Impozitul pe Profit

Cuvântul impozit („impositum”) derivă din latinescul „imponere”, care înseamnă faptul că statul, în calitatea sa de autoritate publică, impune supuşilor săi obligaţia de a contribui la acoperirea cheltuielilor sale, plătindu-i anumite sume de bani, adică impozite. După Iulian Văcărel impozitele reprezintă „o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului pentru acoperirea cheltuielilor sale. Această prelevare se face în mod silit, fără contraprestaţie şi cu titlu nerambursabil.”

Impozitele în bani au fost primele elemente de finanţe, dar vreme îndelungată ele au fost folosite alături de dările în natură şi prestaţiile obligatorii în muncă, toate acestea fiind datorate nu numai regelui, ci a stăpânului feudal sau clerului. De aceea noţiunea de impozite avea o semnificaţie mult mai largă, cuprinzând toate aceste contribuţii obligatorii, atât sub formă bănească, cât şi în natură, atât în favoarea statului, cât şi în favoarea stăpânului şi bisericii.

Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic şi social, iar modul concret de manifestare a acestuia se diferenţiază de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta. În majoritatea statelor lumii, rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece acestea reprezintă mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii necesităţilor publice.

În plan economic, rolul impozitelor rezidă din faptul că se folosesc ca pârghii de politică economică, prin intermediul căruia se pot stimula sau frâna anumite activităţi, zone (regiuni), consumul anumitor mărfuri şi/sau servicii, relaţiile comerciale cu exteriorul în ansamblu sau cu anumite ţări. În plan social, rolul impozitelor se concretizează în aceea ca, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părţi importante din produsul intern brut (P.I.B.) între grupuri sociale şi indivizi, între persoanele fizice şi cele juridice. Totuşi, efectul major al rolului impozitelor pe plan social îl constituie creşterea presiunii fiscale globale.

În 1970 Pierre Lalumiere scria următoarea „impozitele pot fi folosite pentru a încuraja (sub foma exonerării) sau pentru a descuraja (pe calea suprataxării) o anumită activitate economică. Fără să înceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, venitul fiscal a devenit un mijloc de intervenţie în domeniul economic şi social.”

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor sale. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie din partea statului. Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie inteles in sensul ca plata acestora catre stat este o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizeaza venit, dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care; conform legii, datoreaza impozit. Dreptul de a introduce impozite il are statul si el se exercita, de cele mai multe ori, prin intermediul organelor puterii centrale (Parlamentul}, iar uneori si prin organele administratiei de stat locale. Parlamentul se pronunta in legatura cu introducerea impozitelor de stat de importanta nationaia (generate), iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite in favoarea unitatilor administrativ-teritoriale. Impozitele sint plati care se fac catre stat cu titlu definitiv si nerambursabil. In schimbul acestora, platitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata. Sarcina achitarii impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa prevazuta de lege. Aceasta sursa este, pentru muncitori si functionari salariul, pentru agentii economici profitul, pentru proprietarii funciari renta, pentru detinatorii de hartii de valoare venitul produs de acestea. Mici meseriasi si liber-profesionistii suporta impozitele din venitul realizat de pe urma activitatii pe care o desfasoara.

Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea impozitului si precizarea continutului sau, atat din punct de vedere juridic si economic, cat si tehnic.

Definitia clasica a impozitului spune ca acesta este o contributie obligatorie, neconditionata si fara contraprestatie la suportarea sarcinii publice.

In legatura cu impozitul sunt de remarcat urmatoarele lucruri:

a. impozitul nu este un scop in sine ci urmareste asigurarea satisfacerii sarcinii publice, adica participarea tuturor cetatenilor la cheltuielile publice;

b. prin impozite se realizeaza si o redistribuire a veniturilor cetatenilor intre diferitele paturi ale populatiei;

c. scopul initial al impozitului il reprezinta procurarea de resurse pentru autoritatea publica, dar de regula, lui i se asociaza si unul aflat dincolo de sfera financiara, anume faptul ca este folosit de stat pentru a-si asigura interventia in viata social-economica;

d. ca regula generala, impozitul este o contributie obligatorie , neconditionata – adica, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de catre autoritatea publica;

e. impozitul nu are o destinatie speciala.