Istoria Economiei

1. OBIECTUL DE STUDIU AL ISTORIEI ECONOMIEI, METODE DE STUDIU

Istoria economiei poate fi definita ca evolutia totalitatii ramurilor economice, atât din

sfera productiva (agricultura, industrie, transporturi, constructii) cât si din sfera neproductiva

(comert, credit, finante, circulatie monetara). Istoria economica evidentiaza progresul fortelor

de productie, baza materiala a societatii pe diferite trepte de dezvoltare, perfectionarea

mijloacelor de productie, a uneltelor si obiectului muncii, a tehnicii folosite în productie,

influenta stiintei asupra vietii economice. Mai mult, într-o abordare moderna, istoria

economiei se refera si la mentalitatile economice, adica la modul în care se reflecta

conceptiile teoretice specifice unei anumite perioade, la nivelul maselor largi.

Istoria economiei nationale se ocupa cu studiul activitatii economice, a vietii

economice în complexitatea sa dintr-un anumit teritoriu, dintr-o anumita tara.

Viata economica include modalitatile de producere a bunurilor materiale, factorul

demografic sau forta de munca, resursele materiale si spirituale, ideile si conceptiile

economice dintr-o anumita perioada, institutiile care aplica practic ideile si conceptiile

economice ale momentului.

Studiul istoriei economiei necesita o metoda de gândire, cercetare si expunere

specifica determinata de continutul riguros al obiectului de studiu. Dintre metodele concrete

de cercetare folosite în studiul istoriei economice fac parte metodele statistice, deductivintuitive

si comparative, metodele moderne de investigatie din domeniul arheologiei, de

investigatie a scrierilor vechi, etc.

Istoria economica se bazeaza pe mai multe tipuri de izvoare (surse) – totalitatea

informatiilor prin care este reconstituit trecutul economic. Acestea pot fi :

- nescrise – furnizate de arheologie, folclor, traditia orala, etnologica;

- scrise – documente, scrisori, cronici, materiale de arhiva, statistici, ziare, reviste,

colectii de legi;

- scrise si nescrise – monede ;

- izvoare furnizate de tehnologiile moderne : filme, diapozitive, benzi magnetice, videocasete.

Întrucât în prezent se remarca o crestere semnificativa a volumului si varietatii

izvoarelor, ca urmare a «exploziei informationale», acestea trebuie tratate printr-o atitudine

stiintifica ce necesita o analiza de ansamblu a acestor surse, confruntarea si studiul critic,

prezentarea obiectiva a informatiilor obtinute.

2. VIATA ECONOMICA ÎN EPOCA PIETREI

Epoca pietrei se împarte în trei mari perioade, si anume : paleolitic, mezolitic si

neolitic.

În paleolitic (pâna la 6.000 î. Hr.) omul nu producea bunuri, consuma hrana în stare

naturala, iar ca principale unelte folosea ghioaga si sulita. Singurele forme de activitate ce ar

putea fi asimilate activitatilor economice erau vânatoarea, culesul, pescuitul. În aceasta

perioada un rol important în modificarea raportului om-natura îl are folosirea si producerea

focului.

Perioada mezoliticului (6.000 î. Hr. – 5.500 î. Hr.) nu a adus modificari esentiale în

caracteristicile economice, dar au aparut noutati importante în producerea uneltelor – arcul cu

sageti, plasa de pescuit, luntrea monoxila – .

Neoliticul (5.500 î.Hr. – 1.800 î.Hr.) este perioada în care apar primele diferente între

comunitatile umane. Astfel, pe teritoriul actual al tarii noastre se pun în evidenta o serie de

culturi distincte, ca de exemplu în Transilvania – cultura de Cris, în Dobrogea – Hamangia, ]n

Moldova – Cucuteni.

În aceasta perioada se produc modificari importante