Sisteme europene de plăți

CAPITOLUL 1

Conceptul de sisteme de plăţi şi rolul acestora

Încă din cele mai vechi timpuri, când bunurile se schimbau liber în natură, acţiune cunoscută sub denumirea de troc, se putea vorbi de asa zisa plată dar fără existenţa monedei, acea formă de schimb reciproc care presupunea coincidenţa necesităţilor indivizilor la schimb. În momentul în care a apărut moneda metalică, aceasta a determinat ca schimburile sa fie realizate cu acest instrument care oferea mult mai multe avantaje decât schimbul liber în natură, iar totodată putem vorbi de apariţia plăţilor în monedă şi chiar apariţia unor elemente de sistem de plăţi. În zilele noastre noţiunea de plată are diverse înţelesuri pentru multe domenii.

În sensul modern al transferurilor de fonduri realizate prin bănci, termenul de plată reprezintă orice operaţiune, atât de plată cât şi de încasare, rezultată în urma unei operaţiuni comerciale sau necomerciale realizate de o unitate bancară pentru contul unui client al său, sau în numele şi pentru contul său.

Sistemul de plăţi poate fi definit ca fiind un ansamblu de acorduri cu privire la stingerea unor obligaţii asumate de agenţii economici (persoane juridice cât şi persoane fizice) în urma unor tranzacţii economice cu bunuri (inclusiv active financiare) sau servicii.

Elementele ce intră în componenţa unui sistem de plăţi cuprind instituţiile care furnizează servicii de plăţi, diversele forme de creanţe transferabile, metodele şi mijloacele de transfer al acestor creanţe inclusiv conţinutul mesajelor de instrucţiuni şi canalele de comunicaţie, precum şi relaţiile contractuale dintre parţile implicate.

Sistemele de plăţi diferă semnificativ de la o ţară la alta datorită diferenţelor istorice dintre prevederile legale şi structurile bancare.

Sistemul de plaţi european este impărţit în doua componente:

1. Sistemul de plăţi pentru decontările de mare valoare (în engleză – large-value playment system), fiind utilizat cel mai des pentru decontarile aferente tranzacţiilor interbancare care au în vedere următoarele:

-operaţiuni interbancare aferente tranzacţiilor de pe piaţa monetară;

-tranzacţii cu titluri şi tranzacţii de schimb valutar în euro.

2. Sistemul de plăţi pentru decontarile de retail (în engleză – retail payment systems), fiind utilizat în special pentru plăţile clienţilor băncilor, cum ar fi:

-clienţi individuali;

-firme;

-autorităţi publice.

Sistemul de plăţi poate fi reprezentat şi sub formă schematică ca o piramidă inversată, cu cinci nivele, după cum este prezentată în figura de mai jos. Agenţii economici (atât persoanele fizice cât şi cele juridice) sunt cei care generează obligaţii de plată, aceştia aflându-se pe primul nivel. Ei vor derula relaţii de plăţi, apelând la bănci sau agenţi nebancari (agenţii de plăţi, poşta) care se vor afla pe al doilea nivel. Casele de compensaţie vor compensa ordinele date de către bănci, aceştia aflându-se pe al treilea nivel, iar agenţii de decontare vor realiza decontarea propriu-zisă, ei fiind în general bănci de prim rang sau chiar banca centrală, aflându-se pe al patrulea nivel. Cea care supraveghează şi care reglementează relaţiile de plăţi este banca centrală aflată pe ultimul nivel, asigurând lichidităţi prin indeplinirea funcţiei acesteia de împrumutător de ultimă instanţă.

Figura nr. 1. Structura unui sistem de plăţi

(Reproducere personală – sursa: Bogdan Căpraru, Activitatea bancară. Sisteme, operaţiuni şi practici, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p. 120)

Sistemele de plăţi au un dublu rol, în primul rând, de intermediere a operaţiunilor de plăţi şi totodată de garantare a acestora.

Modalităţile de plată în cadrul sistemului sunt acele tehnici specifice care ajută la realizarea transferurilor de fonduri şi totodată stingerea obligaţiilor dintre parteneri. Ele se împart pe cele două categorii şi anume: transfer de credit şi transfer de debit.

CAPITOLUL 2

Caracterizarea principalelor forme ale sistemelor europene de plăţi

2.1. TransFond

STFD – TRANSFOND S.A. este o companie privată întemeiată de comunitatea bancară autohtonă ai cărei acţionari sunt Banca Naţională a României cu un procent de 33,33 % şi 23 de băni comerciale care deţin un procent de 66,67 % din capitalul social. Compania a luat naştere pe data de 21 iulie 2000 ca urmare a angajamentelor României cu privire la modernizarea ramurilor financiar-bancare româneşti faţă de Uniunea Europeană.

Activitatea principală a acestei companii o reprezintă furnizarea de servicii de compensare si decontare a plăţilor fără numerar în monedă naţională, care se adresează instituţiilor de credit, Băncii Naţionale a României, Trezoreriei Statului şi altor instituţii financiare cum ar fi: Bursa de Valori Bucureşti, CreditCoop Casa Centrală.