Drept procesual penal - partea specială

I. Sesizarea organelor judiciare penale

1) Conceptul de sesizare

Sesizarea reprezintă un act procesual prin care subiectul îndreptăţit se adresează organului judiciar cu solicitarea desfăşurării activităţilor pe care legea i le conferă.

Prin urmare, sesizarea reprezintă actul declanşator al activităţilor procedurale şi procesuale ce alcătuiesc procesul penal, încunoştinţarea ( notitia criminis ) organelor judiciare penale despre săvârşirea unei fapte penale. Ulterior acestei încunoştinţări, organele penale competente procedează la desfăşurarea activităţilor specifice, diferite după ne aflăm în faza de urmărire penală sau în faza de judecată, şi toate acestea converg spre realizarea scopului procesului penal.

Sesizarea nu reprezintă o simplă modalitate de informare a organului judiciar, ci ea constituie, în acelaşi timp, şi temeiul legal de desfăşurare a activităţilor procedurale şi procesuale specifice. Ea nu se confundă cu învestirea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, învestirea fiind actul intern al organului judiciar prin care acesta îşi asumă obligaţia legală şi corespunzătoare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu cu care a fost însărcinat, de a rezolva acea sesizare.

Sesizarea poate fi externă (plângerea, denunţul) sau internă (din oficiu).

Sesizarea se poate clasifica raportat la organul judiciar căruia i se adresează în :

- sesizarea organului de urmărire penală

- sesizarea instanţei de judecată

Deosebirea dintre cele două, generează diferenţe fundamentale, cum ar fi de exemplu: în timp ce organul de urmărire penală poate fi sesizat prin plângere, denunţ, din oficiu, sau plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 279, alin. 2, lit. b şi c, instanţa de judecată poate fi sesizată numai prin rechizitoriul procurorului sau plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 279, alin. 2, lit. a. De asemenea, în timp ce organul de urmărire penală poate fi sesizat de orice persoană fizică sau juridică, sesizarea instanţei de judecată se poate face numai de către procuror sau de către persoana vătămată.

O a doua clasificare a modurilor de sesizare a organelor represive penale se face în raport de efectele pe care le produce:

- moduri de sesizare generale

- moduri de sesizare speciale

Modurile de sesizare sunt generale, în situaţia în care încunoştinţează organele abilitate despre săvârşirea unei infracţiuni, dar nu sunt indispensabile pentru începerea urmăririi penale, întrucât pot fi înlocuite ( plângerea, denunţul, sesizările persoanelor cu funcţii de conducere sau ale altor funcţionari).

Modurile de sesizare sunt speciale atunci când sunt indispensabile începerii urmăririi penale, deci declanşării procesului penal, neputând fi înlocuite cu alte moduri de sesizare ( plângerea prealabilă ce poate fi făcută, de principiu, numai de persoana vătămată în urma săvârşirii unei infracţiuni, autorizarea sau sesizarea organului prevăzut de lege, exprimarea voinţei guvernului străin ).

2) Plângerea

Definiţie Art. 222 alin.1 C.pr.pen. prevede că „plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune.”

Conţinut Potrivit art. 222 alin.2 C.pr.pen., plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.

Plângerea se poate adresa organului de urmărire penală atât în scris cât şi oral. Plângerea făcută oral se consemnează într-un proces-verbal de organul care o primeşte, care va cuprinde toate detaliile necesare şi purtând semnătura persoanei care face plângerea.

În cazul plângerii făcute în scris, nesemnarea plângerii nu echivalează cu lipsa plângerii, atâta timp cât au fost respectate dispoziţiile art. 222 C.pr.pen., pentru simplul motiv că poate fi convertită în denunţ anonim sau sesizare din oficiu.

Plângerea penală, ca mod general de sesizare a organelor penale, nu se confundă cu plângerea prealabilă a persoanei vătămate, care reprezintă concomitent o condiţie de procedibilitate ( pe planul dreptului procesual penal- în lipsa ei, acţiunea penală neputând fi exercitată - art. 10 lit. f C.pr.pen.) şi de pedepsibilitate ( pe planul dreptului penal substanţial- în lipsa ei, neputând fi angajată răspunderea penală a făptuitorului ).

Titularii plângerii

a) personal, de persoana vătămată

b) plângerea se poate face şi prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plângerii.

c) substituţii procesuali - plângerea se poate face şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ, sau de către copilul major pentru părinţi, fiind vorba de iniţiativa substituţilor procesuali, adică acele persoane care îndeplinesc acte procesuale în nume propriu, dar în vederea realizării unui drept al altuia.

Doar că, în acest caz plângerea trebuie să fie însuşită de către persoana în numele căreia s-a făcut. Plângerea neînsuşită de persoana vătămată nu va putea constitui actul de sesizare al organului judiciar, ci acesta, după efectuarea unor acte premergătoare, dacă apreciază că se impune începerea urmăririi penale, se va sesiza din oficiu printr-un proces verbal.

Persoana vătămată poate să declare că nu-şi însuşeşte plângerea.

d) reprezentanţii legali - pentru persoana lipsită de capacitate de exerciţiu, plângerea se face de reprezentantul său legal. Persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face plângere personal, fiind necesară încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.

Dacă plângerea penală este de principiu facultativă, ea îşi transformă acest caracter în obligaţie potrivit dispoziţiilor art. 221, alin 4 C.pr.pen., dacă prin săvârşirea unei infracţiuni s-a produs o pagubă uneia din unităţile la care se referă art. 145 din Codul penal, atunci unitatea păgubită este obligată să sesizeze de îndată organul de urmărire penală, să prezinte situaţii explicative cu privire la întinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită şi să se constituie parte civilă.