Cuprins
- 1.Conţinutul şi semnificaţia comunicării organizaţionale
- 2.Comunicare şi conducere
- 3.Forme ale comunicării
- 4.Stiluri de comunicare
- 5.Bariere de comunicare
- 6.Imbunătaţirea comunicării
- 7.Strategii de comunicare organizaţională
- -sisteme de comunicare
- -programe de comunicare
- 8.Influenţele parametrilor organizaţiei asupra managmentului
- 9.Documente de bază in comunicarea organizaţională
- 10.Studiu de caz pe Penitenciarul din Vaslui
- 11.Intrebări cu privire la proiect
- 12.Bibliografie
Extras din proiect
“Dacă A reprezintă succesul in viaţă, atunci A este egal cu x plus y plus z. Munca reprezintă x, y inseamnă joacă, iar z inseamnă să ştii cum si când să vorbeşti .”
Albert Einstein
1.Conţinutul şi semnificaţia comunicării organizaţionale
O problemă importantă cu care se confruntă societatea modernă, ce
afectează direct şi imediat, dar şi indirect, pe termen nedeterminat, viaţa
indivizilor, a colectivelor şi a societăţii în ansamblu, este problema
comunicării.
Caracteristică specific umană, comunicarea este liantul indivizilor
dintr-o colectivitate, ce oferă posibilitatea cunoaşterii opiniilor acestora, a
omogenizării sub aspect psihosocial, asigurând funcţionarea normală a
colectivului, indiferent de mărimea şi natura sa.
Comunicarea este un proces de transfer de informaţii între emiţător şi
receptor printr-un anumit canal. Ea poate fi privită din perspectiva
relaţiilor de comunicare dintre indivizi – comunicare interpersonală –, dar
şi a relaţiilor din cadrul structurilor organizatorice – comunicare
organizaţională – care, desigur, include comunicarea dintre persoane.
Comunicarea organizaţională este un proces, de regulă intenţionat,
de schimb de mesaje între persoane, grupuri şi niveluri organizatorice din
cadrul organizaţiei, cu scopul înfăptuirii atât a obiectivelor individuale, cât
şi a celor colective.
Esenţial este ca, în cadrul organizaţiei, să se realizeze o comunicare
eficientă, care ,,apare atunci când oamenii potriviţi primesc la timp
informaţia potrivită“ [1]. Aceasta presupune stabilirea unei corespondenţe
biunivoce într-un univers spaţio-temporal ce include transferul de informaţii de la expeditorul ce exprimă un gând către destinatarul care
trebuie să-l înţeleagă aşa cum a intenţionat emitentul. De obicei emiţătorul
tinde să modifice prin mesajul transmis comportamentul receptorului în
planul acţiunilor sale.
Pentru orice organizaţie, comunicarea este o cerinţă esenţială în
atingerea obiectivelor stabilite, o condiţie sine qua non a funcţionării sale
eficiente, a stabilirii celor mai elementare relaţii interumane. Comunicarea
constituie premisa exercitării activităţii de management, a funcţiilor
procesului de management. Numai o comunicare eficientă face posibilă
planificarea şi programarea, coordonarea şi controlul, motivarea,
consultarea şi participarea activă a membrilor organizaţiei la înfăptuirea
scopurilor propuse. Fiecare moment din activitatea organizaţiei se bazează
pe o comunicare eficientă, ca modalitate de focalizare şi corelare a
eforturilor.
Comunicarea organizaţională apare la toate nivelurile conducerii, se
realizează pe toate treptele ierarhice şi între acestea, atât pe orizontală, cât
şi pe verticală.
Complexitatea comunicării, scopurile, obiectivele şi implicaţiile sale
au impus o serie de particularităţi comunicării manageriale (faţă de
comunicarea în alte domenii precum jurnalismul, arta, medicina etc.), care
trebuie să respecte o serie de norme impuse de cultura managerială şi de
politica organizaţiei.
Comunicarea managerială este un proces fundamental de
interacţiune reciprocă bazat pe feedback, în care managerii de la orice
nivel transmit idei, sentimente, decizii subordonaţilor cu posibilitatea
verificării manierei de receptare a mesajului de către aceştia. Ea
influenţează şi modifică percepţii, atitudini, comportamente, sentimente,
opinii ale indivizilor şi ale grupurilor şi de aceea constituie o cale prin care
oamenii îşi corelează în mod sinergic eforturile.
În acest proces complex şi continuu de comunicare, atât managerii, cât
şi subordonaţii ,,se descoperă şi conversează, se calmează şi se incită, se
contrazic şi cad de acord, se resping sau se acceptă atât în problemele
majore, cât şi în cele curente ale organizaţiei“ [2].
Comunicarea managerială este o componentă esenţială a comunicării,
în general datorită impactului imediat, direct şi indirect pe care îl are
asupra evoluţiei colectivităţii umane. Ea se află în centrul a tot ceea ce
întreprinde organizaţia, este prezentă în toate activităţile acesteia şi îşi
pune amprenta asupra rezultatelor obţinute, determinând atât succesul, cât
şi insuccesul. Este un important instrument de implementare a
schimbărilor, a strategiilor, având implicaţii majore asupra calităţii şi
eficienţei managementului. Ca stare de spirit şi instrument al conducerii, comunicarea
managerială este prezentă în toate aspectele muncii managerilor, asigurând
operaţionalizarea funcţiilor managementului, sporirea performanţelor
individuale şi colective, statornicirea unor relaţii corecte şi eficiente între
angajaţi atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Ea este esenţială pentru
raporturile managerului cu mediul ambiant, pentru accesul acestuia la
sursele informaţionale.
Specialiştii apreciază că, în activitatea sa concretă, managerul are
diferite roluri, în funcţie de modul în care comunică, şi anume:
– roluri interpersonale, ce se exprimă în relaţiile lui cu angajaţii.
Managerul poate juca rolul de: lider, persoană de legătură sau figură de
reprezentare;
– roluri informaţionale, ce se concretizează în acţiunile de creare şi
dezvoltare a reţelei informaţionale. Managerul poate îndeplini rolul de:
monitor, diseminator de informaţii sau purtător de cuvânt;
– roluri decizionale, ce se manifestă în momentele alegerii variantei
optime. Managerul va fi: întreprinzător, rezolvator de disfuncţionalităţi,
responsabil cu alocarea de resurse sau negociator.
Pentru îndeplinirea cu succes a acestor roluri, managerul trebuie să se
bazeze pe următoarele funcţiuni ale comunicării:
– funcţiunea de informare – de monitorizare a informaţiilor interne
şi externe obţinute prin toate mijloacele posibile;
– funcţiunea de comandă şi instruire – de asigurare a unităţii şi
continuităţii acţiunilor colectivului în direcţia obiectivelor stabilite;
– funcţiunea de influenţare şi convingere, îndrumare şi sfătuire –
de control asupra informaţiei şi comportamentului angajaţilor;
– funcţiunea de integrare şi menţinere a informaţiilor – asigură
eficienţa activităţii organizaţiei.
Maniera de aplicare a acestor funcţiuni ale comunicării în activitatea
concretă a fiecărui manager depinde de capacitatea de comunicare a
acestuia, de abilitatea lui de a fi bun comunicator, de a valorifica eficient
informaţiile de care dispune la un moment dat.
Un manager, pentru a fi un bun comunicator, trebuie: să întrebe, să
răspundă, să-şi spună punctul de vedere, să se informeze şi să informeze la
rândul lui, să asculte, să consulte, să se documenteze, să înţeleagă şi să
asigure cele mai eficiente relaţii cu subordonaţii, superiorii şi egalii
(colegii aflaţi pe acelaşi nivel ierarhic). El dispune de o serie de sisteme de
transmisie şi de procedee de comunicare pe care le poate pune în acţiune,
le poate dirija, fructifica şi controla în vederea atingerii obiectivelor
asumate. De calitatea comunicării depinde: înţelegerea problemelor cu care se
confruntă colectivitatea, relaţia managerului cu ceilalţi (şefi, subalterni,
colegi), capacitatea lui de a motiva şi a conduce subordonaţii, de a preveni,
controla şi rezolva conflictele ce apar în organizaţie, precum şi puterea lui
de convingere.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Comunicarea Organizationala.doc