Zonele libere - instrumente importante de promovare a comerțului exterior

Conceptul de zonă liberă

Zona liberă reprezintă cea mai complexă formă a regimurilor vamale suspensive. Prin lege, se prevede că într-o zonă liberă bine delimitată a teritoriului naţional să poată fi introduse mărfuri în vederea prelucrării şi comercializării lor, pe terţe pieţe, fără aplicarea restricţiilor tarifare şi netarifare ale regimului vamal în comparaţie cu teritoriul naţional, corespunzător spaţiului rezervat zonei vamale libere.

Prezentarea ZEL ca “depozite glorificate” se dovedeşte un deserviciu alături de frapanta similitudine a avantajelor comerciale şi financiare oferite:

• Scutiri de taxe vamale la accesul produselor de import în zonă, cu condiţia reexportării acestora sau a produselor rezultate din prelucrarea în afara teritoriului vamal naţional, a reducerii sau scutirii de impozite pe perioada de determinare;

• Concesii tarifare la prestările de servicii şi acordarea de asistenţă financiară.

Conceptul de zonă liberă a fost modificat şi ajustat în multe moduri. Promovarea comerţului a determinat întotdeauna crearea unui cadru fizic sigur şi a unui set de legi şi de reguli pentru tranzacţionarea afacerilor. Fără acestea, costul şi riscurile ar face comerţul nefavorabil. Din punct de vedere comercial, sporirea regulamentelor prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje:

• Îmbunătăţirea comunicaţiilor;

• Noile forme de organizaţii de afaceri facilitează creşterea comerţului prin reducerea incertitudinii în tranzacţii;

• Regulamentele comerciale şi taxele pe importuri, pe de altă parte, au un impact negativ asupra comerţului.

Principalele caracteristici ale ZEL

Prin caracteristicile lor, ZEL contribuie la producerea de bunuri şi servicii, la “crearea”, dar şi la “devierea” de comerţ, la liberalizarea schimburilor de mărfuri şi servicii. Principalele caracteristici ale ZEL sunt:

• Amplasamentul zonei libere;

• Statutul juridic şi legislaţia din cadrul ei;

• Obiectul de lucru;

• Activitatea;

• Administrarea.

Amplasamentul sau aşezarea geografică este principalul factor care determină apariţia şi dezvoltarea unei ZEL. Amplasamentul zonei este de regulă restrâns la o suprafaţă de teren, limitată de frontiere naturale sau artificiale şi situată în apropierea sau în interiorul unei căi de transport(port maritim sau fluvial, aeroport, cale ferată), prin care se tranzitează un volum mare de mărfuri de export şi import. Panama şi Hong Kong sunt exemple aproape perfecte ale unei situaţii ideale pentru comoditatea transporturilor şi comunicaţiilor. Chiar şi Elveţia, care aproape în întregul ei este o zonă liberă, deşi nu are ieşire la mare, posedă în schimb mijloace de transport şi comunicare excelente, terestre şi aeriene.

Statutul juridic al zonei este reglementat prin legi şi diferite acte normative, care permit accesul mărfurilor în regim vamal liberalizat şi fără restricţii de cantitate, cu condiţia ca acestea să nu fie prohibite de legislaţia ţării respective.

Cel mai adesea legea prevedea ca:

1. Zonele libere comerciale sau antrepozitele vamale să fie autorizate de administraţia vamală.

2. Licenţa(autorizaţia) să fie acordată fie unei autorităţi portuare, fie unui operator de depozitare, fie autorităţii municipale.

3. Operatorul să fie subiectul unor condiţii de operare stricte, elaborate de administraţia vamală.

4. În timpul activităţii să fie prezent un funcţionar vamal.

5. Activitatea de producţie să fie interzisă.

6. Magazinele şi depozitele să fie antrepozite vamale.

În general, scopul legii este “de a asigura înfiinţarea, controlul şi conducerea zonelor libere şi problemele legate de acestea”. Legea desemnează un ministru cu responsabilitate integrală asupra zonei libere. Această lege nu trebuie să specifice detaliat toate tipurile de activităţi ce se pot desfăşura în zona liberă. Se va acorda o libertate de acţiune mare autorităţii pertinente. Totuşi ea poate conţine unele criterii de evaluare a proiectelor. Toţi operatorii din zonă vor primi licenţe din partea ministrului sau autorităţii zonei libere.

Obiectul de lucru al zonei îl constituie mărfurile care port fi introduse în cadrul acesteia, în special reexportul, în scopul unor prelucrări din care să rezulte alte mărfuri pentru export.

Activitatea în cadrul zonei include o gamă variată de operaţiuni la care sunt supuse mărfurile. Cele mai frecvente activităţi întreprinse sunt:

– Activităţi de restaurare a mărfii:

• Cântărire

• Sortare

• Asamblare(combinare)

• Ambalare

• Depozitare

– Activităţi industriale:

• Prelucrare(activă sau pasivă)

• Fabricare

• Producţie

• Transformare

– Activităţi comerciale(marcare) şi comercializare

– Activităţi de cercetare şi transfer de tehnologie

– Operaţiuni de tranzit şi reexport.

Administrarea activităţii zonei revine, de regulă, unui organ specializat – Administraţia(Autoritatea) ZEL, pe baza unor norme de funcţionare emise în baza legislaţiei specifice instituite de autorităţile ţării de reşedinţă. În cazul unor ţări în care funcţionează mai multe zone libere există un organism naţional cu rol de “Autoritate” pentru fiecare zonă aparte. Formele organizatorice ale “Autorităţilor” sunt relativ diversificate ca de altfel şi competenţele lor.

Terminologia zonelor libere

Un studiu recent prezintă 23 de termeni pentru a descrie zonele libere şi conceptele legate de acestea.

Terminologia este extraordinar de diversă, există în prezent cel puţin 20 de termeni diferiţi pentru a descrie ceea ce cunoaştem sub denumirea de zone economice libere.

Cei 23 de termeni pentru a descrie zonele libere pot fi grupaţi în funcţie de activităţile desfăşurate în cadrul lor. Dintre aceşti termeni, cei mai populari sunt:

• Port liber

• Zonă de comerţ liber(FTZ)

• Zonă comercială străină

• Zonă prelucrătoare de export(EPZ)

• Zonă economică specială(SEZ)

• Zonă liberă

Clasificarea zonelor libere

În diferite studii efectuate de cercetătorii în domeniu pot fi găsite mai multe clasificări ale zonelor libere. Dacă ar fi să le cumulăm, am obţine următoarea clasificare, în funcţie de criteriile:

I. În funcţie de mărime, zonele libere se clasifică în:

a. Foarte mici, până la 10 ha(exemplu: Singapore – 4 ha, insula Man – 8 ha);

b. Mici, până la 100 ha(exemplu: Baguio în insulele Filipine – 62 ha, Curacao în Antilele Olandeze – 64 ha, aeroportul Larnaca, insula Cipru – 80 ha);

c. Mijlocii, între 101-300 ha(exemplu: Panama – 110 ha, Mactan, insulele Filipine – 119 ha, Shannon, port + aeroport în Irlanda – 120 ha, Monrovia, Liberia – 200 ha, insulele Bahamas – 220 ha, golful Aqaba, Iordania – 300 ha);

d. Mari, între 301-1000 ha;

e. Foarte mari, peste 1000 ha(exemplu Bataan, ins. Filipine – 1300 ha).

II. În funcţie de tipul operaţiunilor executate:

a. “teritorii libere” ale căror funcţii se limitează la operaţiunile de păstrare, sortare, împachetare, transbordare, fără o prelucrare suplimentară a mărfurilor:

– porturi libere franco(PF)

– aeroporturi libere(AL)

– perimetre libere(free perimeter-PL)

– zonă de tranzit(ZT)