Liturgică

1. Sfintele Paști - praznic împărătesc cu dată schimbătoare, Paștile sau sărbătoarea anuală a Învierii Domnului este cea mai de seamă dintre toate sărbătorile domnești. Dpdv calendaristic, Paștile guvernează întocmirea întregului ciclu mobil de sărbători al anului biericesc. De data ei e legată ordinea și denumirea duminicilor și a săptămânilor de peste an, cu evangheliile și apostolele care se citesc la Liturghie, ordinea celor 11 pericope evanghelice care se citesc la Utrenii, luminândele și stihirile respective, precum și ordinea celor 8 glasuri ale cântărilor Octoihului. Importanța sărbătorii este subliniată și de durata ei (3 zile).

Cuvântul Paști e de origine evreiască (Pesah = trecere). Evreii numeau Paști sau sărbătoarea azimilor, sărbătoarea lor anuală în amintirea trecerii prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia Egiptului, care se prăznuia la 14 Nisan și coincidea cu prima lună plină de după echionocțiu de primăvară.

Termenul ebraic a trecut în creștinism pentru că evenimentele istorice care sunt comemorate (patimile, moartea și Învierea) au coincis cu Paștile evreilor din anul 33; obiectul Paștilor creștine este cu totul altul decât al evreilor, nefiind altă legătură decât una de nume și de coincidență cronologică.

Paștile sunt cea mai veche sărbătoare creștină. Împreună cu duminica, Paștile a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. Mărturii: în Constituțiile Apostolice, canoanele apostolice, can 1. Antohia etc.

La început, numirea de Paști a fost aplicată de primii creștini ca comemorarea anuală a Cinei celei de taină, care avea loc înseara zilei 13 Nisan și consta dintr-o masă rituală, care imita Cina și era însoțită de Sf. Euharistie. Numirea evreiască de Paști a fost dată comemrării celor 3 evenimente (Cina, Patimile, Învierea) pentru că:

1. Ele au avut loc în preajma vechiului Paști evreiesc; 2. Cina a ținut oarecum locul mese pascale și celebrarea ei înlocuia la creștini pe aceea a mesei pascale, ea devenind pentru ei un nou Paști; 3. Mielul, care era jertfit și mâncat la masa pascală a evreilor, era considerat ca imaginea sau preînchipuirea Mântuitorului.

Comemorarea anuală a Cinei stă astfel la originea sărbătorii creștine a Paștilor. În primele 3-4 secole ea preceda „Paștile Crucii” (comemorarea Patimilor) și „Paștile Învierii” (com. Învierii). Așadar, primii creștini înțelegeau prin Paști nu numai sărbătoarea Învierii, ci și Cina și Patimile Domnului. De aceea, săpt. pe care o numim azi săptămâna Patimilor se numea la ei săptămâna Paștilor. Cu timpul, înțelesul cuvântului Paști s-a restrâns numai la sărbătoarea Învierii, așa cum e azi.

Au existat în Biserica veche mari diferențe regionale în ceea ce privește data și modul sărbătoririi. Creștinii din Siria (după o tradiție aparent moștenită de la Sf. Ap. Ioan și Filip) serbau întâi moartea Domnului (Paștile Crucii) pe 14 Nisan, apoi Învierea pe 16 Nisan, indiferent de ziua săptămânală - se numeau Quartodecimani, fiindcă serbau Paștile odată cu iudeii.

Alți iudaizanți mai moderați serbau Paștile duminica, dar legau atât de mult data Paștelui creștin de a celui iudaic, încât aveau grijă ca acea duminică să cadă totdeauna înlăuntrul săptămânii azimilor - se numeau Protopashiți, adică cei ce serbau Paștile mai înainte de data reglementară.

Cei mai mulți creștini „sărbătoreau” moartea Domnului totdeauna Vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan, numind-o Paștile Crucii iar Învierea în Duminica următoare. Ei invocau în spijinul practicii lor pe Sf. Ap. Petru și Pavel. Erau și creștini (prin Galia) care serbau Paștile la dată fixă: 25/27 Martie.

O uniformizare a datei serbării Paștilor a introdus-o Sinodul I Ecumenic (Niceea 325), bazată pe calculul datei Paștilor obișnuit la Alexandria: Paștile se va serba totdeauna Duminica; duminica va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocțiul de primăvară; când 14 Nisan cade duminica, Paștile va fi serbat duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paștile iudeilor, dar nici înainte de acesta. Data Paștilor din fiecare an era calculată de către Patriarhia din Alexandria.

Data Paștilor depinde de 2 fenomene naturale, unul cu dată fixă (echinocțiul de primăvară - 21 martie) și unul cu dată schimbătoare (luna plină de după echinocțiul de primăvară). Data Paștilor poate varia într-un interval de 35 de zile, între 22 martie - 25 aprilie. Bisericile care au adoptat reforma calendaristică din 1924 serbează paștile între 4 aprilie - 8 mai.

Din sec. 3 s-au alcătuit Pascaliile, tabele cu data Paștilor pe mai mulți ani, însă erau imperfecte din pricina echinocțiului de primăvară și a imperfecțiunilor legate de calculul astronomic al calendarului iulian. Creștinătatea ortodoxă s-a împărțit, după 1924, în 2: Bisericile rămase la calendarul neîndreptat au continuat să serbeze Paștile după Pascalia veche, pe când Bisericile care au adoptat calendarul îndreptat (silul nou) au sărbătorit Paștile pe stilul nou. Bisericile ortodoxe au stabilit, prin consens general, ca Paștile să fie serbat în toată creștinătatea ortodoxă după Pascalia stilului vechi, odată cu Bisericile rămase la calendarul neîndreptat.

Modul sărbătoririi Paștilor: era prăznuit ca o zi de bucurie, bucuria pentru învierea Domnului, marele eveniment din istoria mântuirii noastre, care stă la temelia credinței și a Bisericii creștine. În cursul ei avea loc botezul catehumenilor, iar momentul învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie, cu săvârșirea Sf. Jertfe. Neofiții își puneau haine albe și purtau în mâini făclii luminoase. În ziua Învierii toți se îmbrățișau cu sărutarea frățească, cerându-și iertare unii de la alții, înainte de împărtășire.

În unele biserici erau reprimiți penitenții, se eliberau sclavii și se făceau fapte de milostenie. Serbarea Paștilor se prelungea o săptămână întreagă, săvârșindu-se în fiecare zi Sf. Liturghie, la care credincioșii se împărtășeau. Era interzisă participarea la spectacole, jocuri și petreceri păgâne, iar unii Sf. Părinți opresc chiar lucrul în cursul Săptămânii Luminate.

Nașterea cu trup și învierea ca Dumnezeu a Mântuitorului sunt cei 2 poli ai chenozei și ai dragostei divine față de noi, iar sărbătorile respective sunt mărturia și comemorarea perpetuă a acestora în cultul ortodox.