Uniunea Europeană, istoric, evoluție, instituții

Uniunea Europeana, istoric, evolutie, institutii

1. Introducere

Uniunea Europeana este o entitate politica, sociala si economica, dezvoltata in Europa ce este compusa din 27 tari. Este considerata a fi o constructie sui generis, situandu-se intre federatie si confederatie.

Tarile membre in prezent sunt: Austria, Belgia, Republica Ceha, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, Bulgaria, Romania.

Uniunea Europeana are urmatoarele simboluri:

Steagul: 12 stele aurii pe fond albastru sugereaza unitatea si identitatea comuna a popoarelor europene, neavand nicio legatura cu numarul de state membre ale UE, cercul reprezentand solidaritatea si armonia, iar stelele perfectiunea.

Folosit initial de Consiliul Europei, o organizatie internationala infiintata in 1949 pentru apararea drepturilor omului si promovarea valorilor europene, acest steag a fost adoptat in 1983 ca insemn oficial al Comunitatilor Europene si al institutiilor adiacente, care au început sa-l foloseasca din 1986. In prezent, Comisia Europeana, organismul executiv al UE, este singura care utilizeaza exclusiv acest insemn, celelalte institutii avand si alte embleme.

Ca si steagul Uniunii, imnul UE a fost adoptat mai intai de Consiliul Europei. in 1972, aceasta organizatie adoptand ca partitura europeana preludiul la „Oda bucuriei”, parte a ultimului act al Simfoniei a 9-a, compusa in 1823 de Ludwig van Beethoven pe un text scris în 1785 de Friedrich von Schiller. Din 1985, acesta a devenit unul din insemnele oficiale ale Comunitatilor Europene, nu pentru a inlocui imnurile statelor membre, ci pentru a exprima valorile de libertate, pace si solidaritate pe care se intemeiaza institutiile Comunitatilor (si ulterior ale Uniunii Europene).

Ziua Europei: incepand din 1985, statele membre aniverseaza in fiecare an, in data de 9 mai, propunerea ministrului francez de Externe Robert Schuman de creare a unui organism supranational european pentru gestionarea industriei carbunelui si otelului din Germania si Franta. Decizia a fost luata la summit-ul european de la Milano din 1985.

Limbi oficiale ale UE sunt toate limbile oficiale ale statelor membre, in prezent acestea fiind in numar de 23. Toate deciziile institutiilor europene sunt traduse in fiecare dintre limbile oficiale. Atat pentru intalnirile la nivel inalt, cat si pentru sesiunile celor mai importante institutii ale Uniunii sunt asigurate servicii de interpretare simultana in fiecare limba, dar cele mai folosite limbi sunt engleza, franceza si germana.

Moneda: incepand din 2002, Euro este moneda folosita de majoritatea cetatenilor UE prin vointa guvernelor statelor si a populatiei, fapt fara precedent in istoria continentului. In prezent, doar 16 state au indeplinit criteriile pentru adoptarea monedei unice, formând asa-numita Zona Euro (Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Cipru, Malta si Spania).

Deviza: Uniunea Europeana si-a desemnat in anul 2000 propria deviza: „Unitate in diversitate”. Pentru alegerea ei s-a organizat un concurs in scolile din UE, la care au participat aproximativ 80.000 de tineri cu varste cuprinse intre 10 si 20 de ani.

In final, au fost selectionate sapte propuneri, iar Parlamentul European a decis care dintre ele va fi adoptata. Nationalitatea creatorilor devizei castigatoare a ramas pana in prezent secreta.

Suprafata Uniunea Europeana: 4,2 milioane km²

Populatie Uniunea Europeana: 493 milioane de locuitori

2. Contextul intern si international

Ideea de a crea o uniune solida si acceptabila pentru toti locuitorii Europei are o istorie indelungata, ale carei inceputuri sunt greu de plasat. Conceptia de “Europa” a existat de secole, dar eforturile semnificative de promovare in mod deliberat a unitatii europene au fost initiate dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Inainte de 1914, Europa dominase sistemele globale financiare, imperiile sale se extinsesera de-a lungul intregii lumi, iar superioritatea sa militara fusese de necontestat. Europenii au purtat insa adesea razboaie intre ei, iar aceste conflicte au subminat prosperitatea pe care cooperarea ar fi putut-o instaura. S-a crezut ca primul razboi mondial va demonstra europenilor inutilitatea si brutalitatea conflictului armat, dar a fost nevoie de inca o conflagratie pentru a-i convinge, in cele din urma, ca era nevoie sa se ia serios in considerare relatia dintre statele europene pentru a obtine o pace trainica.

Daca daunele cauzate de primul razboi mondial fusese relativ mici, fiecare tara implicata in cel de-al doilea conflict a suferit victime si daune materiale la o scara impresionanta. Al doilea razboi mondial a dus la moartea a mai mult de 40 de milioane de oameni si a cauzat devastari extinse. Orasele erau in ruine, productia agricola era injumatatita, alimentele erau distribuite pe baza de ratii, iar comunicatiile erau intrerupte din cauza podurilor, cailor ferate si a porturilor. Acest din urma conflict a fost o lovitura puternica pentru Europa, facand posibila instaurarea, ca supraputeri, a Statelor Unite si a Uniunii Sovietice, aducand un nou echilibru al influentei politice in lume.

In acest context complicat, un numar de lideri europeni au adus in prim plan argumentul legat de faptul ca statele europene ar trebui sa-si lase la o parte divergentele si sa stabileasca punti de cooperare, care sa aiba drept obiectiv eliminarea cauzelor razboiului si chiar promovarea uniunii economice si politice europene.