Etică

CAPITOLUL 1. ELEMENTE INTRODUCTIVE PRIVIND ETICA ŞI ETICA ÎN AFACERI

1.1. Delimitări conceptuale privind etica

Etica (de la grecesul antic „ethikos” – teoria despre virtute sau „ethos” – caracter, obişnuinţă, datină), la modul cel mai general, distinge între ceea ce este „drept” şi ceea ce este „greşit” dintr-un punct de vedere universal acceptat .

Etica diferă, conform celor mai multe abordări, de morală (provenit din latinescul „mos”, „mores” – obicei), deşi în limbajul comun cele două concepte sunt quasisinonime. Morala se referă la comportamentul uman văzut prin prisma valorilor şi dimensiunilor opuse ale acestora (bine-rău, drept-nedrept, corect-greşit etc.), iar etica se referă la studiul a tot ceea ce este inclus în acest spectru al valorilor .

În aceste condiţii, morala trebuie privită ca un fenomen real, dependent de condiţiile existenţiale ale unei comunităţi umane, caracterizat de relativitate. Morala este nereflectivă şi are o componentă emoţională semnificativă. Etica este o abordare raţională a acesteia .

D. Crăciun nuanţează puţin aceste diferenţieri. În opinia sa termenul de „etică” are, în limba română trei semnificaţii. Prima se referă la moravurile, cutumele şi obiceiurile tradiţionale specifice diferitelor culturi (ansamblu care poate fi mai corect denumit „ethos”). A doua accepţie se referă la „ansamblu de valori şi norme care definesc, într-o anumită societate, omul de caracter şi regulile de comportare justă, demnă şi vrednică de respect, a căror încălcare este blamabilă şi vrednică de dispreţ” (ansamblu ce poate fi denumit morală). În sfârşit, în sensul său propriu, etica sau filosofia morală este o „interpretare a ethosului şi a fenomenelor morale”.

C. Ducu , făcând cumva opinie dizidentă , consideră că termenul de „etic” este sinonim cu „moral” (diferită fiind doar etimologia lor, unul provenind din limba greacă, celălalt din limba latină). Pe această linie, în opinia sa, „etica şi morala se referă la acelaşi lucru, şi anume la reflecţia asupra comportamentului uman, la reflecţia asupra a ceea ce este corect/bine şi incorect/rău să facem”. Autorul menţionat face distincţie însă între etică/morală şi moralitate, pe aceasta din urmă definind-o ca „acel complex de valori, principii şi norme de comportament, care s-au decantat de-a lungul timpului, pentru fiecare comunitate în parte în ritmul şi în sensul propriu, şi care au căpătat sau nu o formă explicită”.

Deşi suntem de acord cu diferenţierea moralităţii, definiţia nu ni se pare cea mai potrivită. Optăm mai degrabă pentru cea a lui D. Crăciun , în opinia căruia moralitatea reprezintă „condiţia omului care aspiră să trăiască potrivit unor idealuri şi principii cât mai înalte”.

Revenind la etică, şi în abordările nespecialiştilor, termenul cunoaşte mai multe interpretări, de cele mai multe ori confuze. Spre exemplu sociologul Raymond Baumhart a pus această întrebare unor oameni de afaceri americani şi a primit următoarele răspunsuri tipice :

-„Etica are de-a face cu ceea ce sentimentele mele îmi spun că este bine sau rău”.

-„Etica este legată de credinţa mea religioasă”.

-„A fi etic înseamnă să respecţi legea”.

-„Etica reprezintă modelele de comportament acceptate în societate”.

-„Nu ştiu ce înseamnă acest cuvânt”.

Aceste răspunsuri, mai mult sau mai puţin corecte, ne oferă prilejul unor clarificări necesare. Foarte mulţi oameni sunt tentaţi să asocieze etica cu sentimentele. Etica nu trebuie legată în mod necesar, direct, de anumite stări afective (mai corect, am putea spune că există unele interferenţe între morală şi emoţii ). Acestea sunt schimbătoare, adesea non-raţionale , astfel încât, uneori, pot bloca un comportament moral (nu sancţionăm un subaltern prieten care a greşit grav sau, dimpotrivă, sancţionăm disproporţionat un subaltern cu care am avut relaţii tensionate în trecut).

Comentaţi:

Sunt benefice prieteniile la locul de muncă? Justificaţi.

„Cu prietenul să mănânci, să bei, dar să nu faci alişveriş (negoţ, afaceri).” (proverb turcesc)