Cuprins
- 1.Noţiuni de bază privind statul şi fenomenul administrativ.4
- 2. Principiul separaţiei puterilor în stat .6
- 3. Câteva consideraţii privind statul de drept . 7
- 4. Structura de stat şi uniunea de state 7
- 5. Conceptul şi rolul administraţiei publice.9
- 6. Raporturile dintre administraţia publică şi principalele elemente ale sistemului social . 12
- CAPITOLUL al II-lea – DREPTUL ADMINISTRATIV ŞI FUNDAMENTELE
- DREPTULUI COMUNITAR
- 1. Apariţia fenomenului juridic şi definiţia dreptului . 14
- 2. Drept public şi drept privat. Trãsãturile şi definiţia dreptului administrativ . 14
- 3. Normele de drept administrativ – definiţie, clasificare, structurã . 15
- 4. Izvoarele dreptului administrativ . 16
- 5. Raporturile de drept administrativ . 18
- 6. Fundamente ale dreptului comunitar . 18
- CAPITOLUL al III-lea – EVOLUŢIA STATAL-ADMINISTRATIVÃ ŞI A DREPTULUI
- ADMINISTRATIV PE TERITORIUL ROMÂNESC
- 1. Perioada anticã. . 29
- 2. Perioada medievalã . 30
- 3. Perioada modernã . 32
- 4. Perioada contemporanã . 35
- CAPITOLUL al IV-lea – ORGANIZAREA ADMINISTRATIVÃ A TERITORIULUI ŞI
- AUTORITÃŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
- 1. Consideraţii privind organizarea administrativã a teritoriului şi administraţia publicã 38
- 2. Structura şi trãsãturile administraţiei publice potrivit Constituţiei României . 38
- 3. Sarcinile, competenţa şi capacitatea autorităţilor administraţiei public.39
- 4. Preşedintele României . 39
- 4.1. Alegerea şi învestirea Preşedintelui României . 39
- 4.2. Atribuţiile Preşedintelui României . 40
- 4.3. Actele Preşedintelui României . 43
- 4.4. Rãspunderea politicã şi rãspunderea juridicã a Preşedintelui României . 43
- 4.5. Serviciile din subordinea Preşedintelui României .43
- 5. Guvernul României . 43
- 5.1. Guvernul României – potrivit noilor reglementãri legislative . 43
- 5.2. Organizarea şi funcţionarea Guvernului .44
- 5.3. Atribuţiile Guvernului . 44
- 5.4. Actele juridice ale Guvernului . 45
- 5.5. Rãspunderea Guvernului . 46
- 5.6. Remanierea guvernamentală, revocarea unor membri ai Guvernului, încetarea mandatului
- Guvernului .47
- 5.7. Primul-ministru. Poziţie juridicã şi atribuţii. 47
- 5.8. Membrii Guvernului . 48
- 6. Administraţia publicã centralã de specialitate . 48
- 6.1. Ministerele. Organizare, atribuţii, acte, responsabilitate ministerială. 48
- 6.2. Alte autoritãţi centrale de specialitate ale administraţiei publice . 49
- 6.3. Autoritãţile autonome ale administraţiei publice centrale . 49
- 7.Administraţia publicã localã . 49
- 7.1.Consideraţii cu privire la organizarea administraţiei publice locale . 49
- 7.2. Principiile de bazã ale organizãrii şi funcţionãrii administraţiei publice locale.50
- 7.1.1. Principiul autonomiei locale . 50
- 7.1.2. Principiul descentralizãrii . 51
- 7.1.3. Principiul deconcentrãrii serviciilor publice . 51
- 7.1.4. Principiul eligibilitãţii . 52
- 7.1.5. Principiul legalitãţii . 52
- 7.1.6. Principiul consultãrii cetãţenilor în problemele locale de interes deosebit.53
- 8. Autoritãţile deliberative comunale şi orãşeneşti – consiliile locale . 53
- 8.1. Consiliul local. Consideraţii generale . 53
- 8.2. Alegerea consiliului local . 53
- 8.3. Statutul aleşilor locali .55
- 8.4. Constituirea consiliilor locale . 56
- 8.5. Atribuţiile consiliilor locale . 57
- 8.6. Funcţionarea consiliilor locale . 58
- 8.7. Dizolvarea consiliilor locale, suspendarea mandatului de consilier local şi încetarea de drept a mandatului de consilier local .58
- 9. Primarul şi viceprimarul . 59
- 9.1. Alegerea, validarea şi mandatul primarului . 59
- 9.2. Atribuţiile primarului. 60
- 9.3. Actele primarului . 60
- 9.4. Încetarea mandatului primarului .61
- 9.5. Viceprimarii .61
- 10. Instituţiile, serviciile publice de interes local şi aparatul de specialitate al primarului .61
- 11. Administraţia publică a Municipiului Bucureşti .62
- 12. Consiliul judeţean . 62
- 12.1. Componenţa şi constituirea consiliului judeţean . 62
- 12.2. Atribuţiile consiliului judeţean . 62
- 12.3. Funcţionarea consiliului judeţean . 63
- 12.4. Preşedintele consiliului judeţean . 63
- 13. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale .64
- 14. Prefectul, instituţia prefectului şi colegiul prefectural . 64
- 14.1. Consideraţii cu privire la instituţia prefectului . 64
- 14.2. Atribuţiile prefectului .65
- 14.3. Actele prefectului .65
- 14.4. Suprefectul .66
- 14.5. Structurile de specialitate ale prefecturii .66
- 14.6. Colegiul prefectural .68
- 15. Instituţiile Uniunii Europene .68
Extras din curs
CAPITOLUL I – STATUL ŞI ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ
CAPITOLUL I – STATUL ŞI ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ
1. Noţiuni de bază privind statul şi fenomenul administrativ
1.1. Statul – consideraţii generale
Scopul oricărei forme de organizare omenească rămâne existenţa comunităţii şi lupta
eficientă cu mediul ambiant. Acest scop nu poate fi atins în lipsa unei diviziuni sociale a muncii.
În opinia sociologului Emile Durkheim, chiar apariţia statului a fost consecinţa acestui proces.
O societate nu poate exista fără ca persoanele şi grupurile să-şi coordoneze activitatea
potrivit unor reguli comune şi să coopereze la acţiuni colective, conform unor direcţii definite
pentru toţi. Aceste direcţii, respectiv aceste modalităţi, sunt impuse în urma acţiunii
coordonatoare a unei voinţe care comandă, proces care conduce la diferenţierea dintre
guvernanţi şi guvernaţi, în care Léon Duguit vedea însăşi trăsătura fundamentală a statului1.
Se poate afirma că nucleul unei societăţi este ordinea normativă comportamentală,
prin care viaţa unei populaţii este organizată în mod colectiv.
Societatea este constituită atât dintr-un sistem normativ de ordine, cât şi din drepturi
şi obligaţii aparţinând membrilor, care pot varia pentru diferite subgrupuri din cadrul
comunităţii. Ea trebuie să satisfacă exigenţele condiţionale privind integrarea membrilor săi.
Problema care se pune în discuţie în acest context, este aceea a legitimării ordinii normative a
societăţii.
Dincolo de consens şi de întrepătrunderea intereselor, mai există nevoia unui
mecanism de constrângere.
Dificultatea ce o întâlnim în încercarea de a defini statul, aceea a multitudinii
activităţilor pe care acesta şi le-a arogat în diferite forme de-a lungul timpului, este înlăturată
dacă ne oprim asupra unui element care este propriu şi care constituie o prerogativă a sa:
constrângerea.
Prin urmare, toate societăţile au câte un tip de procedee legale, cu ajutorul cărora se
poate decide ce este just sau nejust, fără a recurge la violenţă.
În concluzie, Statul reprezintă acea structură din cadrul societăţii care reuşeşte să
deţină monopolul legitim asupra mijloacelor de coerciţie şi asupra întrebuinţării lor în cadrul
unui anumit teritoriu2.
Un alt element important pentru definirea statului, caracterul său instituţional, constă
în faptul că el reprezintă o organizaţie întemeiată pe un număr de reguli de drept, care desfăşoară
activităţi în vederea înfăptuirii unor scopuri determinate.
În doctrina de specialitate conceptul de stat este privit dintr-un întreit punct de vedere:
juridic, politic şi social-economic.
1.2. Elementele constitutive ale statului
Statul reprezintă o colectivitate umană, stabilită într-un anumit teritoriu determinat,
asupra căreia se exercită în mod exclusiv o autoritate politică.
Aşadar, este nevoie pentru constituirea unui stat să fie întrunite trei elemente:
teritoriul, populaţia şi autoritatea politică suverană (autoritatea publică)3. El se deosebeşte de
alte organizaţii umane cu aceleaşi caracteristici prin natura activităţilor sale fundamentale,
desemnate prin termenul de “funcţii ale statului”: funcţia legislativă, funcţia executivă, funcţia
judecătorească.
1.2.1. Teritoriul este dimensiunea materială a statului.
Teritoriul statului este acea parte a globului pământesc cuprinzând solul, subsolul,
apele şi coloana aeriană de deasupra solului şi apelor, asupra căreia statul îşi exercită
suveranitatea.
Potrivit legilor în vigoare, teritoriul statului român prezintă următoarele caractere
juridice:
- inalienabilitatea (art. 3 alin. 1 din Constituţie) – frontierele nu pot fi modificate
altfel decât prin modificarea Constituţiei şi nici un alt stat nu poate avea atribuţii de putere pe
teritoriul statului român;
- indivizibilitatea. România este un stat unitar şi indivizibil (art. 1, alin.1 din
Constituţie). Teritoriul, ca element constitutiv al statului, nu poate fi divizat sau încorporat în
alte entităţi statale, ceea ce nu exclude posibilitatea ca, pentru o mai bună administrare a
teritoriului şi o mai eficientă satisfacere a necesităţilor colectivităţilor locale, statul să recurgă la
organizarea administrativă a teritoriului. Teritoriul României este organizat, sub aspect
administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii
(art. 3, alin.3 din Constituţie).
1.2.2. Populaţia.
Deşi, în mod frecvent, în literatura de specialitate, autorii se referă la naţiune, ca
element constitutiv al statului, apreciem că termenul de populaţie este mai indicat. Aceasta
cuprinde două mari categorii: cetăţeni ai statului respectiv şi locuitorii care nu au aceeaşi
cetăţenie. În cea de-a doua categorie intră cetăţenii altor state şi apatrizii (persoanele care nu au
nici o cetăţenie).
Cetăţeanul este individul care este legat de stat printr-o anumită situaţie juridică,
situaţie caracterizată prin plenitudinea drepturilor şi obligaţiilor reciproce, prevăzute de
Constituţie şi de celelalte legi4. Cetăţenia română este situaţia juridică care rezultă din
raporturile juridice statornice, ce intervin între o persoană fizică şi statul român.
1.2.3. Autooritatea politică suverană (autoritatea publică).
Autoritatea publică exprimă ideea că, pe un anumit teritoriu, un sistem de organe
exercită funcţiile legislativă, executivă şi judecătorească, în condiţii care exclud subordonarea
lui faţă de o autoritate superioară sau concurentă.
„Autoritatea publică” nu reprezintă o realitate decât în măsura în care există „organe”
sau „autorităţi” (Parlament, Guvern, ministere, organe judecătoreşti ş.a.) competente să emită, în
mod unilateral, acte obligatorii.
Statul suveran este statul care are dreptul de a reglementa, în mod liber şi fără nici o
intervenţie din partea altui stat, organizarea şi funcţionarea sistemului politic, raporturile dintre
stat şi cetăţean, raporturile patrimoniale dintre indivizi ş.a., prin intermediul normelor juridice.
În interiorul frontierelor sale, statul exercită o putere exclusivă; el deţine puterea de a comanda,
de a controla şi de a sancţiona în mod suveran5.
1.3. Evoluţia istorică a statului
Statul este un fenomen social-istoric. El a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a
societăţii.
În ceea ce priveşte evoluţia istorică a statului, trebuie să ne raportăm la stadiile
fundamentale pe care le-a parcurs societatea omenească: pre-agricol, agricol, industrial şi postindustrial.
În prima fază a societăţii, cea pre-agricolă, grupurile de vânători şi culegători erau
prea mici pentru a permite tipul de diviziune a muncii care să constituie statul şi, astfel, pentru
ele, problema statului, a unei instituţii de menţinere a ordinii, nu se prea punea.
Trecând la faza agricolă, majoritatea societăţilor şi-au închegat un stat, deşi forma
acestuia este variabilă: unele au fost puternice, altele slabe, unele au fost despotice, în altele a
dominat legea.
În cea de a treia fază, cea industrială, prezenţa statului era inevitabilă, deşi forma sa
rămâne variabilă.
Faza post-industrială are în vedere noile fenomene ale globalizării şi regionalizării,
tot mai mult întâlnite, în ultima perioadă.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Drept Administrativ.pdf