Sisteme Europene de Plăți

INTRODUCERE

În economia de piaţă, în economiile ţărilor dezvoltate, operaţiunile de plăţi reprezintă un circuit vital, fluxurile plăţilor reprezentând, de fapt, fluxul resurselor ce revin sau sunt atribuite oricărei entităţi economice sau sociale şi în funcţie de care depinde evoluţia, menţinerea sau eliminarea, diminuarea sau dezvoltarea activităţilor sau potenţialului lor.

Politica monetară europeană înseamnă dirijarea fluxurilor monetare în ansamblul Uniunii Europene, ceea ce implică derularea operativă şi în siguranţă a plăţilor pe tot cuprinsul ţărilor integrate. Este obligatoriu,deci, sa funcţioneze un sistem de plăţi şi compensări integrat, care să tranziteze toate operaţiunile interbancare şi care să asigure o perfectă fluiditate monedei centrale în întreaga zonă euro.

Sfarşitul secolului XX şi începutul secolului XXI se caracterizează printr-o adevarată revoluţie în domeniul informaticii şi telecomunicaţiilor care aduce modificări radicale în sistemul de plăţi şi compensări interbancare prin trecerea de la instrumentele de plată pe suport hârtie la instumentele pe suport electronic şi de la operaţiunile bancare la ghişeu “faţă la faţă” la plăţile de la distanţă “banca la domiciliu”. Aceste transformari conduc la realizarea dezideratului agenţilor economici ca tranzacţiile financiare să se realizeze aproape simultan cu cele economice şi dorinţa populaţiei, ca transferurile de fonduri să se facă aproape instantaneu cu primirea instrucţiunii de către bancă, adică toate plăţile să se realizeze în timp real.

Sistemul de plăti şi compensări reprezintă o componenta importantă a sistemului monetar şi prin acesta a infrastructurii financiare a economiei, asigurând circulaţia banilor şi transferul de active monetare. Descărcarea de obligaţie pentru schimbul mărfii, serviciului sau altui activ, se face de persoana care devine noul proprietar prin cedarea către fostul proprietar a unui activ convenabil acestuia. Dacă activul transmis este sub forma de monedă, obligaţia este pecuniara şi se consideră indeplinită printr-un act de plată. Relaţiile din cadrul sistemului de plăţi sunt relaţii pecuniare şi acestea trebuie să se finalizeze prin plata definitivă şi irevocabilă pentru ca tranzacţia să se încheie şi să înceapă un nou ciclu.

Transferul electronic de fonduri este un ansamblu de tehnici informatice, electronice, telemetrice, care permite schimbul de fonduri între parteneri, prin intermediul băncilor şi a unor sisteme speciale de transfer, într-un timp foarte scurt.

Modalitatea electronică de transfer al fondurilor a determinat şi anumite modificări organizatorice în cadrul băncilor prin crearea de compartimente specializate în transferuri de fonduri, cărţi de plată, plăţi către persoane fizice, apariţia unor noi servicii bazate pe aplicaţii bancare electronice.

Din considerente privind riscurile pe care le implică dar şi din raţiuni practice, transferurile electronice interbancare se diferenţiază, în primul rând, în funcţie de valoarea transferurilor, astfel:

I. transferuri de valori mari (SWIFT si TARGET);

II. transferuri de valori mici (Eurogiro, Western Union, MoneyGram).

CAP I. TRANSFERURILE DE VALORI MARI

1) PROCEDEUL SWIFT

Transferul fondurilor s-a realizat de-a lungul timpului prin mai multe modalitati in functie de tehnologia de comunicatii folosită în perioada respectivă. Prima modalitate a fost transferul letric (prin posta) al documentelor de plata prin reteaua mijloacelor de transport folosita – masina, tren, avion. In practica bancara, acest tip de transfer este cunoscut sub abrevierea MT (Mail Transfer) sau AMT (Air Mail Transfer). Dupa descoperirea telegrafiei s-a introdus transferul telegrafic, abreviat TT (Telegraph Transfer) care se foloseste si astazi pe plan intern. Prin acest procedeu s-a trecut la circulatia informatiei sub forma de mesaj in locul documentelor pe suport hartie. Progresele din informatica si comunicatii au permis aparitia transferului SWIFT , cel mai modern si rapid sistem cunoscut, de origine europeana, dar care are retele pe plan mondial.

SWIFT s-a infiintat in 1973, în Belgia, ca o societate privată pe acţiuni, non profit, prin participarea a 239 de banci din 15 ţări. Scopul acestei companii era de a oferi instituţiilor financiare din întreaga lume, servicii de transfer rapid de fonduri pe o bază standardizată. La sfarşitul anului 2000 la SWIFT erau conectate 192 de ţări cu peste 3000 de bănci membre şi 7125 de utilizatori care au transmis 1,3 miliarde mesaje.

Băncile româneşti au aderat la SWIFT, ca membre, în 1992 iar in prezent sunt 25 de bănci membre şi 13 bănci utilizatoare (bănci care nu sunt membre SWIFT dar care lucrează prin intermediul băncilor membre). Din totalul transferurilor de fonduri efectuate de ţările europene prin SWIFT, România deţinea la finele anului 2002 o cota de piaţă de 6%.