Drepturile Omului

Introducere

În cel de-al treilea mileniu, omenirea dispune de posibilitati de ameliorare a situatiei sale inimaginabile pâna în urma cu câteva decenii. Aceasta datorita manifestarilor exceptionale ale geniului uman, îndeosebi prin patrunderea stiintei, a cunoasterii în microcosmos, în spatiul cosmic, în sferele cele mai profunde si intime determinari ale vietii, a naturii si ale omului. Dezvoltarea stiintifica si tehnica a creat conditiile materiale pentru ca omului sa i se poata asigura factorii fundamentali de existenta, pentru ca din viata omenirii sa fie eliminate malnutritia, bolile endemice, discriminarile si discrepantele flagrante cu proportii îngrijoratoare în diferite zone ale lumii, omul putându-se elibera de acum de boli care de-a lungul secolelor au secerat prematur milioane si milioane de vieti.

Problematica conditiilor umane, implicit a drepturilor omului în lumea contemporana, constituie fara îndoiala, una din temele cele mai largi abordate la diferite niveluri, national si international, teoretic si practic, prin mijloace de informare si de manifestare a opiniei publice în general.

Concretizarea si apoi institutionalizarea, ca unul din telurile fundamentale ale Natiunilor Unite, a interdependentei dintre apararea drepturilor omului si mentinerea pacii si securitatii internationale, materializata pe parcursul a peste patru decenii într-un sistem de organisme, mecanisme si programe, ofera astazi elemente valoroase în actiunea de promovare a respectului si de aplicare a unor drepturi si libertati esentiale pentru viata, libertatea, demnitatea, bunastarea si dezvoltarea persoanei umane.

Un element, de altfel fundamental, menit a oferi raspunsuri, solutii viabile si totodata stimulatoare îl constituie analiza continutului si dinamicii institutiilor drepturilor omului si a libertatilor sale fundamentale. Relativ noi, îndeosebi sub raportul semnificatiilor si implicatiilor pe plan international, aceste institutii cunosc un proces de formare, înregistreaza diferite tendinte si marcheaza evolutii care nu pot fi lasate în afara unor analize de ansamblu ale vietii internationale. Astfel se vorbeste cu tot mai multa insistenta despre dependenta drepturilor omului de problemele internationalemajore economice, politice, sociale etc. enumerându-se printre acestea subdezvoltarea, forta de munca migranta, cursa înarmarilor, catastrofele naturale sau provocate de om etc, despre faptul ca respectarea acestor drepturi ar avea o influenta benefica asupra tuturor sectoarelor de activitate.

În contextul international actual se înregistreaza o abordare universala fondata, în esenta, pe cooperarea interguvernamentala pe baza Cartei Natiunilor Unite pentru a oferi cadrul colaborarii cu favoarea promovarii drepturilor omului în sistemul Natiunilor Unite. dar, totodata se înregistreaza si anumite tendinte de concretizare pe plan regional, cu motivatia prioritatii absolute a drepturilor individuale, în autonomie cu societatea din care fac parte si chiar cu normele si principiile care guverneaza sistemul drepturilor omului instituit în cadrul Natiunilor Unite si care are la baza egalitatea suverana si neamestecul în treburile lor interne.

Un aspect esential al problematicii în discutie este si raportul dintre drepturile omului si drepturile popoarelor. Atât la nivel oficial, cât si la cel doctrinar se înregistreaza unele interpretari si luari de atitudine axate pe premisa ca între drepturile omului, ale individului, pe de o parte si drepturile popoarelor, pe de alta parte s-ar manifesta o anumita „competitie”. Or, este un adevar logic, de necontestat ca deplina exercitare de catre popoare a drepturilor lor fundamentale, îndeosebi de a dispune de propria lor soarta, de toate resursele naturale constituie, asa cum se precizeaza în instrumentele Natiunilor Unite, o importanta premisa pentru asigurarea cadrului de realizare practica a drepturilor omului, atât colective, cât si individuale.

Asigurarea promovarii, respectarii si apararii drepturilor omului revine deopotriva fiecarui individ si tuturor organelor statale si, în acelasi timp, anumitor organizatii, institutii si organisme internationale, care au fost special însarcinate cu dezvoltarea si garantarea acestor drepturi. Printre acestea, locul central îl ocupa Organizatia Natiunilor Unite, care de la crearea sa si pâna în prezent, a creat împreuna cu alte institutii specializate din sistemul sau – O.I.M., O.M.S., U.N.E.S.C.O., F.A.O. etc. – circa 100 de instrumente internationale (conventii, pacte, protocoale etc.), enuntând peste 60 de drepturi si libertati ale omului si corelativ, îndatoririle individului, la care se adauga un numar aproape egal de alte documente – declaratii, rezolutii s.a., institutii si organizatii regionale – Organizatia pentru Securitate si Cooperare în Europa, Organizatia Statelor Americane si Organizatia Unitatii Africane – pornind de la traditiile lor au adoptat problematici, precum: Actul final al C.S.C.E., Documentul reuniunii de la Viena, Carta de la Paris, Documentul reuniunii de la Copenhaga (în Europa, Conventia americana privind drepturile omului (Pactul de la Sao Hose din Costa Rica), Carta africana a drepturilor omului si a drepturilor popoarelor.