Procedura penală română - partea specială

Partea specială

Consideraţii generale

Procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, stabilirea identităţii oricărei persoane care a săvârşit o fapta penală şi a vinovăţiei sale, pentru a fi trasă la răspundere potrivit acesteia şi evitarea oricărei erori judiciare, astfel ca nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Pentru atingerea acestui scop procesul penal este organizat de lege ca o activitate ordonată şi eficientă în concordanţă cu nevoile apărării sociale şi drepturile şi libertăţile fundamentale recunoscute de Constituţia României şi pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului.

Dispoziţiile din „partea generală” au privit procesul penal sub aspectul principiilor de bază şi al instituţiilor aplicabile în toate fazele procesului (acţiunile penală şi civilă, subiecţii procesuali, jurisdicţia, probe, măsuri procesuale şi procedurale comune).

Dispoziţiile din „partea specială” vor reglementa desfăşurarea în întregul său a procesului penal stabilind succesiunea desfăşurării fazelor, etapelor, momentelor aces-tuia şi actele care compun această activitate

Procesul penal cuprinde o serie de activităţi ordonate, care debutează cu începerea urmăririi penale şi se va încheia cu executarea hotărârii penale definitive în cazul condamnării sau prin adoptarea unei alte soluţii de finalizare a procesului în celelalte cazuri. Între aceste momente se vor efectua acte procesuale (ce dinamizează sau încheie procesul penal) şi acte procedurale (activităţile şi actele cu caracter instrumental care înfăptuiesc acest mers înainte).

Deşi unele activităţi se desfăşoară oral (cereri, denunţuri, audierea părţilor, a martorilor, stabilirea obiectivelor expertizelor, prezentarea materialului de urmărire penală, dezbaterile judiciare etc.), toate activităţile şi actele procesuale şi procedurale efectuate trebuie să fie consemnate în scris deoarece aceste constatări în scris constituie dovezi procesuale care formează materialul documentar al procesului penal.

Aceste acte şi activităţi procesuale şi procedurale sunt efectuate de subiecţii procesuali care au fost prezentaţi în „partea generală” a disciplinei, cu particularităţile proprii fiecărei faze sau etape a procesului penal. Trebuie făcută sublinierea că actul sau activitatea procesuală trebuie efectuate numai de subiectul abilitat de lege.

Partea specială este organizată după sistematizarea Codul de procedură penală care cuprinde desfăşurarea procesului penal în trei faze (urmărirea penală, judecata, executarea hotărârilor penale) şi uneori o fază postexecutorie. Fiecare fază are o finalitate proprie, ducând la realizarea scopului procesului penal.

În cadrul fiecărei faze vom deosebi subîmpărţiri în etape, stadii şi momente procesuale. Efectuarea actelor sau activităţilor prescrise de lege pot marca anumite momente procesuale (terminarea urmăririi penale prin emiterea rechizitoriului; începerea cercetării judecătoreşti când se constată de preşedintele instanţei prezenţa persoanelor fără de care judecata nu poate avea loc, îndeplinirea procedurii de citare a celorlalţi subiecţi; încheierea dezbaterilor va avea loc după ce se acordă ultimul cuvânt incul¬patului ş.a.).

Coordonarea stabilită de lege nu este absolută în ce priveşte ordinea în care trebuie efectuate anumite acte ce depind de specificul unei cauze. Sigur că nu poate fi schimbată ordinea de efectuare a fazelor şi etapelor procesului penal sau regulile de luare a unei măsuri şi trebuie îndeplinite actele ce marchează un moment procesual dar în cadrul acestora unele acte sau activităţi pot fi îndeplinite în ordinea pe care o stabileşte organul judiciar care efectuează actul sau activitatea procesuală. Astfel, în cursul urmăririi penale procurorul va stabili momentul punerii în mişcare a acţiunii penale; în ambele faze ale procesului (urmărire penală şi judecata) procurorul sau completul de judecată va stabili: momentul arestării inculpatului, ordinea de ascultare a inculpaţilor, a martorilor, de administrare a celorlalte probe etc. Pentru îndeplinirea oricărui act sau activităţi procesuale se va avea în vedere funcţia şi finalitatea fiecărui act procesual, în parte, precum şi oportunitatea acestuia pentru atingerea scopului procesului penal.

Titlul I

Urmărirea penală

Capitolul I

Consideraţii generale

Secţiunea I. Consideraţii generale privind urmărirea penală

1. Urmărirea penală, fază de debut a procesului penal

Procesul penal cunoaşte mai multe sisteme: acuzatorial, inchizitorial şi cel mixt.

În sistemul acuzatorial, ca urmare a influenţei justiţiei private, partea cea mai importantă o reprezenta activitatea de judecată. O dată cu întărirea statului, în Europa (cu excepţia Angliei în care s-a dezvoltat sistemul acuzatorial) îşi face loc sistemul inchizitorial. Acest sistem, datorită caracterului prevalent represiv datorat modului de efectuare în secret a justiţiei penale, ce punea înaintea drepturilor fundamentale ale omului interesele statului şi care folosea mijloace „de stoarcere” a adevărului incompatibile cu demnitatea omului a fost, treptat, înlocuit de sistemul mixt. Sistemul mixt, care a cunoscut numeroase îmbunătăţiri, a introdus două faze în procesul penal necesare pentru a se obţine condamnarea definitivă a unei persoane: urmărirea penală şi judecata.

Urmărirea penală, în Codul de procedură penală din 1936, era împărţită în două etape : facerea primelor cercetări pentru constatarea infracţiunii, căutarea, prinderea şi arestarea infractorului şi instrucţiunea preparatorie. Facerea primelor cercetări pentru constatarea infracţiunii, căutarea, prinderea şi arestarea infractorului formează în general obiectul şi preocuparea poliţiei judiciare. Instrucţiunea preparatorie şi strângerea probelor este încredinţată judecătorului de instrucţiune şi Camerei de acuzaţiune.

În actualul Cod de procedură penală, „urmărirea penală” este simplificată, fiind încredinţată organului de urmărire penală- procurorului şi organelor de cercetare penală. În desfăşurarea unui proces penal această fază se justifică din următoarele considerente:

a) faptele penale se comit, în general, în ascuns, de către infractori periculoşi, bine pregătiţi, care doresc şi uneori fac să dispară urmele evidente ale infracţiunii. Pentru descoperirea rapidă a infracţiunilor, pentru identificarea şi prinderea infractorului şi descoperirea şi conservarea urmelor nu este suficientă contribuţia victimei ci se impune efectuarea unor activităţi specifice de către organe specializate, pregătite în acest scop.