Managementul Resurselor Umane

Între factorii de producţie– munca, capitalul, pământul, informaţia, capacitatea managerială– ca resurse ale societăţii folosite în procesul de producţie a bunurilor şi serviciilor, resursele umane sunt primordiale pentru atingerea obiectivelor oricărei organizaţii şi în consecinţă, trebuie să se bucure de o atenţie cu totul deosebită.

Importanţa apreciabilă pe care o are conducerea personalului în cadrul oricărei organizaţii i-a determinat pe unii specialişti de autoritate să o includă sub denumirea staffing, în rândul funcţiilor manageriale, ei bazându-se pe două argumente esenţiale:

- în desfăşurarea activităţilor funcţiei de personal a organizaţiei fiecare conducător în cadrul acesteia, indiferent de poziţia sa ierarhică, este puternic implicat cel puţin în ce priveşte personalul din subordine;

- activităţile de personal sunt strâns legate de funcţia managerială de organizare, făcând astfel conexiunea între o funcţie a organizaţiei şi o funcţie a managerului organizaţiei.

1.1. CARACTERISTICILE RESURSELOR UMANE ALE ORGANIZAŢIEI

a. Resursele umane constituie principala resursă actuală şi de perspectivă a organizaţiei, cea care îi determină hotărâtor potenţialul de acţiune;

b. Resursele umane au un potenţial de creştere şi dezvoltare practic nelimitat; ele sunt rare, valoroase, dificil de asigurat şi de înlocuit;

c. Calitatea resurselor umane ale organizaţiei determină calitatea activităţii acesteia, succesul ei, nivelul de competitivitate pe care îl are;

d. Resursele umane presupun investiţii continue din partea organizaţiei, care se dovedesc în timp cele mai rentabile.

În acest sens, J. Naisbitt şi R. Aburdene afirmă: “în noua societate informaţională, capitalul uman a înlocuit capitalul financiar ca resursă strategică “.

e. Resursele umane presupun decizii manageriale printre cele mai dificile, pentru că în luarea acestor decizii trebuie să se ţină seama de factori psihologici– individuali, sociologici– organizaţionali şi situaţionali specifici. În domeniul resurselor umane managerii se confruntă frecvent cu dileme decizionale, în care se confruntă argumente de ordin psihologic şi moral cu argumente economice.

f. Potenţialul apreciabil pe care îl prezintă resursele umane ale organizaţiei trebuie cunoscut în detaliu, evaluat corect, cultivat şi stimulat prin mijloace adecvate. Orice individ reprezintă o entitate biologică al cărei potenţial intelectual şi fizic real se dezvăluie cu dificultate.

g. Resursele umane prezintă o adaptibilitate la situaţii diverse, foarte variabile de la un individ la altul, precum şi o relativă inerţie la schimbări.

Schimbările din cadrul şi din exteriorul organizaţiei afectează ierarhiile, poziţiile individuale sau colective, conţinutul muncii, tehnologiile de lucru, climatul organizaţional etc. şi induc, în mod firesc, rezistenţă celor afectaţi. Această rezistenţă are rădăcini adânci, care ţin de natura umană, de conservatorismul acesteia şi de reactivitatea ei la tot ce înseamnă schimbare a distribuţiei puterii în cadrul organizaţiei, a comportamentelor consacrate, a culturii firmei, într-un cuvânt la tot ce înseamnă discontinuitate faţă de ordinea existentă a lucrurilor.

h. Resursele umane sunt marcate profund de factorul timp, în sensul că procesele de învăţare, de dobândire a experienţei, de schimbare a mentalităţilor şi comportamentelor reclamă perioade mai lungi sau mai scurte. Factorul timp diferenţiază, de asemenea, sensibil valorile economice şi cele sociale împărtăşite de generaţiile tinere şi de cele mai vârstnice de pe piaţa muncii.

i. Resursele umane au tendinţa de socializare, de organizare şi desfăşurare a activităţii în grup, ceea ce face să se dezvolte relaţii care determină comportamentele individuale şi cele organizaţionale.

j. Eficacitatea utilizării resurselor umane determină eficacitatea utilizării celorlalte resurse ale organizaţiei.

k. Managementul resurselor umane (M.R.U.) conferă specificitatea cea mai marcantă a managementului general al unei organizaţii.