Atenția

Atenţia este un fenomen deosebit de complex, greu de descifrat. Greutatea provine din faptul că atenţia însoţeşte permanent celelalte procese şi activităţi psihice, manifestându-se o dată cu ele. Este greu de presupus că un proces psihic s-ar putea desfăşura fără participarea cât de cât a atenţiei. În asemenea condiţii separarea conţinutului specific al atenţiei de conţinutul specific al celorlalte procese şi activităţi psihice devine deosebit de dificilă.

Atenţia nu are un conţinut reflectoriu de sine stătător. Ea nu reflectă nici esenţa obiectelor, nici experienţa trecută a oamenilor, etc. Aşadar conţinutul specific al atenţiei nu trebuie căutat în acele caracteristici care definesc procesul psihic.

Atenţia este o modalitate deosebită de organizare a activităţii psihice. Ea se exprimă în orientarea şi concentrarea activităţii psihice asupra obiectelor şi fenomenelor ce ne înconjoară.

După ce cunoaştem că un om este atent?

Un om atent are, adeseori, privirea fixă, dar vie, expresia feţei puţin încordată, mişcările membrelor ca şi cele ale întregului corp reduse şi subordonate activităţii desfăşurate în acel moment, respiraţia mai superficială şi rară, raportul dintre inspiraţie şi expiraţie schimbat: inspiraţiile mai scurte, expiraţiile prelungite etc. Elevul care nu înţelege ceea ce citeşte, manifestă uneori încordare, alteori nelinişte sau o anumită activitate motorie: răsfoieşte nervos filele carţii, se plimbă etc.

Muncitorul din faţa tabloului de comandă are o altă expresie a feţei decât pianistul. La pianist expresia feţei redă trăireainterioară. La muncitor expresia feţei redă concentrarea asupra semnalelor pe care le vede, le aude etc.Şi starea de neatenţie poate fi văzută, simţită.

Un om neatent are privirea absentă, distrată, execută mişcări excesive cu membrele, su cu întregul corp, manifestând apatie, somnolenţă, plictiseală etc. Elevul neatent este agitat, pare că numără minutele până la sfârşitul orei. Muncitorul sau pianistul manifestă plictiseală sau, dinpotrivă, stare de agitaţie care duc la erori grave.

Dar nu întotdeauna semnele exterioare ale atenţiei coincid cu starea propriu-zisă de atenţie sau neatenţie. Uneori în procesul de învăţământ, unii copii mai vioi se joacă cu creionul, mâzgălesc banca, antrenează vecinii la vorbă, se uită în dreapta şi în stânga etc.

Alţi dinpotrivă, stau cuminţi în bancă, urmăresc explicaţiile date de profesori, dau impresia că înţeleg cele explicate, au privirea fixată asupra profesorului etc., dar atunci când sunt întrebaţi dau răspunsuri anapoda, gândesc în afara lecţiei, sânt stârniţi de ea.

Ei au fost doar apaernt atenţi. Semnele exterioare ale atenţiei nu au fost coincis cu starea propriuzisă.

Atenţia involuntară:

În viaţa de toate zilele ni se întâmplă, adeseori, să fim treziţi dintr-o activitate fără să dorim acest lucru sau chiar fără să ştim. Ex. Să presupunem că citim o carte suntem confundaţi în lumea minunatelor personaje şi peripeţii descrise de autor. Nu ştim ce se întâmplă în jurul nostru. Deodată o voce ajunge la noi: Nu te uita! Şi ne uităm. Nu am vrut să ne uităm, eram absorbit de lectura romanului. Dacă nu ni s-ar fi adresat cuvintele Nu te uita nu ne-am fi uitat. Dar fără să vrem cuvintele ne-au trezit, ne-au făcut se fim atenţi la o altă activitate.

Unele obiecte, fenomene se impun atenţiei noastre, se fac să ne orientăm întreaga activitate psihică asupra lor, ne atrag privirea fără să vrem, fără nici un fel de intenţie şi efort din parte noastră.

Forma de atenţie în care orientarea şi concentrarea activităţii psihice asupra obiectelor şi fenomenelor din relaitatea înconjurătoare se realizează fără a se propune dinainte acest lucru, fără a depune un efort special în această direcţie este o atenţie neintenţională, involuntară.

Atenţia involuntară are nenumerate cauze care se reduc în esenţă la modificările survenite în mediul înconjurător. Dar nu orice schimbare şi modificare produsă în jurul nostru se pot impune atenţiei. Multe zgomote care se produc în imediata noastră apropiere sunt, de cele mai multe ori neobservate. Pentru ca obiectele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare să poate deveni obiectele ale atenţiei trebuie să aibă o seri de particularitaţi şi însuşiri.