Dezechilibrările Economice și Rolul Statului în Aplanarea Lor

OCUPAREA ŞI ŞOMAJUL

Prin amploarea îngrijorătoare, prin structurile complexe, dar mai ales prin dinamicile ce îşi schimbă ritmurile şi sensurile, şomajul a devenit o problemă macrosocială ce face obiectul unei aprige dispute teoretice, metodologice şi politico-ideologice. În mod paradoxal, conceptul însuşi de şomaj pare să fie obiect preferat de dispută şi controverse teoretice şi social-politice.

ŞOMAJUL: CONCEPT, CAUZE, FORME

„Este limpede că prin şomaj involuntar nu înţelegem simpla existenţă a unei capacităţi de muncă ce nu a fost epuizată... Şomaj involuntar există dacă... atât oferta totala de mână de lucru dispusă să muncească la salariul nominal curent, cît şi cererea totală de mână de lucru, la acel salariu, ar fi mai mari decât volumul existent al ocupării” (J.M. Keynes).

În literatura de specialitate se întâlnesc mai multe modalităţi de analiză a şomajului. În plus, statisticile oficiale naţionale şi internaţionale (Biroul Internaţional al Muncii, Comisia de Statistică O.N.U.) folosesc metode diferite de evidenţă şi de măsurare a şomajului, ceea ce creează o imagine generatoare de confuzii şi în planul conceptual.

Mulţi economişti şi oameni politici se mulţumesc să constate că şomajul este una dintre problemele macroeconomice de maximă actualitate şi complexitate. Ei se raportează la datele oferite de statistica privind fenomenul şi caută să conceapă şi să promoveze măsuri adecvate de soluţionare (ameliorare) a lui.

În unele manuale şi tratate universitare, şomajul este analizat ca sumă agregată a tuturor acelor persoane care au statut (oficial) de şomer. Aşa cum pădurea constă din totalitatea copacilor ce o compun, spun unii autori, tot aşa, şomajul constă din numărul total al şomerilor. în acest caz, problema se deplasează spre persoana - şomer.

Definiţia cea mai folosită pe care o dau economiştii şomerului este următoarea: acea persoană care caută un loc de muncă remunerat, şi care nu are un asemenea loc m mod curent în diferitele reglementări naţionale şi internaţionale se folosesc şi alte criterii delimitative ale şomerilor. Aceasta mai ales dacă problema în cauză se leagă de ajutorul de şomaj şi de criteriile acordării acestuia. Astfel, pentru ca o persoană să fie declarată şomer trebuie să fie înscrisă pe listele solicitanţilor de muncă la centrele de repartizare a resurselor de muncă şi să fie disponibilă de a începe lucrul imediat ce i s-ar oferi un loc de muncă. În ţările cu sisteme naţionale consolidate de protecţie socială a şomerilor aceste criterii sunt negociate între sindicate şi patronat şi, apoi, sunt adoptate de legislativ ca norme de drept, spre a fi aplicate unitar de toţi factorii interesaţi - ofertanţi şi solicitanţi de muncă.

Biroul Internaţional al Muncii (B.I.T.) consideră că şomerul poate fi definit ca acea persoană care: este lipsită de munca, este aptă de muncă, caută loc de muncă remunerat, este disponibilă să înceapă lucrul imediat (în 15 zile).

Cel mai adesea, fenomenul contemporan şomaj este abordat fi analizat ca un dezechilibru al pieţei muncii la nivelul ei naţional: ca loc de întâlnire şi de confruntare între cererea globală şi oferta globală de muncă. Această manieră de abordare a şomajului este, în fapt, o continuare a analizei problemelor demografico-economică, pe de o parte, şi a celor economico-financiare şi investiţionale, pe de altă parte. Numai că atât resursele de muncă (oferta de braţe de muncă), cât şi nevoile de muncă (cererea de muncă) sunt trecute (filtrate) prin exigenţele şi regulile unice ale remunerării şi salarizării. De aceea, indiferent de unghiul de abordare şi tratare a lui, şomajul este o disfuncţie a pieţei naţionale a muncii. Afirmaţia respectivă este de domeniul evidenţei clare.