Extras din curs
A. Management public - concept
Managementul public reprezintă ansamblul proceselor şi relaţiilor de management, bine determinate, existente între componente ale sistemului administrativ,prin care , în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile şi/sau se planifică, organizează, coordonează, gestionează şi controlează activităţile implicate în realizarea serviciilor care satisfac interesul public.
Managementul public vizează metodele, tehnicile manageriale, abilitatea şi priceperea cu care toate acestea sunt folosite pentru a transpune ideile şi politica în programe de acţiune.
Managementul public include administraţia publică.
Urmăreşte crearea sistemului de management în cadrul instituţiei publice pentru realizarea obiectivelor cu maximum de eficienţă, în condiţiile asumării responsabilităţii pentru rezultatele obţinute.
Managementul public este recunoscut ca fiind un sistem dinamic, flexibil, prin care se realizează interesele publice generale şi specifice ale membrilor societăţii.
B. Management public - caracteristici
Caracteristicile, prin conţinutul lor, facilitează înţelegerea şi asimilarea conceptelor fundamentale ale domeniului de studiu al managementului public.
Caracteristicile managementului public trebuie abordate în interdependenţa lor.
Abordând caracteristicele managementului public trebuie să ţinem seama de:
a. Caracterul integrator;
b. Caracterul politic;
c. Caracterul complex;
d. Caracterul de diversitate.
a. Caracterul integrator
Rezidă din sfera foarte largă de delimitare a obiectului de activitate pentru sectorul public.
Principiile managementului public se aplică în mod egal în toate instituţiile publice din administraţie( învăţământ, cultură, sănătate, etc.).
Conținut arhivă zip
- Managementul Public.ppt