Investigatorii sub Acoperire

1 Consideraţii generale privind instituţia investigatorilor sub acoperire

1.1 Necesitatea introducerii instituţiei investigatorilor sub acoperire în legislaţia română (cadrul legislativ)

Instituția investigatorilor sub acoperire, introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, având ca obiectiv combaterea fenomenului criminalității, a adus completări esențiale în ceea ce privește actele premergătoare ale urmăririi penale.

Anterior consacrării procesual penale, au fost adoptate o serie de acte normative care conțin dispoziții relative la folosirea investigatorilor sub acoperire – pentru anumite cazuri se folosește sintagma „polițiști sub acoperire” – cum ar fi Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului de droguri și consumului ilicit de droguri, respectiv, conform art. 21 „procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă în situațiile în care există indicii temeinice că a fost săvârșită sau că se pregătește comiterea unei infracțiuni privind traficul sau consumul ilicit de droguri , Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Romane, și anume art.33 alin. (1) „pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, a criminalităţii transfrontaliere, a traficului de fiinţe umane, terorismului, traficului de droguri, spălării banilor, infracţiunilor informatice şi a crimei organizate, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu aprobarea ministrului de interne şi cu autorizarea procurorului desemnat de procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de apel, Poliţia Română poate să folosească informatori şi poliţişti sub acoperire pentru culegerea de informaţii în vederea folosirii acestora ca probe în timpul unui proces în instanţă. Autorizarea procurorului va fi emisă în scris pentru o perioadă de maximum 60 de zile şi poate fi prelungită, în aceleaşi condiţii, pentru alte perioade a câte 30 de zile fiecare. Toate aceste autorizaţii vor fi confidenţiale şi nu vor fi făcute publice” .

Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, respectiv art. 17 „în cazul în care există indicii temeinice că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni grave de către unul sau mai mulţi membri ai unui grup infracţional organizat, care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace, pot fi folosiţi, în vederea strângerii datelor privind săvârşirea infracţiunii şi identificarea făptuitorilor, poliţişti sub acoperire din cadrul structurilor specializate ale Ministerului de Interne” .

Ulterior, instituţia investigatorului acoperit este extinsă şi cu privire la alte infracţiuni. Astfel, art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43 din 4 aprilie 2002, privind Parchetul Naţional Anticorupţie, aprobată prin Legea nr. 503 din 11 iulie 2002 şi în prezent modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24 din 21 aprilie 2004 , prevede că în cazul în care există indicii temeinice că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele atribuite prin lege în competenţa Parchetului Naţional Anti¬corupţie (faptele de corupţie sau cele asimilate corupţiei, ori care au legătură cu corupţia, prevăzute de Legea nr. 781 din 2000), care nu poate fi descoperită sau făp¬tuitorii nu pot fi identificaţi prin alte mijloace, „pot fi folosiţi, în vederea strân¬gerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea persoanelor faţă de care exista presupunerea că au săvârşit o infracţiune, investigatori sub acoperire, în condiţiile legii”. Legea mai prevede că persoanele care ar putea fi investigatori sub acoperire sunt „ofiţeri de poliţie din cadrul Ministerului de Interne, special desemnaţi în acest scop şi pot efectua investigaţii numai cu autorizarea motivată a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie”.

Deasemenea, Legea nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind combaterea traficului de persoane prevede în art.22 că „ în vederea datelor necesare începerii urmăririi penale pot fi folosiţi investigatori sub acoperire, în condiţiile legii” .

Pentru prima dată, Curtea europeană a drepturilor omului se pronunţă asupra conformităţii practicilor de infiltraţie, denumite frecvent „sub acoperire”,cu dispoziţiile Convenţiei, în cauza Ludi contra Elvetia din 15 iunie 1992. Această tehnică a cunoscut o dezvoltare mai importantă, în ultimii ani, în marea majoritate a statelor europene, cum ar fi: Italia, Franţa, Danemarca, care dispun în prezent de legislaţii corepunzătoare în materia tehnicilor „sub acoperire”, rezervate criminalităţii grave, pentru care metodele clasice de investigaţie s-au devedit ineficace, precum şi în Statele Unite.

Eficiența luptei împotriva corupției și a crimei organizate impune utilizarea investigatorilor sub acoperire, care din ordinul autorității legitime, să se infiltreze în rândul infractorilor pentru a contribui la strângerea dovezilor privind activitatea acestora.