Analiza flexibilității firmei SC Aqua System SRL Buzău

Introducere

Abordări conceptuale

Într-o manieră generală, echilibrul exprimă ideea de armonie între diferitele elemente ale unui sistem, ceea ce în domeniul financiar-contabil se traduce prin armonizarea resurselor cu nevoile

Noţiunea de echilibru în teoria economică are semnificaţii multiple.

Într-o formulă generală, echilibrul economico-financiar la nivelul întreprinderii se realizează atunci când se recuperează integral mijloacele consumate, respectiv când veniturile sunt egale cu cheltuielile. O asemenea înţelegere are caracter reducţionist, nu pune în evidenţă legătura ansamblului cu componentele echilibrului general, cu stările parţiale ale lui, care se constituie într-un sistem de proporţionalitate şi relaţii prin care se realizează şi se menţine starea generală. Aceasta înseamnă că trebuie avute în vedere mai multe tipuri de egalităţi şi corelaţii între “necesităţile” şi “posibilităţile” întreprinderii. În starea generală de echilibru se circumscriu atât egalităţi ale elementelor, cât şi inegalităţi cu semnificaţia lor economică

Corelarea diferiţilor parametri de analiză financiar-patrimonială şi de rentabilitate în vederea asigurării unei eficienţe cât mai ridicate a resurselor consumate, cu concretizare în satisfacerea optimă a diferitelor nevoi sociale, se regăseşte în echilibrul financiar asigurat.

Echilibrul financiar vizează un ansamblu de corelaţii ce se formează în procesul de rotaţie a capitalului, presupunând un sistem de proporţionalităţi şi relaţii dinamice între diversele necesităţi şi posibilităţi, implicând o alocare şi utilizare a capitalurilor care să permită întreprinderii remunerarea, la nivelul şi în timpul angajat, a furnizorilor de fonduri, desfăşurarea unei activităţi fluente şi asigurarea creşterilor strategice prevăzute, ca rezultantă a unei anume poziţii financiare şi performanţă.

Necesitatea şi evaluarea modului de realizare a echilibrului financiar evidenţiază faptul că acesta constituie o situaţie de referinţă în funcţie de care se iau decizii atât la nivel intern, cât şi extern asupra activităţii întreprinderii, cu atât mai mult, cu cât toate deciziile au implicaţii financiare

Întreprinderea evoluează într-un mediu dinamic, ale cărui oportunităţi şi constrângeri se modifică continuu, ceea ce presupune un răspuns adecvat din partea acesteia, în condiţiile menţinerii echilibrului, cu menţiunea că fiecare etapă de dezvoltare implică alterarea echilibrului prezent în favoarea celui viitor şi că fiecare dezechilibru prezent trebuie să conţină premisele unui nou echilibru, situaţii ce nu pot fi depăşite decât prin realizarea unei activităţi productive eficiente, generatoare de profituri.

O analiză exhaustivă a echilibrului financiar relevă faptul că acesta depinde de:

- Rentabilitatea activităţii care se poate aprecia pe baza situaţiilor financiare, prin analiza rezultatelor generate de investiţiile realizate în anumite condiţii de asumare a riscului şi este evaluat de către fiecare participant la activitatea întreprinderii sub formă de concretizare adecvată: dividende şi creşterea valorii acţiunilor pentru acţionari, dobânzi pentru creditori, salarii şi diverse remunerări pentru salariaţi.

- Solvabilitatea întreprinderii reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi achita la scadenţă datoriile, ea conferă o anumită încredere creditorilor săi, permiţând asigurarea cu uşurinţă a finanţării activităţii.

Aprecierea solvabilităţii este o problemă complexă, vizând diferite aspecte, precum corelarea duratelor de achitare a creditelor-furnizori cu cele ale creanţelor-clienţi, rata îndatorării, analiza tabloului fluxului de numerar, modalităţile de finanţare a investiţiilor neautofinanţate fie prin creşterea capitalului, fie prin îndatorare.

-Flexibilitatea întreprinderii reprezintă marja de manevră a întreprinderii în ceea ce priveşte deciziile de investire şi finanţare viitoare.

Echilibrul financiar este o noţiune care trebuie judecată în cadrul continuităţii activităţii, orice decizie luată şi consecinţele acesteia angajând structural şi financiar întreprinderea în viitor.

Având în vedere dinamica mediului, supravieţuirea şi consolidarea poziţiei impun întreprinderii să fie flexibilă.

Analiza flexibilităţii vizează aspecte complexe, centrate pe adaptabilitatea la evoluţiile pieţei, respectiv dinamismul portofoliului de active, produse, surse, aptitudinea de a-şi impune produsele, de a depista şi câştiga noi segmente de piaţă

Totodată, aceasta presupune abilitatea asigurării cu resursele necesare finanţării diverselor oportunităţi de investire.

Flexibilitatea financiară reflectă capacitatea întreprinderii de adaptare la schimbările de mediu, o bună flexibilitate nu poate decât să contribuie la maximizarea valorii întreprinderii.

Într-un sistem economic concurenţial, obiectivul major al întreprinderii este maximizarea valorii sale, respectiv creşterea averii proprietarilor acesteia. Aceasta implică desfăşurarea activităţii firmei în condiţii de rentabilitate superioară şi în acelaşi timp menţinerea solvabilităţii şi a echlibrului financiar.

Alte obiective, precum flexibilitatea financiară, creşterea maximală, menţinerea puterii şi autonomiei financiare reprezintă alternative posibile, unele substituibile, altele opozabile obiectivului maximizării valorii firmei.

Creşterea maximală nu conduce în mod necesar la maximizarea valorii firmei, dar o creştere puternică poate duce, în anumite perioade, la degradarea rentabilităţii şi mărirea riscului, la deficienţe de ordin financiar, deoarece deţinătorii de capital preferă să-şi plaseze resursele în întreprinderi care au o creştere moderată, şi în consecinţă un risc mai redus, dar care oferă o rentabilitate constantă.