Turism

CURSUL 1

TURISMUL ÎN CIRCUITUL ECONOMIC MONDIAL

1. Evoluţia turismului de la începuturi până în prezent

2. Definirea noţiunii de turism

3. Dimensiunea socio-culturală a turismului internaţional

1. Evoluţia turismului de la începuturi până în prezent

Deplasarea oamenilor în spaţiu, dorinţa de a descoperi noi teritorii, a debutat în preistorie ca expresie a instinctului de conservare, dar şi a curiozităţii; scopul defensiv (fuga de pericole, căutarea hranei şi a unui climat mai blând, apărarea şi îmbunătăţirea vieţii) a fost însoţit de dorinţa de cunoaştere a ceea ce se afla dincolo de limitele ce marcau teritoriul diferitelor comunităţi.

Progresul civilizaţiei popoarelor s-a împletit cu drumul în spaţiu, al oamenilor, tot mai departe prin cunoaştere – pentru cunoaştere. Exploratorii, comercianţii, oamenii de ştiinţă şi de cultură care au deschis, fiecare în lumea sa, calea spre cunoaştere, au oferit contemporanilor lor posibilitatea de a călători, amplificând, până la necesitate, intensitatea dorinţei de a cunoaşte.

Călătoria propriu-zisă a început o dată cu practicarea războaielor şi a schimburilor de bunuri. Ea a căpătat un scop ofensiv: cucerirea unui trai mai bun, uneori în detrimentul semenilor mai slabi. Originea călătoriei poate fi plasată în Comuna Primitivă, atunci când, mânaţi de necesităţi materiale, oamenii căutau la distanţă ceea ce nu puteau găsi în preajma locuinţei lor, însă aceste călătorii nu pot fi identificate cu călătoriile în scop turistic.

De-abia în Antichitate putem vorbi despre apariţia călătoriei turistice deoarece vechii greci doreau să înlesnească şi să dobândească siguranţă pentru vizitarea oraşelor îndepărtate, încheind contracte de vizite prieteneşti, reciproce, cu alţi oameni care aveau aceeaşi ocupaţie, respectiv cu cei care se confruntau cu probleme de aceeaşi natură – între comercianţi, între persoane oficiale, între oameni de cultură, între familii etc. Vizita prietenească se putea moşteni din tată în fiu.

Semnul vizibil al vizitei prieteneşti era un obiect, „sumbolon” (simbol) care se împărţea în jumătate. Cel care pleca în străinătate se legitima cu partea sa din sumbolon, ceea ce echivala cu paşaportul şi viza din zilele noastre. Încălcarea contractului de vizită prietenească era socotită cea mai grea nelegiuire, care atrăgea după sine „pedeapsa severă a zeilor”. În vechea Grecie nu existau hanuri iar cei care erau posesorii unui sumbolon locuiau la prieteni, în timp ce călătorii de rând se adăposteau în vestibulul marilor temple.

Aportul grecilor la dezvoltarea călătoriilor a constat şi în adoptarea banilor monedă, iar creşterea numărului de călători greci a însemnat dezvoltarea culturii Greciei antice în întreaga zonă mediteraneană. Traficul de călători avea în vedere vizitarea „locurilor sfinte”, băilor curative şi jocurilor festive organizate periodic.

Dintre „locurile sfinte” , de cult amintim Dodona ( prezicerile lui Zeus), Delfi (prezicerile lui Apollo, prin intermediul Pythiei) iar evenimentele festive cu o mare participare erau jocurile şi întrecerile sportive organizate la fiecare patru ani la Delfi, jocurile hipice din Nemeea, Jocurile Istmice organizate în Corint, precum şi Jocurile Olimpice organizate la Olympia.

În nordul Africii, pe vremea dinastiilor egiptene, a înflorit alături de turismul oficial şi cel de plăcere pentru care au fost construite, de-a lungul drumurilor şi în oraşe, adăposturi speciale pentru găzduirea călătorilor.

În perioada de glorie a Imperiului Asirian, mijloacele de transport s-au perfecţionat pentru a răspunde, în special, unor cerinţe militare, extinzându-se şi îmbunătăţindu-se reţeaua de drumuri prin folosirea marcajelor care indicau distanţele între diferitele oraşe sau semnalau eventualele pericole sau alte particularităţi ale drumurilor. Perşii au luat locul asirienilor, după ce i-au învins în război, modernizând drumurile existente şi construind noi drumuri adaptate mijlocului de transport descoperit de ei – carul cu patru roţi.

Civilizaţiile asiatice au o istorie proprie a călătoriilor de plăcere alături de cele determinate de scopuri comerciale şi militare. Astfel, clasa nobilă din China şi Japonia se retrăgeau în timpul verii, împreună cu oaspeţii lor, în vile şi pavilioane din Suzhou, Hazhou şi din alte regiuni pitoreşti. Alături de confortul procurat de construcţiile de vacanţă, în aceste locuri oaspeţii se bucurau şi de o serie de servicii „terapeutice” de mare rafinament.

În Imperiul Roman majoritatea călătoriilor aveau scopuri comerciale, culturale şi militare. Sistemul social roman a dat posibilitatea unei pături înguste a societăţii nu numai să trăiască în lux, ci şi să călătorească de plăcere sau pentru îmbogăţirea cunoştinţelor. Din Roma antică pleca un număr mare de călători , în special în lunile calde de vară, spre staţiunile de pe litoral şi spre staţiunile balneare, spre oraşele mai îndepărtate ale imperiului. Călătorii erau transportaţi spre destinaţia aleasă de poştalioane imperiale care circulau după un orar regulat. În marile oraşe existau hanuri mai mici şi prăvălii cu alimente care ofereau şi găzduire. Oraşele încheiau contracte de prietenie ospitalieră cu alte oraşe, de avantajele oferite profitând fiecare cetăţean al oraşului. Pe lângă poşta imperială s-au înfiinţat şi întreprinderi particulare pentru organizarea şi desfăşurarea călătoriilor. Pe drumuri circulau trăsuri în care se putea dormi şi astfel a fost conceput vehiculul al cărui urmaş este vagonul de dormit de astăzi.

Romanii călătoreau în Grecia, în Egipt pentru a vedea Piramidele şi Sfinxul, iar Alexandria era o oază cosmopolită, unde aristocraţii din Roma petreceau alături de etiopieni, greci, evrei, indieni şi sirieni ce proveneau din clasa înstărită. Clima din Egipt reprezenta o atracţie pentru cetăţenii romani care profitau de călătorie şi pentru a face cumpărături din bazarele egiptene în care se vindeau mărfuri exotice de lux.

Deosebit de vie era circulaţia spre băile curative. Cultul băilor era la Roma foarte dezvoltat, oraşul având 854 de băi populare şi 14 băi de lux. Mulţi bolnavi, precum şi cei care doreau să se odihnească, vizitau anual băile curative renumite de la Puteoli, Cantibus şi Baiae. Între graniţele Imperiului Roman au fost amenajate şi numeroasele staţiuni balneare a căror faimă dăinuie până în zilele noastre: Aachen în Germania, Baden bei Zurich în Elveţia, Vichy şi Aix-les-Bains în Franţa, Herculanum în România şi Aquineum în Ungaria.

În Evul Mediu călătoreau la distanţe mari, mai ales comercianţii, ambasadorii şi preoţii şi, în scopuri religioase, pelerinii care vizitau locurile sfinte. Un număr important de călători îl reprezentau oamenii de ştiinţă, artiştii, calfele şi studenţii care se îndreptau spre universităţi şi centre culturale. Din cauza nesiguranţei drumurilor şi a decăderii civilizaţiei antice, călătoriile bolnavilor spre izvoarele curative au scăzut. Acestora li s-au substituit pelerinajele spre locurile pe care credinţa oamenilor le-a investit cu puteri miraculoase, vindecătoare.

Înviorarea comerţului dintre state a determinat extinderea, o dată cu acesta, a călătoriilor în scopuri comerciale către Veneţia, Pisa, Genova şi în alte oraşe italiene din regiunile Lombardia şi Toscana, alături de oraşele comerciale franceze, oraşe puternice de pe coasta Mării Nordului din Flandra, precum şi oraşele comerciale germene.