Epistemologie

Elemente de epistemologie analitica necesare în solutionarea temelor propuse de analiza logico-filosofica

Orice imagine asupra Lumii -sau doar asupra unei parti din ea- fie ca este vorba de Filosofie, de Stiinte, de Arte sau de Teologie, nu poate fi despartita de problematica pe care o ridica exprimarea acestei imagini într-un limbaj. Limbajul referential de baza este si ramâne deocamdata « limbajul natural », în diversele sale forme de manifestare pe care le reprezinta limbile vorbite si scrise. Opera filosofica propusa aici ca reper al unei analize logico-filosofice a relatiei dintre structura Lumii si structura Limbajului este « Tractatus Logico-Philosophicus » al lui Ludwig WITTGENSTEIN (opera filosofica de referinta în Filosofia secolului XX apartinând unuia dintre cei mai reprezentativi filosofi ai acestui secol).

LUMEA este totalitatea faptelor. Un FAPT este `ceva` accesibil empiric. Este `ceva` ce poate fi dat într-o experienta. Din punct de vedere epistemologic un FAPT trebuie sa poata fi supus unui control intersubiectiv (sa fie dat într-o experienta controlabila intersubiectiv), trebuie sa poata fi adus în limbaj si astfel sa fie intersubiectiv comunicabil. Obiectivele comunicarii cotidiene sunt cu referire la fapte. « Obiectele » de cercetare ale stiintelor (ale stiintelor non-formale) sunt faptele. Exemplul unei stiinte precum Fizica este sugestiv în acest sens. Trairile, starile subiective, valorile absolute, tot ceea ce trece dincolo de experienta, Dumnezeu etc. Nu sunt fapte. Ele nu fac parte din Lume, din LUMEA FAPTELOR. De exemplu, culoarea rosie: ‘culoarea rosie` ca FAPT este ceea ce fizica trateaza ca radiatie electromagnetica de o anumita frecventa ; `culoarea rosie` ca traire este experienta subiectiva strict particulara a aceluia care interactioneaza (percepe) cu aceasta radiatie prin simtul vazului. Gruparea filosofica (formata din filosofi si oameni de stiinta) numita « Cercul de la Viena », considera, în acest sens, ca din punct de vedere stiintific, cu referire la fapte, lumina (ca FAPT) trebuie sa fie ceva ce în principiu îi este accesibil si orbului. Cu alte cuvinte ceva ce nu are legatura cu handicapul unei trairi. Un alt exemplu sugestiv este urmatorul. Sa presupunem ca aveti un vas cu apa la temperatura camerei. Degetul aratator de la mâna stânga îl tineti deasupra unui vas cu aburi iar degetul aratator de la mâna dreapta îl tineti într-un vas cu gheata. Dupa un timp, introduceti simultan degetele în vasul cu apa de la temperatura camerei. Cum este apa ? Rece asa cum `ne spune` mâna stânga sau calda asa cum `ne spune` mâna dreapta ? Este vorba de prezenta simultana a doua TRAIRI `contradictorii` ale subiectului. FAPTUL este ceea ce trece dincolo de subiectivitatea trairilor: apa nu este nici calda nici rece subiectiv, apa are temperatura de 200 C. Din punctul de vedere al unei stiinte cum este Fizica distinctia dintre fapte si trairi nu este în general problematica dar din punctul de vedere al unei stiinte cum este Psihologia distinctia este de cele mai multe ori problematica. Statutul de stiinta al psihologiei este strâns legat si de posibilitatea acesteia de a distinge între fapte obiective si trairi [sau stari subiective] ireductibile la fapte (nereprezentabile la nivelul faptelor). Aceleasi consideratii se pot face în raport cu valorile sau cu entitatile metafizice absolute. În acest fel valorile, de exemplu, nu fac parte din Lume (care este a faptelor). Atunci, daca vom folosi în limbaj o exprimare de felul « Lumea valorilor », trebuie sa avem în vedere ca în al doilea caz prin cuvântul `lume` nu întelegem acelasi lucru ca în primul caz. Altfel, se pot genera mari confuzii.

În caracterizarea raportarii Limbajului la Lume elementul esential îl reprezinta CONCEPTUL de FORMA LOGICA. `Forma logica` este un element structural necesar si invariant comun atât Limbajului cât si Lumii. CONCEPTELE DE BAZA prin care sunt caracterizate « structura limbajului » si « structura lumii » trimit, printr-o relatie de stricta corespondenta, unele la altele. În masura în care Limbajul descrie Lumea, în masura în care acesta este –într-un fel sau altul- o reprezentare simbolica a Lumii, este plauzibila supozitia ca atât Limbajul cât si Lumea au o structura comuna care permite corespondenta. Aceasta structura comuna este forma logica. Propozitiile sunt în acest fel imagini logice ale unor stari de lucruri. Limbajul, prin propozitii, are menirea de a spune ceva despre Lume, despre FAPTE care apartin Lumii. Propozitiile au sens numai în masura în care sunt `imagini logice` ale starilor de lucruri.

Wittgenstein, prin analiza sa logico-filosofica, construieste o distinctie la nivel CONCEPTUAL între ceea ce LIMBAJUL SPUNE si ceea ce LIMBAJUL ARATA, între PROPOZITII CU SENS, PROPOZITII FARA SENS si PROPOZITII NONSENSURI. El porneste în analiza sa dinspre Limbaj înspre Lume si propune urmatoarea ipoteza de abordare a corespondentei LIMBAJ « LUME: limbajul este constituit din unitati ultime de sens reprezentate lingvistic de propozitiile elementare. Într-o prima aproximatie, sensul propozitiilor elementare este dat de semnificatia lor empirica sau factuala. Propozitiile cu sens sunt propozitiile limbajului natural în general (în functia sa de comunicare sociala cu referire la fapte) si respectiv propozitiile stiintelor. Propozitiile fara sens sunt propozitiile logicii si matematicii (propozitiile formale în general). Propozitiile nonsensuri sunt propozitiile metafizicii (filosofiei), artei, eticii, teologiei. [Sintagmele « fara sens » si « nonsens » nu trebuie sa fie întelese ca având o semnificatie peiorativa asa cum o sugereaza utilizarea lor în limba româna, ci ele reprezinta optiunea traducatorilor de `aducere în limba româna` a unor termeni germani greu traductibili în spiritul Tractatusu-lui.] Numai propozitiile cu sens se raporteaza la Lume. Propozitiile fara sens si propozitiile nonsensuri nu se raporteaza la FAPTE, la Lume.