Contabilitate financiară -1-

Capitolul I Contabilitatea operatiilor privind ciclul de exploatare al întreprinderii

Preliminarii

Ciclul de exploatare, respectiv aprovizionare – productie – desfacere, înglobeaza ca problematici de abordat: stocurile de valori materiale, performantele întreprinderii (venituri si cheltuieli), remuneratiile personalului etc. Standardele internationale de contabilitate care fac referire în mod direct sau indirect la aceste aspecte sunt: IAS 2 „Stocuri”, IAS 18 „Venituri”, IAS 20 „Contabilitatea subventiilor guvernamentale si prezentarea informatiilor legate de asistenta guvernamentala”, IAS 19 „Beneficiile angajatilor”, IAS 8 „Profitul net sau pierderea neta, erori fundamentale si modificari ale politicii contabile”, IAS 12 „Impozit pe profit”, IAS 14 „Raportarea pe segmente”, IAS 23 „Costurile îndatorarii”, IAS 21 „Efectele variatiei cursurilor de schimb valutar”, IAS 29 „Raportarea financiara în economiile hiperinflationiste”, IAS 11 „Contractele de constructii”, IAS 17 „Leasing”, IAS 36 „Deprecierea activelor”, IAS 37 „Provizioane, datorii si active contingente”, IAS 39 „Instrumente financiare: recunoastere si evaluare”, IAS 33 „Rezultatul pe actiune”.

I.1. Aspecte privind recunoasterea, evaluarea si gestiunea stocurilor prevazute de IAS 2 „Stocuri”

În categoria activelor circulante ale unei întreprinderi, o pondere însemnata o detin stocurile de valori materiale. Stocurile sunt active care se pot regasi fie sub forma materiilor prime, a materialelor si altor consumabile care urmeaza sa fie folosite în procesul de productie sau pentru prestarea de servicii; fie în curs de productie sau ca produse finite, în vederea vânzarii; fie sunt cumparate si detinute cu scopul revânzarii (de ex: marfurile sau terenurile si alte proprietati imobiliare detinute cu scopul de a fi revândute). De asemenea, sunt incluse în categoria stocurilor (sau a „serviciilor în curs de executie) costurile serviciilor prestate de un furnizor pentru care acesta nu a înregistrat înca venitul final, adica cele care nu au fost înca facturate.

Standardul de contabilitate IAS 2 „Contabilitatea stocurilor” are ca obiective sa descrie tratamentul contabil al stocurilor si sa furnizeze indicatii practice referitoare la procedeele de determinare a costului si la recunoasterea ulterioara a acestora ca o cheltuiala.

În general, recunoasterea în contabilitate a unui Activ sau a unei Datorii presupune respectarea a doua conditii: este posibil ca activul sa genereze intrari de beneficii economice în întreprindere, iar datoria sa determine iesirea acestora, iar costul activului sau a datoriei sa poata fi determinat cu exactitate.

În ceea ce priveste stocurile de valori materiale, pentru ca prima conditie sa fie îndeplinita, acestea trebuie sa conduca la obtinerea unor câstiguri sub orice forma pentru întreprindere, fie prin vânzare, fie prin contributia la obtinerea unor bunuri sau servicii ce vor fi vândute etc. De exemplu, produsele reziduale se înregistreaza în contabilitate doar atunci când pot fi valorificate, adica atunci când pot fi vândute si valoarea cu care se înregistreaza este stabilita plecând tocmai de la pretul de valorificare probabil. Un alt exemplu vizeaza utilitatile (energie, gaze naturale, apa etc.). Acestea nu produc avantaje economice viitoare si, ca atare, nu sunt recunoscute ca elemente de stoc în bilant, ci sunt evidentiate ca si cheltuieli în contul de profit si pierdere.

Regulile de respectat la evaluarea elementelor din bilant , în general, si a stocurilor, în special, în conformitate cu articolele 7 si 9 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, vizeaza urmatoarele patru momente: intrarea în patrimoniu, cu ocazia inventarierii, la închiderea exercitiului si iesirea din patrimoniu.

a). La data intrarii în patrimoniu bunurile se evalueaza si se înregistreaza în contabilitate la valoarea de intrare, denumita valoare contabila, care poate fi: valoarea de achizitie sau costul de achizitie, pentru bunurile procurate cu titlu oneros; costul de productie, pentru bunurile produse în unitatea patrimoniala; valoarea de utilitate, pentru bunurile primite cu titlu gratuit; valoarea de aport, pentru bunurile aduse ca aport la capitalul social; valoarea justa, pentru bunurile care fac obiectul schimbului.

Costul de achizitie al unui bun cuprinde pretul de cumparare, taxele nerecuperabile (de ex., taxe aferente importului, cum sunt: taxele vamale, comisioanele vamale, accizele; T.V.A. la unitatile neplatitoare, înscris în facturile primite, fiind o cheltuiala nerecuperabila, se include în costul de achizitie al bunului, altfel, T.V.A. deductibila poate fi recuperata de la autoritatile fiscale si nu se include în costul bunului cumparat), cheltuielile de transport-aprovizionare si alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau intrarea în gestiune a bunului respectiv. Nu se includ în costul de achizitie reducerile comerciale.