Contabilitate

Prima definiţie a fost dată contabilităţii de către italianul Luca Paciolo în tratatul său de matematică - „Summa de Arithmetica, Geometria, Proportione et Proportionalita”, publicat în anul 1494 la Veneţia şi care cuprindea şi o descriere a practicilor negustorilor italieni, între care şi cea a contabilităţii în partidă dublă.

În concepţia acestuia, obiectul de studiu al contabilităţii este: „tot ceea ce aparţine negustorului, avere mobilă şi imobilă, precum şi toate afacerile sale mari şi mărunte, în ordinea în care au avut loc”.

Fiecare mişcare intervenită în masa averii şi implicit a capitalului este reprezentată ca un raport între DEBITOR (persoana care primeşte o valoare) şi CREDITOR (persoana care avansează acea valoare).

Ca rezultat al acestei judecăţi, Luca Paciolo este autorul primului principiu fundamental al contabilităţii, considerat de unii autori drept teorie a contabilităţii.

Pornind de la această simplă descriere a averii şi afacerilor negustorului, în timp contabilitatea a căpătat şi conotaţii sociale, devenind în prezent un sistem informaţional foarte complex, cu implicaţii în distribuirea resurselor la nivelul economiei unei ţări.

Astfel, putem afirma despre contabilitate că este un set de teorii, concepte şi tehnici prin care datele financiare sunt transformate în informaţii necesare raportării, planificării, controlului şi luării deciziilor.

Prin extensie, putem spune că multe discipline au la bază teorii şi concepte proprii. Nici contabilitatea nu face excepţie. Fundamentul celor mai multe proceduri şi metodologii contabile este format din concepte de bază şi practici care sunt general acceptate de către profesia contabilă. Pornind de la aceste principii şi practici, au fost dezvoltate numeroase tehnici pentru implementarea lor. Contabilitatea foloseşte aceleaşi tehnici pentru a reflecta tranzacţiile financiare ale unei firme multinaţionale, dar şi pentru cele ce aparţin unei asociaţii familiale. În acest sens, contabilitatea este cea care crează informaţii pertinente, care să fie folosite de toţi utilizatorii de informaţie contabilă.

Contabilitatea financiară („financial accounting”) are ca obiect măsurarea şi evaluarea tranzacţiilor care au loc între întreprindere şi mediul exterior. Astfel, contabilitatea financiară este cea mai importantă modalitate de raportare a informaţiilor despre poziţia financiară şi despre rezultatele întreprinderii.

Contabilitatea managerială („managerial accounting”) are ca obiect producţia şi comunicarea de informaţii interne privind performanţa întreprinderii, de exemplu informaţii despre costul şi profitabilitatea fiecărui produs sau despre diferitele părţi componente ale întreprinderii.

Utilizatorii de informaţie contabilă.

Fiecare întreprindere trebuie să furnizeze informaţii despre activitatea sa pentru că există grupuri diverse de utilizatori care sunt interesate de aceste informaţii privitoare la situaţiile sale financiare. Trebuie să ne facem o idee despre categoriile de persoane care au nevoie de informaţii despre firmă. În plus, ar trebui să ştim ce tip de informaţii doreşte fiecare categorie în parte.

a) Managerii firmelor sunt persoanele însărcinate de proprietarii firmei să supervizeze zi de zi activitatea acesteia. Ei au nevoie de informaţii atât despre situaţia financiară curentă cât şi despre previziunile pe următoarele perioade. Acest lucru îi poate ajuta să conducă afacerea cât mai eficient şi să efectueze un control efectiv asupra întreprinderii, în vederea luării celor mai bune decizii.

b) Acţionarii (investitorii) vor dori să evalueze performanţele manageriale ale echipei pe care a angajat-o. Ei vor dori să ştie cât de profitabilă este activitatea managerilor şi cât de mult profit îşi pot permite să retragă din firmă în orice moment. Totodată, au nevoie de informaţii pentru a putea să decidă dacă mai merită să păstreze acţiunile în această firmă sau să le vândă.

c) Partenerii comerciali care includ furnizorii de bunuri ai companiei şi clienţii care cumpără bunuri sau servicii de la firmă. Furnizorii vor dori să ştie dacă firma are capacitatea de a-şi plăti obligaţiile; clienţii au nevoie să ştie dacă firma este o sursă sigură care să le furnizeze bunurile şi dacă nu există pericolul de a intra în lichidare.

d) Furnizorii de fonduri ai firmei pot include băncile sau alte instituţii de credit. Băncile vor să se asigure că firmele sunt capabile să îşi plătească dobânzile şi să restituie sumele împrumutate.

e) Autorităţile fiscale vor să cunoască informaţii despre profitul firmei în vederea evaluării impozitelor şi taxelor datorate de companie.

f) Angajaţii au dreptul la informaţii despre situaţia financiară, pentru că mărimea salariului, a pensiilor şi a altor avantaje, precum şi cariera lor viitoare depind de aceasta.

g) Analiştii financiari şi brokerii au nevoie de informaţii pentru clienţii lor. De exemplu, un broker are nevoie de informaţii pentru a-şi informa investitorul despre numărul şi valoarea acţiunilor, despre profitabilitatea firmei, despre modalităţile de recuperare a investiţiei, etc.

h) Guvernul şi instituţiile sale manifestă interes în alocarea resurselor publice (subvenţii) şi, totodată vor dori informaţii şi pentru a le furniza instituţiilor de statistică.

i) Publicul. Întreprinderile influenţează publicul în feluri diferite. De exemplu, întreprinderile pot avea o contribuţie substanţială la economia locală, prin furnizarea de forţă de muncă şi prin folosirea de contracte cu furnizorii locali. Un alt factor important este efectul pe care îl are întreprinderea asupra mediului, de exemplu referitor la poluare.

Contabilitatea poate fi abordată atât din punct de vedere patrimonial, cât şi din punct de vedere economic şi financiar. În continuare vom prezenta caracteristicile fiecărui model:

A) Abordarea patrimonială este specifică sistemului de contabilitate continental-european şi se bazează pe categoria juridică de patrimoniu, care se fundamentează pe dreptul roman.

Definit din punct de vedere juridic, patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică ce aparţin unei persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile economice privite ca obiecte de drepturi şi obligaţii