură şi control a activităţii întreprinderii, care a dus la grave probleme în activitatea întreprinderilor ;

- stabilirea preţurilor bunurilor şi tarifelor lucrărilor şi serviciilor, fără o fundamentare reală a cauzat mari pierderi în economie.

A doua cauză, introducerea noului sistem de contabilitate al agenţilor economici a dus şi ea la neglijarea calculaţiei costurilor. Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.629 din 26 august 2002 , prin conţinutul său are în vedere întregul sistem contabil al agenţilor economici şi nu doar o componentă sau alta a acestuia. La momentul de început ca urmare a legislaţiei aprobate în scopul realizării reformei în domeniul contabilităţii s-a trecut la dubla organizare a contabilităţii: contabilitate de gestiune şi contabilitate financiară. Practicienii şi-au orientat eforturile mai ales în organizarea contabilităţii financiare, neglijând contabilitatea de gestiune.

Noul sistem contabil introdus la acea dată nu a realizat doar înlocuirea simbolului unui cont cu altul nou, ci a avut drept efect modificarea concepţiei metodologice care avea ca scop realizarea reformei în domeniul contabil pentru a răspunde cât mai bine cerinţelor economiei de piaţă. Ca urmare practicienii şi-au concentrat eforturile pentru realizarea acestui deziderat, făcând eforturi importante de acomodare, percepere şi aplicare corectă. Volumul de informaţii a crescut şi raportările trebuie făcute la termene fixe, apare conectarea contabilităţii financiare la fiscalitate, ceea ce nu a mai permis şi realizarea contabilităţii de gestiune în condiţii de eficienţă.

Neglijarea s-a datorat şi unei carenţe legislative Astfel prevederile art.105 din Regulamentul de aplicare a legii contabilităţii nr.82/1991 “modul de organizare a contabilităţii de gestiune este la latitudinea fiecărei unităţi patrimoniale, în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii ale acesteia”, au dus la interpretări eronate din partea practicienilor cum că contabilitatea de gestiune nu este obligatorie, ci facultativă. Adevăratul sens al articolului era legat de aspectul organizatoric propriu-zis : existenţa compartimentului de calculaţie a costurilor şi subordonarea acestuia, modul de colectare şi prelucrare a informaţiilor legate de cheltuieli şi costuri, conturile sintetice şi analitice ce puteau fi utilizate. Confuzia s-a datorat în egală măsură şi prevederii din legea contabilităţii nr.82/1991 în legătură cu planul de conturi, neadmiţându-se derogări. Astfel clasa 9 destinată contabilităţii de gestiune prezenta un asterisc (*) cu explicaţia « conturile din această clasă nu sunt obligatorii ».

Legea contabilităţii republicată în august 2002 înlătură aceste ambiguităţi în domeniul practicii contabilităţii de gestiune şi reglementează obligativitatea acesteia : « societăţile comerciale, societăţile / companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare - dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane cu scop lucrativ au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii ». Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune, adaptate la specificul activităţii revine administratorului sau altei persoane juridice care are obligaţia gestionării unităţii respective.

Apare şi Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr.1826/22.12.2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune. Noul ordin reglementează următoarele aspecte ale contabilităţii de gestiune :

1. prevederi generale privind contabilitatea de gestiune - prin care se delimitează sfera de aplicare a contabilităţii de gestiune şi obiectivele acesteia, dar şi o serie de aspecte privind modul de valorificare a informaţiilor furnizate de contabilitatea de gestiune. Astfel « contabilitatea de gestiune va asigura, în principal, înregistrarea operaţiilor privind colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe destinaţii, respectiv pe activităţi, secţii, faze de fabricaţie, centre de costuri, centre de profit, după caz, precum şi calculul costului de achiziţie, de producţie, de prelucrare a bunurilor intrate, obţinute, lucrărilor executate, serviciilor prestate, producţiei în curs de execuţie, imobilizărilor în curs etc. din toate unităţile de producţie, comerciale, prestatoare de servicii, financiare şi alte domenii de activitate ».