Probleme Speciale privind Contractul de Mandat

CAPITOLUL I

NOTIUNI SI ELEMENTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND CONTRACTUL DE MANDAT

1.APARITIA CONTRACTULUI DE MANDAT IN DREPTUL ROMAN

Din punct de vedere etimologic, Prof. Alexandrescu analizeaza doua ipoteze privitoare la evolutia cuvantului mandat: dupa unii, cuvantul vine de la expresia mane dare (a da mana) pentru ca mandatarul obisnuia sa stranga mana mandantului in semn de credinta, iar dupa alti autori specialisti in drept roman, cuvantul vine de la verbul mandare, care inseamna a a porunci.

Mandatul este de un folos incontestabil pentru ca este foarte dificil ca omul sa-si faca singur toate treburile sale. Aceasta prima evaluare a foloaselor mandatului este facuta de Cicero, care mai precizeaza ca mandatul este un contract de binefacere, avand ca sursa amicitia.

In timpul Republicii, mandatul se contura ca un contract consensual, prin care o persoana numita mandante (mandant) insarcina pe o alta, numita mandatar (procurator), sa faca ceva gratuit in interesul sau. Mandatul, dominat de buna credinta a partilor, consta fie in administrarea generala a unui patrimoniu (omnium bonorum), fie intr-un act specific (unius rei). In acest din urma caz, obiectul sau putea sa fie un act material sau un act juridic.

In epoca imperiala apar tot mai multe cazuri de remunerare a activitatii mandatarului. Mai mult decat atat, inca din acea perioda s-au intalnit situatii cand mandatul putea fi conceput in interesul mandatarului sau al unui tert.

Constructia mandatului este asemanatoare cu cea de astazi. Mandatarul raspundea in epoca clasica numai de dolul sau, iar in cea post clasica si de culpa sa. Mandatarul trebuia sa dea socoteala mandantului de actele pe care le-a incheiat si sa treaca asupra lui efectele acestora. Mandantul are impotriva mandatarului actiunea directa din mandat (actio mandati directa) pentru a-l sili pe acesta din urma sa-si indeplineasca sarcinile pe care si le-a luat. La randul sau, mandatarul, pentru eventuala recuperare a cheltuielilor facute, are la indemana actiunea indirecta din contract (actio mandati contraria). Cauzele de incetare ale contractului s-au pastrat de-a lungul timpului fiind regasite astazi in legislatiile moderne.

2. ELEMENTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND CONTRACTUL DE MANDAT IN SISTEME DE DREPT DIFERITE

Pentru o intelegere deplina a unei institutii de drept, pentru a putea solutiona un conflict de legi, “pentru a solutioan un litigiu si a impartii dreptatea indiferent de sistemul de drept” , este nevoie de un studiu comparat. Vom analiza pe rand elemente specifice privind contractul de mandat, informatii semnificative pentru fiecare sistem de drept: sistemul romanic, sistemul de drept anglo-saxon (common law family), sistemul de drept evreiesc – aceasta clasificare a sistemelor de drept este cea clasica (mentionam ca nu am luat in discutie alte tipuri de clasificari ale sistemelor de drept, cum ar fi cea din punct de vedere al orientarii politice a statului respectiv).

CONSIDERATII TEORETICE DESPRE MANDAT IN DREPTUL FRANCEZ

In dreptul francez, un moment de referinta este aparitia Codului Napoleon: pe data de 10.03.1804 este publicat titlul XIII al codului, care va intra in vigoare incepand cu data de 20.03.1804. In acest capitol al codului se vorbeste despre procura, si nu este clar conturat un contract de mandat.

Se analizeaza forma si natura procurii, se infatiseaza cateva modele de astfel de procuri, se enumera obligatiile mandatarului si ale mandantului si modurile de incetare ale acestei imputerniciri. Este de remarcat ca aceste elemente au fost preluate de catre legislatiile romanesti in aceeasi forma si nu au suferit modificari cu trecerea timpului.

Intre modurile de conferire ale mandatului, se gasea la vremea respectiva si imputernicirea data printr-un act public ( art. 1985 Codul Napoleon, alaturi de conferirea mandatului printr-un act autentic sau sub semnatura privata).

Despre acceptarea mandatului s-a scris ca poate fi expresa sau tacita, iar imputernicirea se va face cu titlu gratuit, daca nu se specifica contrariul – art. 1986 – Codul Napoleon.